1 Păzeşte piciorul tău, când mergi în casa lui Dumnezeu: şi apropie-te mai bine spre a asculta, decât să aduci jertfele nebunilor; căci cei ce astfel se vor purta, nu vor putea făptui rele. 2 Nu te grăbi cu gura ta, şi nici inima ta să nu se prea grăbească a cuvânta înaintea lui Dumnezeu; căci Dumnezeu este în ceruri şi tu pe pământ; pentru aceasta puţine fie cuvintele tale! 3 Căci cu mulţimea grijelor visul vine, şi vocea nebunului cunoaşte-se din mulţimea cuvintelor.
4 De ai făcut vot lui Dumnezeu, să nu întârzii a-l împlini; căci el nu se place cu nebunii; ceea ce ai votat, plăteşte. 5 Mai bine este să nu faci vot, decât să faci şi plăteşti. 6 Nu învoi gurei tale să te tragă în păcat; şi nu zice înaintea trimisului lui Dumnezeu: „Că greşeală a fost”; pentru ce să se mânie Dumnezeu de vorba ta, şi să peardă lucrul mânelor tale. 7 Căci cum în mulţimea visurilor sunt multe deşertăciuni, aşa şi în vorbele mele; deci teme-te de Dumnezeu.
8 Când vei vedea apăsarea celui sărac şi siluirea dreptului şi a dreptăţii într’o provincie, să nu te înspăimânţi de aceasta; căci unul mai înalt veghiază preste cel înalt şi alţii mai înalţi preste aceştia. 9 Şi în toate este un folos pentru ţară: Regele dedat lucrurilor ţării.
10 Cel ce iubeşte argintul, de argint nu se satură; nici cel ce iubeşte avuţia, de venituri; aceasta iarăşi este o deşertăciune. 11 Când se îmmulţesc bunurile, îmmulţescu-se şi cei ce le mănâncă; şi ce folos are stăpânul lor, decât că le priveşte cu ochii săi? 12 Dulce este somnul lucrătorului, de mănâncă mult sau puţin; dar pre avut nu-l lasă să doarmă îmbelşugarea sa.
13 Mai este un mare rău, pre care văzutu-l-am supt soare: avuţie păstrată chiar spre răul celui ce o stăpâneşte. 14 Căci pierde-se această avuţie prin o întâmplare rea; şi de a născut el un fiu, nimic din ea nu rămâne în mâna lui; 15 Precum a ieşit din mitra mumei, gol se va şi întoarce, cum a venit; şi nimic din tot câştigul său nu va lua să ducă cu dânsul. 16 Da, şi acesta e un mare rău: aşa, cum a venit, aşa se şi va duce: şi ce folos are, că s’a ostenit în vânt? 17 Da, toate zilele lui a mâncat în întunerec, şi a avut multă durere, grijă şi supărare.
18 Iată, văzut-am aceasta, că este bun şi plăcut pentru om a mânca şi a bea şi a gusta bunurile din osteneala, cu care se osteneşte supt soare, în zilele vieţii sale cele puţine, câte i-a dat Dumnezeu; căci aceasta este partea sa. 19 Căci dacă unui om i-a dat Dumnezeu avuţie şi bunuri, şi i-a dat putere să mânânce din ele şi să-şi ia partea sa, ca să se bucure de osteneala sa; aceasta un dar este dela Dumnezeu. 20 Căci el nu-şi ia mult seamă la zilele vieţii sale; căci Dumnezeu îl îndestulează prin bucuria cea de faţă a inimei sale.