1 Zis-am în inima mea: Haide! să te încerc cu bucurie; deci gustă binele; şi iată şi aceasta tot deşertăciune este. 2 Zis-am râsului: Eşti nebun! şi bucuriei: Ce foloseşti?
3 Cugetat-am în inima mea cu vin să deprind corpul meu, şi totuşi inima mea să se dedea la înţelepciune, şi să înţeleg nebunia, până voiu vedea ce este mai bun pentru fiii oamenilor dintre toate câte fac supt cer în toate zilele vieţii lor.
4 Făcutu-mi-am lucruri mari; ziditu-mi-am palaturi; săditu-mi-am vii; 5 Făcutu-mi-am grădini şi raiuri; şi săditu-mi-am într’însele tot felul de pomi roditori; 6 Făcutu-mi-am iazuri de apă, să adap din ele pădurea de pomi; 7 Cumpăratu-mi-am servi şi serve; şi avut-am o turmă de vite mari şi mici, mai numeroasă decât toţi cei ce au fost înainte de mine în Ierusalim; 8 Adunatu-mi-am şi argint şi aur şi tezaurele cele scumpe ale regilor şi ale provincielor; ţinutu-mi-am cântăreţi şi cântăreţe, şi desfătările fiilor oamenilor: femei multe. 9 Astfel fost-am mai mare şi mai avut decât toţi cei ce au fost înainte de mine în Ierusalim; şi înţelepciunea mea cu mine a rămas. 10 Şi toate cele ce ochii mei au cerut, nu le-am îndepărtat dela ei; n’am oprit inima mea dela nici o mulţumire; căci inima mea s’a bucurat din toată truda mea, Şi aceasta a fost toată partea mea din toată truda mea. 11 Şi apoi privit-am la toate lucrurile, pre cari le-au lucrat mânile mele, şi la truda mea, cu care m’am trudit, ca să le fac; şi iată toate erau deşertăciune şi vânare de vânt; şi în ele n’am găsit nici un folos supt soare.
12 Întorsu-m’am deci să privesc înţelepciunea şi nebunia şi prostia; căci ce poate face acela, care va urma pre rege? cele ce s’au mai făcut. 13 Şi văzut-am, că înţelepciunea cu atâta mai de folos este decât nebunia, pecât lumina este mai de folos decât întunerecul. 14 Înţeleptul în capul său are ochii săi, dar nebunul umblă în întunerec; dar iarăşi am cunoscut, că aceeaşi întâmplare se întâmplă la toţi.
15 Şi zis-am în mima mea: Ci, întâmpla-mi-se-va tocmai ca şi celui nebun? Deci pentru ca să fiu mai înţelept? Atuncia zis-am în inima mea: Şi aceasta este deşertăciune. 16 Căci nu este aducere-aminte de cel înţelept, cum nu este nici de cel nebun în veci; căci toate cele din trecut se vor uita în zilele ce vor veni. Şi înţeleptul moare întocmai ca şi cel nebun!
17 Deaceea urît-am vieaţa; căci mi s’a făcut desgust de tot ce se face supt soare; căci toate sunt deşertăciune şi vânare de vânt. 18 Şi urît-am toate trudele mele, cu cari m’am trudit supt soare; fiindcă trebuie să le las celui ce va fi după mine. 19 Şi cine poate şti, de va fi înţelept sau nebun? Totuşi el va stăpâni tot lucrul meu, cu care m’am trudit şi cu care m’am înţelepţit supt soare; deci şi aceasta este o deşertăciune. 20 Şi ajuns-am în atâta, că inima mea a pierdut tot curagiul pentru tot lucrul meu, cu care m’am trudit supt soare.
21 Căci sunt oameni, cari au lucrat cu înţelepciune, cu ştiinţă şi cu iscusinţă, şi cari totuşi au lăsat totul celor ce n’au lucrat, ca să fie partea lor; deci şi aceasta este o deşertăciune şi un rău mare. 22 Căci ce are omul din toată truda sa şi din poftele inimei sale, cu care s’a trudit supt soare? 23 Căci toate zilele lui nu sunt decât durere, şi ostenelele lui decât scârbă; nici noaptea inima lui nu are linişte; deci şi aceasta este o deşertăciune.
24 Nu stă în puterea omului să mânânce şi să bea, şi să-şi bucure inima de lucrul său. Şi văzut-am, că şi aceasta vine dela mâna lui Dumnezeu. 25 Căci cine a mâncat şi s’a desfătat mai mult decât mine? 26 Căci el dă celui bun înaintea sa înţelepciune, ştiinţă şi bucurie; dar celui păcătos îi lasă osteneala d’a strânge şi a aduna, ca să dea celui bun înaintea lui Dumnezeu; deci şi aceasta este o deşertăciune şi vânare de vânt.