1 Tăceţi înaintea mea, ţări depărtate, Şi popoarele înnoească-şi puterea; Apropie-se, şi vorbească; Să venim împreună la judecată! 2 Cine a sculat pre învingătorul dela răsărit? Cine l-a chiemat, ca să-l urmeze pas cu pas? Cine a supus popoarele înaintea lui, Şi l-a făcut domn preste regi? Prefăcând în praf sabia lor, Şi arcurile lor ca paiele purtate de vânt. 3 El i-a urmărit şi a trecut în siguranţă, Pe o cale, pre care nu călcaseră picioarele sale. 4 Cine a lucrat şi a făcut aceasta, Chiemând generaţiunile dela început? Eu Domnul, cel întâiu, Şi cu cei din urmă; eu sunt. 5 Ţărmurile îndepărtate văzură, şi se temură, Marginile pământului se cutremurară, Se apropiară, şi veniră. 6 A ajutat fiecare pre aproapele său, Şi a zis unul către altul: Fii tare! 7 Lemnarul îmbărbăta pe argintar, Şi cel ce bătea cu ciocanul pre cel ce bătea cu ilăul pe nicovală, Zicând de îmbinare: Bună este; Şi apoi şi cu cuie întărit-au idolul, ca să nu se clatine. 8 Dar tu, Israele, servul meu, Iacobe, pre care te-am ales Sămânţa lui Abraam, amicul meu; 9 Tu, pre care te-am luat din marginile pământului, Şi te-am chiemat dela hotarele lui, Şi ţi-am zis: Tu eşti servul meu; Eu pre tine te-am ales, şi nu te voiu lepăda.
10 Nu te teme; căci eu cu tine sunt; Nu te înspăimânta, căci eu sunt Dumnezeul tău, Eu te voiu întări, şi te voiu ajuta, Te voiu scuti cu dreapta mea cea învingătoare. 11 Iată, toţi cei ce s’au mâniat asupra ta, Se vor ruşina şi vor roşi; Vor fi nimiciţi; Şi cei ce ţi se vor împotrivi vor pieri. 12 Tu-i vei căuta, dar nu-i vei găsi, Pre cei ce s’au certat cu tine; Cei ce s’au luptat asupra ta Vor fi nimiciţi, pierduţi. 13 Căci eu, Domnul, Dumnezeul tău, sunt cel ce ţine dreapta ta, Zicând către tine: Nu te teme, eu te voiu ajuta. 14 Nu te teme, vierme al lui Iacob, grămăzioară a lui Israel! Eu te voiu ajuta, Zice Domnul, Răscumpărătorul tău, Sfântul lui Israel. 15 Iată, eu te voiu face treerătoare ascuţită, nouă, cu multe tăişuri; Vei treera munţii, şi-i vei mărunţi, Şi vei face colinele ca pleava. 16 Le vei vântura, şi vântul le va duce, Şi vârtejul le va risipi; Iar tu te vei bucura în Domnul, Te vei făli în Sfântul lui Israel. 17 Când săracii şi neavuţii tăi vor căuta apă, şi negăsind-o, Limba lor se va usca de sete, Eu Domnul îi voiu asculta, Eu Dumnezeul lui Israel nu-i voiu părăsi. 18 Voiu deschide fluvii pe înălţimi, Şi fântâni în văi; Voiu face deşertul baltă de apă Şi pământul uscat isvoare de apă: 19 Sădi-voiu în pustiu cedrul, sălcii, Mirul şi olivul; Voiu pune în deşert ciparosul La un loc cu pinul şi cu bradul; 20 Ca să vadă, şi să cunoască, Să priceapă, şi să înţeleagă cu toţii, Că mâna Domnului a făcut aceasta, Şi că Sfântul lui Israel a creat aceasta. 21 Aduceţi judecata voastră, zice Domnul; Apropiaţi-vă cu dovezile voastre, zice regele lui Iacob. 22 Apropie-se, şi spună-ne ce se va întâmpla; Spună cele ce au fost mai nainte, Ca să ne gândim la ele, şi ca să pricepem ieşirea lor; Sau facă-ne să auzim cele viitoare. 23 Spuneţi cele ce se vor întâmpla la urmă, Ca să cunoaştem că sunteţi zei; Da, faceţi bine sau faceţi rău, Ca să ne mirăm şi să vedem cu toţii. 24 Iată, sunteţi nimic Şi lucrul vostru mai puţin decât nimicul; Urâciune este cel ce v’a ales. 25 Sculatul-am de mează-noapte, şi el a venit, Dela răsăritul soarelui a chiemat numele meu, Şi a călcat preste domni, ca pe lut, Cum calcă olarul lutul. 26 Cine ne-a spus acestea dela început, ca să le cunoaştem, Şi mai nainte de a se întâmpla, casă zicem: „Drept?” Nimenea n’a fost, care să le fi dat în ştire, Nimenea n’a fost, care să fi auzit cuvintele voastre. 27 Eu sunt cel d’întâi care spun Sionului: Iată, iată acestea! Şi dau Ierusalimului un spunător de ştire bună. 28 Căci m’am uitat, şi nu era nimenea, Da, între dânşii nu era nici unul, care să-i sfătuească, Care să fi răspuns un cuvânt, când i-am întrebat. 29 Iată, toţi sunt deşertăciune, Lucrurile lor nimic; Chipurile cele cioplite ale lor sunt vânt şi deşertăciune.