1 Iar despre cele ce mi-aţi scris, bine este pentru om să nu atingă femeie;
2 Din pricina desfrânărilor însă fiecare aibă femeia sa, şi fiecare aibă bărbatul ei.
3 Bărbatul deà femeiei datoria, asemenea şi femeia bărbatului ei.
4 Femeia nu este stăpână pe corpul ei, ci bărbatul: asemenea bărbatul nu este stăpân pe corpul lui, ci femeia.
5 Nu vă lipsiţi unul pe altul, afară numai dacă este ceva din învoială pentru un timp cuvenit, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi rugăciunea, şi iarăşi să fiţi la un loc, pentru ca satana să nu vă întărâte la păcat din pricina necumpătării voastre.
6 Iar aceasta o zic din îngăduinţă, nu din poruncă.
7 Doresc ca toţi oamenii să fie cum sunt şi eu însumi; dar fiecine are darul său dela Dumnezeu, unul aşà, iar altul într’altfel.
8 Iar celor necăsătoriţi le zic şi mai ales văduvelor, bine este pentru dânşii dacă vor fi rămas ca şi mine:
9 Dar dacă nu se înfrânează căsătorească-se; căci mai bine este a se căsătorì, decât a se aprinde.
10 Iar celor care sunt căsătoriţi le poruncesc, nu eu ci Domnul, femeia să nu se despartă de bărbat,
11 – Iar şi dacă se va fi despărţit, rămâie necăsătorită sau să fie împăcată cu bărbatul ei, şi bărbatul să nu-şi lase femeia. –
12 Celorlalţi însă le zic eu, nu Domnul: dacă vreun frate are femeie necredincioasă şi ea încuviinţează să locuească cu dânsul, să nu şi-o lase;
13 Şi dacă vreo femeie are bărbat necredincios şi acesta încuviinţează să şază cu dânsa, să nu-şi lase bărbatul.
14 Căci bărbatul necredincios sfinţit este în femeia sa, şi femeia necredincioasă sfinţită este în fratele bărbat: fiindcă altfel copii voştri sunt necuraţi, iar acum sunt sfinţi.
15 Dacă dar necredinciosul se desparte, să se despartă; nu este robit fratele sau sora în unele ca acestea. În pace ne-a chemat Dumnezeu.
16 – Căci ce ştii tu, femeie, dacă vei scăpà pe bărbatul tău, sau ce ştii tu, bărbatule, dacă vei scăpà pe femeia ta? –
17 Fără numai să ştie: după cum fiecăruia i-a împărţit Domnul,după cum Dumnezeu a chemat pe fiecare, astfel să umble. Şi astfel pun eu la cale în toate bisericile.
18 A fost cineva chemat, fiind tăeat împrejur? Să nu se facă tăeat împrejur; este cineva chemat, fiind în netăiere împrejur? Să nu se facă tăeat împrejur.
19 Tăerea împrejur nimic nu este şi netăerea împrejur nimic nu este, ci paza poruncilor lui Dumnezeu este totul.
20 Fiecare în chemarea prin care fù chemat, în aceasta rămâe.
21 Ai fost chemat rob fiind? Nu-ţi fie grije; ci şi dacă eşti în stare să fii de sine stătător, foloseşte-te mai mult.
22 Căci robul chemat în Domnul este de sine stătător al Domnului; asemenea şi de sine stătătorul chemat fiind este rob al lui Hristos.
23 Drept preţ aţi fost cumpăraţi; nu vă faceţi robi ai oamenilor.
24 Fiecare în ce fù chemat, fraţilor, în aceasta rămâe la Dumnezeu.
25 Iar despre fecioare n’am poruncă dela Domnul, îmi dau însă cu părerea ca un miluit de Domnul ca să fiu credincios.
26 Deci socotesc că pentru nevoia de acum este bine aceasta, că este bine pentru om să fie astfel.
27 Eşti legat cu femeie? Nu căutà desfacere: eşti fără femeie? Nu căutà femeie.
28 Dar şi dacă te vei fi însurat, n’ai greşit; şi fecioara dacă se va fi măritat n’a greşit; dar unii ca aceştia suferinţă vor aveà în trupul lor, eu însă vă cruţ.
29 Dar aceasta zic, fraţilor, timpul este scurt de tot: ca de aci înainte şi cei care au femei să fie ca cum n’ar aveà,
30 Şi cei care plâng, ca cum n’ar plânge, şi cei care se bucură, ca cum nu s’ar bucurà, şi cei care cumpără, ca cum n’ar stăpânì,
31 Şi cei care se folosesc de lume, ca cum n’ar aveà folos de dânsa; căci faţa lumii acesteia trece,
32 Voesc ănsă ca să fiţi fără griji. Neînsuratul poartă griji de cele ale Domnului, cum să placă Domnului;
33 Iar care s’a însurat poartă grije de cele ale lumii, cum să placă femeii.
34 Împărţite sunt şi femeia şi fecioara: nemăritată poartă grije de cele ale Domnului, ca să fie sfântă şi cu corpul şi cu duhul; iar care s’a măritat poartă grije de cele ale lumii, cum să placă bărbatului.
35 Şi aceasta o zic spre folosul vostru chiar, nu ca să arunc asupra voastră laţ, ci pentru a sporì bunacuviinţă şi stăruinţa la Domnul, netraşi fiind în multe griji.
36 Iar dacă gândeşte cineva, că se poartă urît faţă de fiica sa, dacă este preste floarea vârstei nemăritată, şi dacă trebue să fie în astfel de împrejurare măritată, facă ce voeşte; nu greşeşte, căsătorească-se.
37 Cine stă însă nemişcat în inima sa, nevând nevoe, dar are stăpânire preste voinţa sa, şi în a sa inimă a găsit cu cale aceasta, ca să ţină pe fiica sa, bine va face.
38 Astfel şi cel care mărită pe fiica sa face bine, şi care n’o mărită mai bine va face.
39 Femeia pe cât timp este în viaţă bărbatul ei este legată de dânsul; iar dacă va fi murit bărbatul, este de sine stăpână ca să se mărite cu cine voeşte, numai în Domnul să se mărite.
40 Dar, după părerea mea, mai fericită este dacă rămâne astfel; şi gândesc şi eu că am duhul lui Dumnezeu.