1 Iată, Domnul deşeartă ţara, şi o pustieşte, O răstoarnă şi risipeşte pre locuitorii săi! 2 Şi va fi poporului ca şi preotului, Servului ca şi domnului său, Servei ca şi doamnei sale; Cumpărătorului ca şi vânzătorului; Împrumutătorului ca şi celui împrumutat; Creditorului ca şi datornicului. 3 Se deşeartă ţara şi se pradă: Căci Domnul a zis cuvântul acesta. 4 Ţara jeleşte, şi se vestejeşte; Lumea lâncezeşte şi se vestejeşte; Mai marii poporului ţării lâncezesc. 5 Că ţara s’a pângărit prin locuitorii săi: Căci au călcat legile, au schimbat aşezământul, Au frânt vecinicul legământ. 6 Pentru aceasta blestemul a înghiţit ţara, Şi locuitorii din ea s’au pedepsit; Pentru aceasta datus’a foc locuitorilor ţărei, Şi numai foarte puţini oameni au rămas. 7 Mustul boceşte, via lâncezeşte, Toţi cei cu inima voioasă suspin. 8 Desfătarea timpanelor a încetat; Vuetul celor ce se veselesc a contenit; A încetat desfătarea ci-tarei. 9 Nu mai beau vin cu cântece: Beutura cea îmbătătoare amară este celor ce o beau. 10 Cetatea cea deşeartă s’a sfărâmat; Toate casele s’au închis aşa, că nimene nu mai întră într’însele. 11 O strigare este în toate părţile pentru vin; Trecut-a orice veselie, bucuria ţării a fugit. 12 Pustiirea a rămas în cetate, Şi poarta cu ruini s’a lovit. 13 Căci face-se-va ţării şi seminţielor sale, Ca la scuturatul maslinilor, Ca la bobiţătură după sfârşitul culesului, 14 Puţinii aceştia ce vor rămanea, Vor înălţa vocea lor, vor cânta de bucurie, Şi cei de către mare vor lăuda măreţia Domnului. 15 Deaceea măriţi pre Domnul, Dumnezeul lui Israel, cei din insulele mării! 16 Din marginea pământului auzit-am noi cântările: „Mărire Dreptului.” Dar eu zis-am: Mă sting, mă sting, vai mie! Prădătorii prădă, Da, prădătorii pradă foarte. 17 Groază şi groapă şi cursă Sunt asupra ta, locuitorule al ţării. 18 Şi va fi ca cel ce va fugi de vuetul groazei, va cădea în groapă; Şi cel ce se va ridica din groapă, Se va prinde în cursă: căci stavilele cerului s’au deschis, Şi te-meliile pământului se clătesc. 19 Pământul s’a sfărâmat, Pământul s’a îmbucăţit, Pământul s’a smâncit din locul său; 20 Pământul se clatină încoace şi încolo ca cel beat, Şi se mişcă în toate părţile ca un leagăn spânzurat; Că nelegiuirea lui este grea preste el: Cade, şi nu se va mai ridica.
21 Şi în ziua aceea Domnul va pedepsi oştirea celor înalţi întru înălţime, Şi pre regii pământului depe pământ; 22 Şi se vor aduna, Cum se adună încătuşaţii la groapă, Şi vor fi închişi la închisoare; Şi după zile multe vor fi pedepsiţi. 23 Atuncia luna va roşi şi soarele se va ruşina, Căci Domnul, Dumnezeul oştirilor, va domni pe muntele Sion, Şi în Ierusalim şi înaintea bătrânilor săi în mărire.