1 Cuvintele eccleziastului; fiul lui David, regele în Ierusalim. 2 Deşertăciunea deşertăciunilor! zice eccleziastul; deşertăciunea deşertăciunilor! toate sunt deşertăciune! 3 Ce folos are omul din toată truda sa cu care se trudeşte supt soare. 4 Un neam trece, şi alt neam vine; dar pământul rămâne în veci. 5 Soarele răsare, şi soarele apune; şi grăbindu-se la locul său, răsare acolo. 6 Vântul bate spre mează-zi, şi se întoarnă la mează-noapte; vântul tot se întoarnă şi se întoarnă în cercurile sale. 7 Toate râurile curg în mare, şi marea nu se mai umple; la locul, de unde au venit râurile, acolo iarăşi se întorc. 8 Toate lucrurile sunt în trudă, mai mult decât poate spune omul: ochiul nu se satură de privire, şi urechia nu se mai umple de auzire. 9 Toate cele ce au fost, acele iarăşi vor fi; şi cele ce s’au făcut, acele iarăşi se vor face; da, nimic nu este nou supt soare. 10 Au este ceva, de care s’ar putea zice: „Iată, aceasta este nou!” aceasta a fost şi în timpul de demult, ce a fost înainte de noi. 11 Cum nu este nici o aducere aminte de lucrurile trecute, aşa nu va fi nici o aducere aminte de lucrurile, ce vor fi, la cei ce vor veni în urma lor. 12 Eu eccleziastul fost-am rege preste Israel în Ierusalim. 13 Şi îndreptatu-mi-am inima în a cerceta şi a adânci cu înţelepciune toate ce se fac supt cer; această trudă grea dat-o-a Dumnezeu fiilor oamenilor, ca să se muncească cu ea.
14 Privit-am toate ce se făceau supt soare; şi iată, toate erau deşertăciune şi vânare de vânt! 15 Ce este strâmb nimenea nu poate îndrepta; şi lipsurile nici unul a le număra.
16 Vorbit-am cu inima mea, zicând: Iată, eu am mai mare şi mai multă înţelepciune decât toţi cei ce au fost înainte de mine în Ierusalim: da, inima mea a văzut multă înţelepciune şi ştiinţă. 17 Şi îndreptatu-mi-am inima mea, ca să cunosc înţelepciunea, şi să cunosc nebunia şi nesocotinţa; şi aflat-am, că şi aceasta este vânare de vânt. 18 Căci unde este multă înţelepciune, acolo este şi mult amar; şi cel ce îmmulţeşte ştiinţa, îmmulţeşte durerea.