1 Şi văzând Iacob, că în Egipt este grâu, zise Iacob cătră fiii săi: Ce vă tot uitaţi unul la altul? 2 Şi le zise: Iată, eu auzii, că în Egipt este grâu de vânzare; pogorîţi-vă acolo şi ne cumpăraţi grâu, ca să trăim şi să nu murim. 3 Şi cei zece fraţi ai lui Iosif se pogorîră la Egipt, ca să cumpere grâu. 4 Dar pre Beniamin, fratele lui Iosif, nu-l trimise Iacob cu fraţii săi; că zicea el: Să nu i-se întâmple ceva nenorocire.
5 Şi fiii lui Israel ajunseră în Egipt, ca să cumpere grâu împreună cu cei ce mai veniseră; că foametea era în pământul Canaan. 6 Dar Iosif, care era guvernator în acea ţară, vindea grâu la tot poporul pământului. Şi veniră fraţii lui Iosif, şi se proşternară lui cu faţa la pământ. 7 Şi Iosif văzu pre fraţii săi, şi-i recunoscu; dar prefăcându-se dinaintea lor, le vorbi aspru, şi le zise: De unde veniţi? Şi ei ziseră: Din pământul Canaan, ca să cumpărăm grâu. 8 Şi Iosif recunoscu pre fraţii săi, însă ei nu-l recunoscură pre dânsul. 9 Şi Iosif aducându-şi aminte de visurile ce visase despre dânşii, le zise lor: Voi sunteţi spioni, şi aţi venit să vedeţi locurile cele slabe ale ţării. 10 Şi ei răspunseră lui: Nu doamne; ci servii tăi au venit să cumpere bucate. 11 Noi toţi suntem fiii unui singur om; suntem oameni oneşti; servii tăi n’au fost spioni. 12 Şi el le zise: Nu e aşa; ci voi aţi venit să vedeţi locurile cele slabe ale ţării. 13 Şi ei ziseră: Noi, servii tăi, doisprezece eram, toţi fraţi, fiii unui singur om în pământul Canaan; Şi iată, cel mai mic se află astăzi la părintele nostru; şi unul nu mai este. 14 Şi Iosif le zise: Aceasta este ceeace v’am vorbit eu vouă, zicând că sunteţi spioni. 15 Întru aceasta voi veţi fi cercaţi: Pe vieaţa lui Faraon voi nu veţi merge de aici, de nu va veni aici fratele vostru cel mai mic. 16 Trimiteţi pre unul din voi, ca să aducă pre fratele vostru, şi voi veţi rămânea aici închişi, şi prin aceasta se vor cerca cuvintele noastre, dacă vorbiţi adevărul; iar de nu, pe vieaţa lui Faraon voi sunteţi spioni. 17 Şi-i puse pre ei supt pază trei zile. 18 Apoi a treia zi zise lor Iosif: Aceasta faceţi, ca să trăiţi, că eu mă tem de Dumnezeu. 19 De sunteţi oameni oneşti, un frate dintre voi să rămâna închis în închisoarea unde vă aflaţi, iar voi mergeţi şi duceţi grâul pentru trebuinţa caselor voastre. 20 Şi pre fratele vostru cel mai mic să mi-l aduceţi la mine, ca cuvintele voastre să se adeverească, şi voi să nu muriţi; şi ei făcură aşa. 21 Atunci ziceau unul cătră altul: Noi cu adevărat vinovaţi suntem pentru fratele nostru; că văzurăm întristarea sufletului său, când se ruga de noi, şi nu-l ascultarăm; pentru aceea nevoia aceasta veni preste noi. 22 Şi Ruben răspunzându-le zise: Au nu v’am vorbit eu vouă şi v’am zis: Nu păcătuiţi contra băiatului? Dar voi nu m’aţi ascultat; deaceea, iată sângele lui se cere. 23 Şi ei nu stiau că Iosif îi înţelege pre dânşii, că interpretul era între ei. 24 Şi se întoarse dela dânşii, şi plânse. Şi iarăşi venind la ei, vorbi cu dânşii; şi luând pre Simeon dintre ei, îl legă înaintea ochilor lor.
25 Şi porunci Iosif, ca să le umple sacii lor cu grâu, şi argintul lor şă li-l întoarcă, puindu-l fiecăruia în sacul său, şi să le dea şi merinde pentru cale; şi aşa li-se făcu. 26 Şi ei încărcând grâul lor pe asini, plecară de acolo. 27 Şi unul din ei deslegându-şi sacul, ca să dea de nutreţ asinului său într’o ospătărie, văzu argintul său, şi iată era în gura sacului. 28 Şi zise fraţilor săi: Argintul meu mi-se dete înapoi, iată-l în sacul meu! Şi inima lor leşină, încât ei se cutremurară foarte, zicând unul cătră altul: Ce este aceasta ce făcu Dumnezeu cu noi?
29 Şi ei veniră la Iacob părintele lor în pământul Canaan, şi spuseră lui toate câte se întâmplară cu dânşii, zicând: 30 Omul care este domnul ţării ne vorbi aspru, şi ne trată ca pre nişte spioni ai ţării. 31 Iar noi îi răspunserăm lui: Noi suntem oameni oneşti, nu suntem spioni. 32 Noi eram doisprezece fraţi, fiii părintelui nostru; unul nu mai este, şi cel mai mic este astăzi cu părintele nostru în pământul Canaan, 33 Şi omul, domnul ţării, ni-a zis: Întru aceasta voi şti, că sunteţi oameni oneşti: Lăsaţi pre unul din fraţii voştri la mine, şi luaţi grâul pentru trebuinţa caselor voastre, şi mergeţi. 34 Şi aduceţi la mine pre fratele vostru cel mai mic; atunci eu voiu cunoaşte, că voi nu sunteţi spioni, ci oameni oneşti; şi eu voiu da vouă pre fratele vostru, şi veţi străbate în toată ţara.
35 Şi deşertând ei sacii lor, iată legătura argintului fiecăruia era în sacul său; şi văzând legătura cu argintul său, ei şi părintele lor, se spăimântară. 36 Şi Iacob, părintele lor le zise: Voi mă lipsiţi de fii! Iosif nu mai este, Simeon nu mai este, şi acum vreţi şi pre Beniamin să mi-l luaţi? Toate au venit asupra mea. 37 Şi Ruben zise părintelui său: Pre amândoi fiii mei să-i omori, de nu ţi-l voiu aduce pre el înapoi; dămi-l numai în mâna mea, şi eu ţi-l voiu aduce înapoi. 38 Iar el zise: Fiul meu nu se va pogorî cu voi; că fratele său e mort, şi el a rămas singur; şi de i s’ar întâmpla vre-o nenorocire pe drumul în carele mergeţi, atunci voi cărunteţele mele le veţi pogorî cu întristare în mormânt.