1 Iată servul meu, pre care-l sprijin; Alesul meu, întru care binevoieşte sufletul meu; Pus-am spiritul meu preste dânsul; Va răspândi dreptul între naţiuni. 2 Nu va striga nici nu va ridica vocea sa, Nici nu va face să o audă pe uliţă. 3 Trestia sdrobită nu o va sfărâma, Nici nu va stinge mucul ce se trece; Va răspândi dreptul adevăr; 4 Nu va obosi, nici va slăbi, Până ce va întemeia dreptul pe pământ, Până şi ţările depărtate vor aştepta învăţătura lui. 5 Aşa zice Domnul, Dumnezeu, Cel ce a creat cerurile, şi le-a întins; Cel ce a lăţit pământul cu făpturile lui, Cel ce dă suflare poporului depe dânsul, Şi spirit la cei ce umblă pe el: 6 Eu Domnul chiematu-te-am spre mântuire, Şi voiu sprijini mâna ta; Te voiu păstra, şi te voiu face legământ poporului, Lumina naţiunilor; 7 Ca sa deschizi ochii celor orbi, Ca se scoţi din închisoare pre cei legaţi, Pre cei ce şed în întunerecul din prinsoare. 8 Eu sunt Domnul, acesta este numele meu; Şi nu voiu da mărirea mea altuia, Nici lauda mea chipurilor cioplite. 9 Iată, s’au împlinit cele d’întâi, Şi altele nouă vă dau în ştire; Înainte de ce ele să se arete, vi-le dau în ştire. 10 Cântaţi Domnului cântare nouă, Lauda lui, voi cei dela marginea pământului, Voi, ce vă coborîţi pe mare, şi cele d’într’ânsa; Ţări îndepărtate, şi locuitorii lor; 11 Pustiul şi cetăţile lor ridice-şi vocea, Cătunele, pre care locueşte Kedarul; Să cânte locuitorii stâncei, Răcnească din vârful munţilor; 12 Dea mărire Domnului, Şi spuie lauda sa în ţări îndepărtate. 13 Domnul ese ca un viteaz, Deşteaptă râvna lor, ca un luptător; Strigă şi mugeşte, Birueşte pre neamicii săi. 14 Mult timp tăcut-am, Stătut-am în tăcere, Şi m-am stăpânit! Acum voiu striga, ca femeia în facere; Voiu sfărâma, şi voiu înghiţi laolaltă; 15 Voiu pustii munţii şi colinele, Şi voiu usca ierburile lor; Voiu preface fluviile în pământ uscat, Şi bălţile le voiu usca. 16 Şi voiu con-duce pre orbi pe calea, ce nu o ştiau, Îi voiu îndrepta în cărările, pe care nu le cunoşteau; Întunerecul lumină îl voiu face înaintea lor, Şi cele strâmbe drepte; Acestea le voiu face pentru ei, şi nu-i voiu părăsi. 17 Înturna-se-vor înapoi, ruşina-se-vor, Cei ce se încred în chipuri cioplite, Cei ce zic chipurilor turnate: „Voi sunteţi zeii noştri.” 18 Ascultaţi, surzilor! Şi Căutaţi, orbilor! ca să ve-deţi. 19 Cine este orb, afară de servul meu? Sau surd, ca solul meu pre care l-am trimes? Cine este orb, ca cel ascultător? Şi cine este orb, ca servul Dom-nului? 20 Vezi multe, dar nu iai seamă la ele. Deschizi urechile, dar nu auzi. 21 Plăcutu-i-a Domnului, din mila sa, Ca legea să se mărească, şi măreaţă să fie. 22 Dar acesta este popor jefuit şi răpit; Ei toţi sunt prinşi în spelunci, Şi ascunşi în închisori; Ei sunt de pradă fără mântuitor, De jaf, şi nimenea nu zice: Dă înapoi. 23 Care din voi va lua aceasta, în urechi, Va asculta şi va auzi pentru viitor? 24 Cine a dat pre Iacob jafului, Şi pre Israel prădătorilor? Au nu Domnul, asupra căruia noi am păcătuit? Căci în căile lui n’au voit să umble, Şi de învăţătura lui n’au ascultat. 25 Deaceea a răvărsat el asupra lor, Aprinderea mâniei sale şi puterea resbelului; L-a aprins de jur împrejur; Dar el n’a înţeles; L-a ars, dar el n’a luat la inimă.