1 Mângăiaţi, mângăiaţi pre poporul meu, Zice Dumnezeul vostru. 2 Vorbiţi la inima Ierusalimului, şi strigaţi cătră dânsul, Că timpul oştirei lui s’a împlinit, Că iertatu-s’a păcatul său; Căci a luat din mâna Domnului Îndoită pedeapsă pentru toate păcatele lui. 3 O voce strigă în pustiu: Gătiţi calea Domnului, Dreaptă faceţi calea în deşert Dumnezeului nostru. 4 Înalţe-se toată valea, Umilească-se tot muntele şi toată colina, Dreaptă facă-se orice cotitură, Şi netezească-se locurile cele gloduroase: 5 Ca să se arete mărirea Domnului, Şi toată carnea la un loc să o vadă: Căci gura Domnului a vorbit. 6 Zis-a vocea: Strigă; şi el a zis: Ce să strig? „Toată carnea este iarbă, Şi tot nurul său ca floarea câmpului. 7 Iarba se usucă, floarea vestejeşte, Pentru că vântul Domnului a suflat preste ea; Cu adevărat iarba este poporul; 8 Iarba se usucă, floarea veştejeşte, Dar cuvântul Dumnezeului nostru rămâne în veci. 9 Tu, cel ce aduci în Sion ştiri bune, Urcă-te pe muntele cel înalt; Tu, cel ce aduci ştiri bune la Ierusalim, Înalţă puternic vocea ta; Înalţă-o, nu te teme; Zi cetăţilor lui Iuda: Iată, Dumnezeul vostru!” 10 Iată, Domnul, Dumnezeul, va veni cu putere, Şi braţul său va stăpâni pentru el: Iată, plata lui este cu dânsul, Şi răsplătirea lui înaintea lui. 11 Va paşte turma sa ca un păstor, Va strânge miei în braţul său, Şi-i va purta în sânul său; Şi va conduce blând pre cei ce sug.
12 Cine a măsurat apele În deşertul mânei sale, Şi a măsurat cerurile cu palma sa, Şi a cuprins într’o singură măsură ţărâna pământului, A cântărit munţii cu cântarul, Şi colinele cu balanţa? 13 Cine a îndreptat spiritul Domnului? Sau fiind sfetnicul său l-a învăţat? 14 Cu cine s’a sfătuit, şi i-a dat înţelegerea, Şi l-a învăţat calea dreptului; Şi l-a învăţat cunoaşterea, Şi i-a arătat calea înţelepciunii? 15 Iată popoarele sunt socotite ca picăturile din vadră, Ca praful din balanţă; Iată, el ridică insulele, ca praful. 16 Libanul nu este în deajuns pentru pregătirea focului. Nici animalele lui nu sunt destule pentru arderile de tot ale sale. 17 Toate popoarele o nimică sunt înaintea sa, Mai puţin decât nimicul, şi decât deşertăciunea socotescu-se de dânsul. 18 Cu cine dar veţi asemăna pre Dumnezeu? Sau cu ce asemănare îl veţi asemăna? 19 Cel meşter varsă un chip, Şi aurarul îl îmbracă cu aur, Şi-i toarnă lanţuri de argint. 20 Cel prea sărac pentru aceste alege un lemn ce nu putrezeşte, Şi-şi caută un meşter iscusit, ca să-i facă un chip, care să nu se clatine. 21 Nu cunoaşteţi? n’aţi auzit? Nu vi-s’a dat în ştire dela început? N’aţi înţeles dela întemeirea pământului? 22 Acesta este cel ce şeade deasupra cercului pământului, Şi locuitorii lui sunt ca locustele; Cel ce întinde cerurile ca un văl, Şi le lăţeşte ca un cort spre locuinţă; 23 Cel ce preface în nimică pre domni, Şi face în nimic pre judecătorii pământului. Deabia s’au sădit; Deabia s’au semânat; 24 Deabia s’a înrădăcinat în pământ tulpina lor; El suflă preste ei, şi se usucă, Şi vârtejul îi smulge ca pre o pleavă. 25 Cu cine dar mă veţi asemăna, Ca să fim de o potrivă, Zice cel Sfânt. 26 Ridicaţi în şus ochii voştri şi vedeţi! Cine a făcut acestea? Scoţând oştirea lor după număr; Chiemând toate cu numele lor; Înaintea mărirei puterei sale, şi a marei sale puteri, Nimic nu lipseşte. 27 De ce zici, Iacoabe, şi vorbeşti Israele: Calea mea este ascunsă Domnului, Şi judecata mea se nesocoteşte de Dumnezeul meu? 28 Nu o cunoşti tu? n’ai auzit? Dumnezeul cel vecinic, Domnul, Făcătorul marginilor pământului, El nu osteneşte, nici nu se oboseşte Înţelepciunea lui nu se poate cuprinde. 29 El dă tărie celor osteniţi, Şi creşte puterea celor neputincioşi; 30 Căci copiii ostenesc şi se obosesc, Şi chiar tânării se poticnesc; 31 Dar cei ce aşteaptă pre Domnul înnoesc puterea lor, Înalţă aripele lor ca vulturii, Aleargă, şi nu se obosesc; Umblă, şi nu ostenesc.