32
Iată, regele va domni cu dreptate, Şi mai marii vor guverna după drept; Şi fiecare va fi ca un adăpost împotriva vântului, Şi ca un loc de scăpare împotriva furtunei, Ca pâraie de apă în locuri secetoase, Ca umbra unei stânci mari pe un pământ însetat. Ochii celor ce văd nu vor fi întunecaţi, Şi urechile celor ce aud vor fi ascultătoare. Şi inima nesocotiţilor va cunoaşte întelepciunea, Şi limba gângavilor se va grăbi să vorbească curat. Prostul nu se va mai numi nobil, Nici sgârcitul nu se va mai numi darnic; Căci prostul spune prostii, şi inima lui lucrează nedreptatea, Făptuind răutate, şi proclamând rătăcire împotriva Domnului; Aşa că face să lâncezească sufletul celui flămând, Şi să lipsească adăparea la cel însetat. Şi uneltele sgărcitului sunt rele: El cugetă viclenii, Ca să piardă pre cei săraci cu cuvinte mincinoase, Chiar şi atuncia când cei săraci cer dreptul lor. Iar nobilul cugetă fapte nobile, Şi prin fapte nobile trăeşte. Sculaţi, femei fără grijă! Auziţi vocea mea; fete fără teamă! Luaţi în urechie cuvintele mele! 10 Multe zile şi mulţi ani veţi fi neliniştite, voi cele fără teamă; Căci culesul viilor a pierit, şi secerea nu va mai veni. 11 Tremuraţi, cele fără de grijă! Turburaţi-vă cele fără de teamă! Desbrăcaţi-vă şi desgoliţi-vă, Şi încingeţi cu sac coapsele 12 Şi ţâţele voastre; plângând câmpiile cele plăcute, Viile cele roditoare; 13 Căci pe pământul poporului meu spini şi scai vor răsări, Da, pe toate casele bucuriei din cetatea cea sgomotoasă. 14 Căci părăsi-se-vor palaturile, Sgomotul cetăţii va înceta; Întăriturile şi turnurile vor fi tot atâtea spelunci în veci, Locuri de desfătare pentru asinii sălbatici, de păşune turmelor: 15 Până când spiritul din înălţime se va revărsa asupra noastră, Şi deşertul se va preface în câmpie roditoare, Şi câmpia roditoare pădure se va socoti. 16 Atuncia judecata se va aşeză în pustiu, Şi dreptatea va locui în câmpia cea roditoare: 17 Şi lucrarea dreptăţii va fi pacea, şi fructul dreptăţii liniştea şi asigurarea în veci. 18 Şi poporul meu va locui în colibă pacinică, În locuinţe liniştite şi în locuri fără grijă; 19 Dar va cădea grindină asupra pădurii doborînd-o. Şi oraşul va fi adânc înjosit. 20 Fericiţi voi cei ce veţi semâna toate acele locuri adăpate de apă, Şi veţi da drumul boului şi asinului.