20
Şi Abraam plecă de acolo la ţara cea despre miazăzi, şi locuia între Kadeş şi Şur, şi petrecea în Gherar. Şi Abraam zise despre Sara, femeia sa: Ea este sora mea; şi Abimelech, regele Gherarei, trimise, şi luă pre Sara.
şi Dumnezeu se arătă în vis noaptea lui Abimelech, şi zise: Iată tu vei muri pentru femeia pre care ai luat-o; că ea este femeia unui bărbat. Şi Abimelech nu se apropiase de dânsa, şi zise: Doamne! Nu cumva vei ucide tu şi naţiunea dreaptă? Au nu el singur mi-a zis: Ea îmi este soră? Şi ea încă mi-a zis: fratele meu este! Eu aceasta o făcui în integritatea inimii mele, şi cu curăţenia mânilor mele. Şi Dumnezeu îi zise în vis: Şi eu ştiu, că tu în integritatea inimii tale ai făcut aceasta, şi deaceea te-am împedecat de a păcătui în contra mea, şi nu ţi-am permis de a te atinge de dânsa. Şi acum înapoiază femeia acestui om, că el este profet, şi se va ruga pentru tine, şi tu vei trăi; şi de nu-i vei înapoia-o, să stii, că vei muri tu şi tot ce este al tău.
Şi Abimelech, sculându-se dimineaţă, chemă pre toţi servii săi, şi toate aceste vorbe le spuse în auzul lor; şi toţi bărbaţii se spăimântară foarte. Şi Abimelech chemă pre Abraam, şi-i zise: Ce ne-ai făcut nouă? Şi cu ce am păcătuit în contra ta, de ai adus asupra mea şi asupra regatului meu păcat aşa de mare? Tu ai făcut cu mine lucru, care nu se cuvenia să faci. 10 Şi a zis Abimelech lui Abraam: Ce ai văzut de ai făcut aceasta? 11 Şi Abraam răspunse: Pentru că cugetai, că în locul acesta nu este nici o temere de Dumnezeu, şi pre mine mă vor ucide din cauza femeiei mele. 12 Şi cu adevărat ea-mi este mie soră, fata părintelui meu este ea, deşi nu fata mamei mele, şi mi-se dete mie de femeie. 13 Şi scoţându-mă Dumnezeu din casa părintelui meu, eu am zis cătră dânsa: Asta este bunătatea pre care să mi-o faci: În tot locul unde vom veni, zi de mine: Frate-mi este!
14 Şi Abimelech luă oi şi boi, servi şi serve, şi le dete lui Abraam, şi-i înapoie şi pre Sara femeia sa. 15 Şi Abimelech zise: Iată ţara mea înaintea ta, locueşte unde-ţi va plăcea. 16 Şi cătră Sara zise: Iată, am dat o mie siclii de argint fratelui tău. Iată, aceasta să fie ţie acoperământul ochilor înaintea tuturor, cari sunt pe lângă tine, şi în totul tu să fii justificată. 17 Şi Abraam se rugă lui Dumnezeu, şi Dumnezeu vindecă pre Abimelech, pre femeia lui şi pre servele lui, ca să nască. 18 Că Dumnezeu încuiase tot pântecele din casa lui Abimelech, din cauza Sarei, femeia lui Abraam.