1 Bel căzut-a pe genunchi, încovăiatu-s’a Nebo, Idolii săi pusu-s’au pe animale şi pe vite; Idolii, pre care eraţi deprinşi a-i purta, le-au împovărat; Ei sunt o sarcină pentru animalul ostenit. 2 Ei se încovoaie, cad pe genunchi. Nu pot scăpa sarcina; Şi ei înşişi sunt duşi în prinsoare. 3 Ascultaţi-mă, casă a lui Iacob, Şi toată rămăşiţa casei lui Israel, Voi, cu care m’am însărcinat din mitra mumei, Voi toţi, pre cari i-am purtat din sânul ei! 4 Până la bătrâneţele voastre eu acelaşi voiu fi; Până la peri cărunţi eu vă voiu purta; Eu v’am făcut, şi eu vă voiu duce, Da, vă voiu duce, şi vă voiu scăpa. 5 Cu cine mă veţi asemăna şi mă veţi potrivi? Cu cine asemănându-mă, deopotrivă vom fi? 6 Ei varsă aurul din sac, Şi cumpănesc argint cu balanţă: Năimesc pre argintar, ca să-l prefacă în zeu; Şi apoi îngenunchiază; şi se închină lui: 7 Îl ridică pe umeri, îl aduc, Şi-l aşează la locul său. ca să stea; Din locul său nu se mai mişcă; Şi de strigă care-va către el, el nu poate răspunde; Din nevoia sa nu poate să-l mântuiască, 8 Ţineţi minte aceasta, şi arătaţi-vă bărbaţi, Luaţi-o la inimă, voi cei fărădelege: 9 Ţineţi minte cele de mai nainte, din vechime: Căci eu sunt Dumnezeu, şi altul nu este; Eu sunt Dumnezeu şi nimenea asemenea mie; 10 Care din început spun sfărşitul, Şi de mai nainte cele neîntâmplate, Zicând: „Sfatul meu va sta, Şi voiu împlini toată voinţa mea;” 11 Chemând paserea răpitoare dela răsărituri, Pre bărbatul sfatului meu din ţară îndepărtată; Da, am zis-o, şi o voiu face să vină, Am cugetat-o, şi o voiu şi face. 12 Ascultaţi-mă, voi cei tari de inimă, Cei depărtaţi dela mântuire! 13 Am apropiat fericirea mea; nu mai este departe, Şi mântuirea mea nu va întârzia; Voiu da Sionului mântuirea, Pentru Israel, mărirea mea.