1 Mai văzut-am şi alt rău supt soare şi care des se întâlneşte între oameni: 2 Sunt oameni, cărora le-a dat Dumnezeu avuţii, bunuri, şi onoare, şi nimic nu le lipseşte din toate câte doresc; dar Dumnezeu ne le-a dat puterea să guste dintr’însele, ci altul mănâncă din ele; şi aceasta este o deşertăciune şi un mare rău. 3 De ar naşte unul din aceştia o sută de copii, şi ar trăi ani mulţi, ori cât s’ar prelungi zilele vieţii sale, dar sufletul său nu s’ar sătura de bunătăţi; şi chiar nici îmmormântare n’ar avea, zic: Mai norocit decât dânsul este cel născut înainte de timp, 4 Căci acesta în deşert a venit, şi în întunerec s’a dus şi în întunerec s’a acoperit numele său. 5 Chiar soarele nu l-a văzut, şi nu l-a cunoscut; acesta mai mult linişte are decât acela. 6 Şi chiar de ar mai trăi de doauă ori o mie de ani, şi totuşi bunătăţi nu va vedea; au nu toţi se duc la acelaşi loc?
7 Toată osteneala omului este pentru gura sa, şi totuşi dorinţa sa nu se satură. 8 Cu cât deci este mai mult celui înţelept decât celui nebun? Cu cât mai bine este celui sărac, care ştie a umbla înaintea celor vii? 9 Mai bună este lumina ochilor decât rătăcirea dorinţelor; şi aceasta deci este deşertăciune şi vânare de vânt.
10 Ceeace este, de mult s’a chiemat cu numele său; şi ce este omul, se cunoaşte; şi nici nu se poate să se judece cu cel ce este mai puternic decât dânsul. 11 Căci de sunt multe lucruri, cari îmmulţesc deşertăciunea, ce folos are omul? 12 Căci cine ştie ce este mai bun pentru om în vieaţă în zilele cele puţine ale vieţii sale, pre care o petrece ca o umbră? Căci cine va spune omului ce va fi după dânsul supt soare?