1 Cine este acesta, ce vine din Edom? În vestminte roşii, din Bozra? Acest om măreţ în vestmântul său, Umblând în plinitatea puterii sale? „Eu cel ce vorbesc de fericire, Cel ce am putere, ca să mântuesc?” 2 De ce sunt aceste pete roşii în vestmântul tău? De ce sunt hainele tale ale călcătorului în lin? 3 „Călcat-am singur în lin, Şi nimenea din popor nu era cu mine; I-am strivit în mânia mea, Şi i-am călcat în furia mea; Sângele lor a stropit vestmintele mele, Şi am mânjit toată îmbrăcămintea mea. 4 Căci ziua răsbunării era în inima mea, Şi sosise anul celor răscumpăraţi ai mei. 5 Şi uitându-mă împrejur, nu era nici un ajutător: Şi m’am mirat, că nu era cine să mă sprijine Deci numai braţul meu a lucrat mântuire pentru mine, Şi numai urgia mea m’a sprijinit. 6 Am călcat poporul în mânia mea, L-am îmbătat cu urgia mea, Şi am vărsat la pământ sângele lor.”
7 Voiu aminti îndurările Domnului, Laudele Domnului, După toate bunătăţile câte ne-a făcut Domnul, Şi bunătatea sa cea mare către casa lui Israel, Pre care a făcut-o pentru ei după îndurarea sa, Şi după multa sa milă. 8 Căci a zis: Da, poporul meu sunt aceştia, Sunt fii, nu-mi vor fi necredincioşi; Şi el a fost mântuitorul lor. 9 În toată strâmtorarea lor fost-a şi el în strâmtorare, Şi îngerul feţei lui i-a mântuit, Întru iubirea sa şi mila sa i-a răscumpărat, I-a ridicat şi i-a purtat în toate zilele din vechime. 10 Dar ei fură neascultători, şi supărară sfântul său Spirit; Deci schimbatu-s’a în inamic pentru ei, Şi a luptat singur asupra lor. 11 Atuncia şi-a adus aminte de poporul său şi de zilele din vechime, ale lui Moisi: Cum i-a scos din mare, Cu păstorul turmei sale; Cum a pus pre sfântul său Spirit în mijlocul lor; 12 Conducându-i la dreapta lui Moisi cu măreţul său braţ; Despicând apele înaintea lor, Pentru ca să-şi facă nume vecinic: 13 Conducându-i prin adâncuri, Ca un cal pe drum neted; aşa nu se poticniră. 14 Ca pre o vită, ce se coboară în vale, Aşa spiritul Domnului l-a odihnit; Aşa ai condus tu pre poporul tău, Ca să-ţi faci nume mărit.
15 Caută din cer, Şi vezi din locacul tău cel sfânt şi mărit! Unde este zelul tău şi puterea ta, Mila ta şi îndurarea ta? Opritu-s’au pentru mine? 16 Da, tu eşti părintele nostru: Chiar de nu ne ştie Abraam, Şi Israel nu ne cunoaşte; Tu, Doamne, eşti părintele nostru, răscumpărătorul nostru, Din vecinitate este numele tău. 17 De ce, Doamne, lăsatu-ne-ai să rătăcim dela căile tale, Şi să se învârtoşeze inima noastră, încât să nu ne temem de tine? Întoarnăte pentru servii tăi, Seminţiile moştenirii tale. 18 Poporul tău cel sfânt puţin a fost în moştenirea sa, Inamicii noştri au călcat în picioare templul tău; 19 Ajuns-am ca aceia, asupra cărora niciodată n’ai domnit, Nici nu s’a chemat după numele tău.