1 Şi în anul al unsprezecelea, în luna a treia, la ziua întâia a lunei, a fost către mine cuvântul Domnului, zicând: 2 Fiul omului, zi lui Faraon, regele Egiptului, şi mulţimei sale: Cu cine teasemeni în mărirea ta? 3 Iată, Asirianul era ca cedrul Libanului cel cu crengi frumoase, Cu pâlcuri adumbritoare şi înalte; Până la vârful său era tufos. 4 Apele îl hrăniau, adâncul îl creştea Cu râurile sale curgând în jurul rădăcinelor lui, Şi trimiţând păraele sale la toţi ceilalţi arbori ai câmpului, 5 Deaceea înălţimea lui s’a ridicat mai pre sus de toţi arborii câmpului, Crengile lui s’au îmmulţit, şi ramurile lui s’au lungit, Întinzându-se de mulţimea apelor. 6 Toate paserile cerului în ramurile lui îşi făceau cuiburile lor; Toate fiarele câmpului fătau supt crăcile sale, Şi la umbra lui şedeau toate popoarele cele mari. 7 Era deci frumos prin mărimea sa, Prin lungimea crăcilor sale; Crăci rădăcinile lui erau lângă ape mari. 8 Nici un cedru din grădina lui Dumnezeu nu-l întrecea: Ciparoşii nu se asemânau nici cu cracile sale, Şi castanii nu erau nici ca ramurile lui; Nici un arbore în grădina lui Dumnezeu nu-i sămăna în frumuseţe. 9 Făcutu-l-am frumos prin mulţimea ramurilor sale, Încât toţi arborii Edenului, ce se aflau în grădina lui Dumnezeu îl pizmuiau. 10 Deaceea aşa zice Domnul, Dumnezeul: Pentru că te-ai înălţat cu statura, Şi ai făcut ca şi acela al căruia şi vârful era între tufiş, Şi şi-a înălţat inima sa pe înălţarea sa: 11 Deaceea l-am dat în mânile celui mai tare dintre popoare, Care s’a purtat cu dânsul după răutatea sa: L-am alungat. 12 Şi străinii, popoarele cele mai cumplite, l-au tăiat. Şi l-au părăsit; Căzut-au crăcile sale pe munţi şi în toate văile, Şi ramurile lui ruptu-s’au de toate păraele pământului; Şi toate popoarele pământului s’au tras dela umbra lui, Şi l-au părăsit. 13 Pe dânsul, acuma căzut, şed toate paserile cerului, Şi toate fiarăle câmpului sunt pe ramurile lui. 14 Ca nici un arbore adăpat de apă să nu se înalţe pentru statura sa, Şi să nu-şi facă vârfuri între tufiş; Şi pentru ca nici unul din toţi arborii adăpaţi de apă, Să nu se încumeteze întru înălţimea sa; Căci toţi sunt daţi morţii, celor mai de desupt ale pământului, Între fiii oamenilor, Cu cei ce se pogoară în groapă. 15 Aşa zice Domnul, Dumnezeul: În ziua, în care s’a pogorît în infern, făcut-am să plângă pentru dânsul; Am acoperit adâncul pentru el; Am oprit fluviile lui, şi opritu-s’au apele cele mari ale lui; Şi am făcut ca Libanul să poarte jale pentru dânsul, Şi toţi arborii câmpului lâncezitu-s’au pentru el. 16 Făcut-am să se înspăimânte popoarele de vuetul căderii sale, Când l-am pogorît în infern cu cei ce se pogoară în groapă; Şi toţi arborii Edenului, cei aleşi şi frumoşi ai Libanului, toţi câţi sunt adăpaţi de apă, S’au mângăiat în cele de desupt ale pământului! 17 Şi aceştia s’au pogorît cu dânsul în infern, La cei ucişi de sabie; Şi ajutătorii lui, cari locuiau supt umbra lui, În mijlocul popoarelor. 18 Cu cine te asemeni deci tu în mărire, Şi în mărime între arborii Edenului? Totuşi te vei pogorî cu arborii Edenului, În cele mai de desupt ale pământului; Culca-te-vei între cei necircumcişi, Cu cei ucişi de sabie; Da, el, Faraon, şi toată mulţimea lui, zice Domnul, Dumnezeul.