1 Că se va îndura Domnul de Iacob, Şi iarăş va alege pre Israel, Şi-i va aşeza în pământul lor; Şi străinii se vor însoţi cu dânşii, Şi se vor lipi de casa lui Iacob. 2 Popoarele îi vor lua, şi-i vor aduce la locul lor; Dar casa lui Israel în moştenire îi va lua în pământul Domnului, Ca servi şi serve; Şi vor ţinea robi pre cei ce i-au robit, Şi vor stăpâni pre apăsătorii lor. 3 Şi în ziua, când Domnul îţi va da linişte de năcazul tău, de turburarea ta, şi de servitutea ta cea grea, la care ai fost supus. 4 Ridica-vei acest cuvânt batjocuritor asupra regelui Babilonului; şi vei zice: Iată, cum odihneşte cel ce apăsa! Iată, cum odihneşte cel lacom de aur! 5 „Domnul a sfărâmat toiagul nelegiuiţilor, Sceptrul domnitorilor! 6 Ceeace a bătut popoare cu urgie, Cu bătăi fără de încetare; Ceeace a domnit cu mânie preste naţiuni, Da, însăşi este acum prigonită fără contenire. 7 Tot pământul se odihneşte, este liniştit, Şi isbucneşte în strigări de bucurie. 8 Îşi râd de tine pinii, Şi cedrii Libanului, zicând: De când tu dormi, Tăiător nu s’a sculat preste noi.” 9 Infernul de desupt s’a cutremurat pentru tine, Ca să te întimpine la venirea ta; Pentru tine el a deşteptat umbrele tuturor mai marilor pământului; El a sculat depe tronurile lor Pre toţi regii popoarelor. 10 Toţi aceştia iau cuvântul, şi zic către tine: Cum! făcutu-te-ai şi tu neputincios ca noi! Făcutu-te-ai şi tu asemenea nouă!” 11 În infern pogorîtu-s’a fala ta, Sunetul harpelor tale; Vermele îţi este aşternut supt tine, şi vermii te acopăr. 12 Cum ai căzut din cer, Lucifere, fiu al aurorei! Iată-te aruncat la pământ, Călcătorule al popoarelor! 13 Căci tu ziceai în înima ta: „Sui-mă-voiu în cer, Înălţavoiu tronul meu mai pe sus decât stelele lui Dumnezeu; Şi voiu şedea pe muntele întrunirii zeilor, Pe nordul cel mai depărtat; 14 Sui-mă-voiu pe înălţimile nourilor, Voiu fi asemenea celui Prea Înalt.” 15 Dar în infern iată-te aruncat, În groapa cea mai adâncă! 16 Cei ce te văd, căutând la tine, aţin-tindu-te vor zice: „Iată omul! care făcu să se cutremure pământul! Care făcu să se clatine împăraţii! 17 Care prefăcu lumea într’un pustiiu, Şi nimici cetăţile ei! Care nu dădea drumul prinşilor săi.” 18 Toţi regii popoarelor, da, toţi Se liniştesc în mărire, fiecare în locaşul său. 19 Iar tu zaci asvârlit fără mormânt, Ca o ramură putrezită, Având de vestmânt pre cei ucişi, pre cei străpunşi de sabie, Ce se pogoară la pietrile mormântului; Eşti ca stârvul ce se calcă în picioare. 20 Nu te vei uni cu dânşii întru îmmormântare; Căci ai pustiit chiar pământul tău, şi ai ucis chiar pre poporul tău; Semânţa celor făcători de rele renume nu poate dobândi. 21 Pregătiţi înjungherea copiilor lui, Pentru nedreptatea părinţilor lor; Ca să nu se scoale, nici să moştenească pământul; Nici să mai umple faţa lumii de turburători. 22 Căci şi eu mă voiu scula asupra lor, Zice Domnul, Dumnezeul oştirilor, Şi voiu stârpi din Babilon numele şi rămăşiţa, Fiul şi nepotul, zice Domnul, 23 Îl voiu preface în moştenire ariciului, şi în bălţi de apă, Şi-l voiu mătura cu mătura nimicirii, zice Domnul, Dumnezeul oştirilor.
24 Jurat-a Domnul, Dumnezeul oştirilor, zicând: Da, cum am gândit, aşa se va face, Şi precum am hotărît, aşa va rămânea. 25 Că voiu sfărâma pre Asirian în pământul meu; Şi-l voiu călca în picioare pe munţii mei; Atuncia jugul său se va depărta depe ei, Şi sarcina lui se va lua depe umerii lor. 26 Aceasta este hotărîrea hotărîtă asupra a tot pământul, Şi aceasta este mâna cea întinsă asupra popoarelor. 27 Căci Domnul, Dumnezeul oştirilor, a hotărît, şi cine va zădărnici? Mâna lui s’a întins şi cine o va întoarce? 28 În anul, în care a murit regele Ahaz, fost-a această profeţie împovărătoare, 29 Nu te bucura, tu, tot pământul Filistenilor, Că s’a sfărâmat toiagul celui ce te-a lovit; Căci din coada şarpelui va ieşi basiliscul, Şi fructul său va fi şarpe sburător. 30 Dar întâiu-născuţii săracilor vor paşte, Şi lipsiţii vor odihni în siguranţă; Dar voiu omorî rădăcina ta cu foame, Şi se va ucide rămăşiţa ta. 31 Urlă, poartă! ţipă, cetate! Tu, întregule pământ al Filistenilor, te vei topi; Căci fum vine dela meazănoapte, Şi nici un om nu rămâne singur de cetele sale.
32 Şi ce se va răspunde solilor acestui popor? Că Domnul a întemeiat Sionul, Şi în el vor afla adăpost săracii poporului său.