1 Atunci Moisi şi fiii lui Israel cântară această cântare lui Dumnezeu, şi ziseră:
Voiu cânta lui Dumnezeu, că măreţ s’a mărit, Pre cal şi pre călăreţi i-a aruncat în mare. 2 Tăria mea şi lauda mea este Dumnezeu, Şi-mi fu mie mântuire. Acesta este Dumnezeul meu, şi-l voiu lăuda pre dânsul; Dumnezeul părintelui meu, şi-l voiu înălţa pre dânsul.
3 Domnul este răsboinic mare, Dumnezeu este numele lui; 4 Carele lui Faraon şi oastea lui a aruncat în mare; Aleşii şi căpeteniile lui s’au afundat în Marea-Roşie. 5 Adâncimea i-a acoperit pre ei, Afundatu-s’au întru adâncime, ca şi o piatră. 6 Dreapta ta, Doamne, s’a mărit prin tărie; Dreapta ta, Doamne, a sfărâmat pre inamic. 7 Prin mărimea maiestăţii tale, sdrobeşti tu pre împotrivitorii tăi; Tu trimiţi mânia ta, care-i mistueşte ca pre mirisţe. 8 La suflarea nărilor tale apele s’au grămezit; Şi fluvii curgătoare au stat ca o movilă, Închiegatu-s’au adâncurile în mijlocul mării. 9 Inamicul zicea: Voiu urmări, îi voi ajunge, Voiu împărţi prada, sufletul meu se va sătura de dânşii, Trage-voiu sabia mea, mâna mea îi va stârpi. 10 Tu ai suflat cu suflarea ta, şi marea i-a acoperit pre dânşii, Ca plumbul s’au afundat în ape puternice. 11 Cine este asemena ţie între zei, Dumnezeului? Cine este ca tine măreţ în sfinţire, Înfricoşat în laude, făcător de minuni? 12 Întins-ai dreapta ta, şi pământul i-a înghiţit pre dânşii. 13 Tu prin îndurarea ta ai condus poporul acesta, pre care l-ai mântuit, Şi cu puterea ta îl îndreptai la locuinţa ta cea sfântă.
14 Auzit-au popoarele, şi s’au cutremurat, Tremur a cuprins pre locuitorii Palestinei. 15 Atunci se turburară domnitorii Edomului, Cutremur a cuprins pre puternicii din Moab; Se topiră toţi locuitorii Canaanului. 16 Să cadă preste dânşii mare cutremur şi frică, De mărirea braţului tău să stee amuţiţi ca piatră. Până ce va trece poporul tău, Doamne; Până ce va trece poporul, pre care tu l-ai răscumpărat. 17 Să-i duci pre dânşii, şi să-i plantezi pe muntele moştenirii tale, În locul pre care tu l-ai gătit ţie spre locuinţă, Doamne, În sanctuarul, pre care mânile tale l-au aşezat, Doamne! 18 Domnul va împărăţi pururea şi în veci.
19 Căci caii lui Faraon, cu carele sale, şi cu calareţii săi întrară în mare, şi Dumnezeu aduse iarăşi preste dânşii apa mării; dară fiii lui Israel trecură pe uscat prin mijlocul mării.
20 Şi Maria, profeteasa, sora lui Aaron, luă în mâna sa timpan: şi toate femeile ieşiră după dânsa cu timpane şi în chor. 21 Şi Maria le răspunse lor: Cântaţi Domnului, că măreţ s’a mărit, Pre cal şi pre călăreţi i-a aruncat în mare.
22 Şi Moisi râdică pre fiii lui Israel dela Marea-Roşie, şi se duseră spre pustiul Şur; şi merseră trei zile prin pustiu, şi apă nu aflau. 23 Şi ajunseră la Mara; dară ei nu putură bea apă din Mara, că era amară; deaceea se cheamă numele locului aceluia Mara. 24 Şi poporul murmură în contra lui Moisi, zicând: Ce vom bea? 25 Atunci el strigă cătră Domnul; şi Domnul îi arătă lui un lemn, şi-l aruncă în apă, şi apa se îndulci. Acolo puse Domnul poporului legi şi judecăţi, şi acolo îl şi cercă pre el. 26 Şi zise: de vei asculta de cuvântul Domnului Dumnezeului tău, şi vei face ceeace este drept în ochii lui, şi vei lua în urechi ordinile lui, şi vei păzi toate legile lui, eu asupra ta nu voi aduce nici o boală din acele ce am adus asupra Egiptului, că eu sunt Dumnezeul, care te vindec pre tine.
27 Şi veniră la Elim, unde erau douăsprezece fântâni de apă, şi şaptezeci de palmi; şi tăbărîră lângă apă.