1 Aruncă pânea ta pe suprafaţa apei. Şi după multe zile o vei afla iarăşi. 2 Împarte-o în şapte, ba şi în opt părţi, Căci nu ştii ce nenorocire va cădea preste pământ. 3 Când nourii s’au umplut, ei revarsă ploaia pe pământ, Şi când cade arborele spre mează-zi sau spre mează-noapte, Încotro cade arborele, acolo rămâne. 4 Cel ce se uită la vânt, nu va semăna, Şi cel ce caută la nouri, nu va secera. 5 Cum nu ştii care este calea vântului, Nici cum se fac oasele în mitra celei îngreunate, Aşa nu ştii lucrările lui Dumnezeu, care pre toate le-a făcut. 6 Dimineaţa seamănă-ţi semânţa, Nici sara nu lăsa să se odihnească mânile tale; Căci nu ştii, care va reuşi, aceasta sau aceea, Sau dacă amândouă vor fi deopotrivă bune. 7 Dulce este lumina, Şi plăcut este ochilor a vedea soarele. 8 De ar trăi omul oricât de mulţi ani, tot să se bucure de toate; Şi să-şi amintească zilele întunerecului, Cari multe vor fi; Totul ce are să vină, deşertăciune va fi. 9 Bucură-te, tânăre, în copilăria ta, Şi inima ta să se veselească în zilele tânăreţei tale, Şi umblă în căile inimei tale, Şi în căutările ochilor tăi; Dar să ştii că pentru toate acestea Dumnezeu te va duce la judecată. 10 Depărtează deci scârba din inima ta, Şi înlăturează durerea din corpul tău; Căci şi copilăria şi tânăreţele deşertăciuni sunt.