1 Doamne, tu eşti Dumnezeul meu; Pre tine te înalţ, şi laud numele tău; Că tu ai făcut lucruri minunate, Şi sfaturile tale cele de demult arătatus’au credincioase şi adevărate. 2 Căci făcut-ai din cetăţi movile de pietre, Şi ruini din cetăţile întărite, Palaturile inamicilor, aşa că ele cetăţi nu mai sunt, Şi nici odată nu se vor rezidi. 3 Deaceea te vor mări popoarele puternice, Şi cetăţile naţiunilor celor dătătoare de groază se vor teme de tine; 4 Căci tu tărie ai fost săracilor. Tăria celor neavuţi în strâmtorarea lor, Loc de scăpare în contra furtunei, umbră în contra arşiţei: Căci suflarea mâniei groaznicilor inamici este ca furtuna pentru ziduri. 5 Cum se domoleşte arşiţa în uscăciune, Ai umilit fala groaznicilor inamici; Ca pre arşiţă prin umbra nourului, Aşa ai umilit fala groaznicilor inamici.
6 Şi Domnul, Dumnezeul oştirilor, va face pe acest munte tutulor popoarelor Ospeţe de vite grase, ospeţe de vinuri pe drojdiile lor, De vite grase, pline de măduvă, de vinuri bine limpezite pe drojdiile lor. 7 Şi în muntele acesta el va depărta Acoperământul ce acopere toate popoarele, Şi vălul ce învăleşte toate naţiunile, 8 Va înghiţi moartea pentru veci; Şi Domnul, Dumnezeul, va şterge lacrimele depe toate feţele, Şi va depărta ocara poporului său depe tot pămăntul; Căci Domnul a vorbit. 9 Şi în ziua aceea vor zice: „Iată, acesta este Dumnezeul nostru, Îl aşteptăm, ca să ne mântuie; Acesta este Domnul; Îl aşteptăm; Ne vom bucura şi ne vom desfăta în mântuirea lui.” 10 Căci în muntele acesta mâna Domnului va odihni; Şi Moabul va fi călcat supt dânsul, Cum se calcă paiele din bălegar. 11 Şi va întinde mânele sale asupra lui, Cum întinde mânele sale înnotătorul, ca să înnoate; Şi va umili mândria lui Prin încovăerea mânelor sale. 12 Şi înaltele tării ale zidurilor tale le va pleca, Le va înjosi, le va arunca la pământ, în ţărână.