1 Fost-a către mine cuvântul Domnului, zicând: 2 Fiul omului, îndreaptă-ţi faţa către muntele Seir, şi profeţeşte împotrivă-i. 3 Şi-i zi: Aşa zice Domnul, Dumnezeul: Iată, munte al Seirului, eu sunt împotrivă-ţi, Şi voiu întinde mâna mea asupră-ţi, Şi te voiu face pustiu şi deşert. 4 Cetăţile tale în ruine le voiu preface, şi vei fi pustiu, Şi vei cunoaşte, că eu sunt Domnul! 5 Pentrucă din vechiu ai purtat ură, Şi ai dat sabiei pe fiii lui Israel în timpul nenorocirii lui, Când farădelegea lui a ajuns la culme: 6 Deaceea viu sunt, zice Domnul, Dumnezeul, Te voiu preface într’un lac de sănge, şi sângele te va urmări; Fiindcă n’ai urît vărsarea de sânge, deaceea sângele te va goni. 7 Şi voiu preface muntele Seir în pustiu şi deşert; Voiu stârpi dintr’însul şi pe cel ce duce şi pe cel ce se întoarce. 8 Şi voiu umplea munţii lui de ucişii lui; Şi vor cădea cei ucişi de sabie În munţii tăi, în văile tale şi în toate râurile tale. 9 Te voiu preface într’un deşert vecinic, şi cetăţile tale nu se vor mai locui; Şi veţi cunoaşte, că eu sunt Domnul. 10 Pentru că ai zis: Ale mele vor fi cele două popoare şi cele două ţări, Şi noi le vom moşteni, Deşi Domnul era acolo: 11 Deaceea viu sunt, zice Domnul, Dumnezeul, Mă voiu purta cu tine după mânia ta şi după gelozia ta, Cu care te-ai purtat din ură către ei; Şi mă voiu face lor cunoscut, când te voiu judeca; 12 Şi vei cunoaşte, că eu, Domnul, am auzit toate blestemele, Ce le-ai spus asupra munţilor lui Israel, zicând: „Ajuns-au pustii, datu-ni-s’au spre mâncare.” 13 Şi cu gurile voastre v’aţi fălit asupră-mi, Şi aţi îmmulţit cuvintele voastre asupra mea; eu le-am auzit. 14 Aşa zice Domnul, Dumnezeul: Când tot pământul se va bucura, atuncia pe tine te voiu preface în pustiu. 15 Cum te-ai bucurat de moştenirea casei lui Israel, Fiindcă ea se pustiise; Aşa-ţi voiu face ţie: Vei ajunge pustiu, munte al Seirului şi tot Edomul, da, tot; Şi vor cunoaşte, că eu sunt Domnul.