1 Şi Zofar, Naamateul, răspunse, şi zise: 2 Tocmai d’aceea gândurile mele mă silesc să răspund, Şi de aceea mă grăbesc: 3 Am auzit îndreptându-mi-se mustrare ruşinoasă, Dar din adâncul conştiinţei mele spiritul îmi răspunde. 4 Nu ştii aceasta? Ceeace a fost din veci, De când omul este pe pământ: 5 Că scurt este triumful răului, Şi că bucuria făţarnicilor nu ţine decât o clipeală? 6 Dacă înălţarea sa s’ar ridica până la cer, Şi capul său ar atinge norii, 7 El tot va peri ca lepădătura sa în veci, Şi cei, cari l-au văzut, vor zice: Unde este el? 8 Ca un vis va peri, şi nu se va mai găsi; Va fugi ca o arătara a nopţei, 9 Ochiul, care l-a văzut, nu-l va mai vedea; Pre dânsul nu-l va mai zări locul său; 10 Fiii săi vor împăca pre sărmani, Şi mânule lor vor înapoia iarăşi averea râpită a lor, 11 Oasele sale, pline de păcatele tinereţei sale, Vor odihni cu dânsul în pulbere. 12 De şi răutatea e dulce în gura sa, O ascunde supt limba sa, 13 Se desmeardă cu dânsâ, şi nu o lasă, Ci o reţine în gura sa: 14 Totuşi hrana sa se va preface în măruntaiele sale: Venin de şearpe va fi lăuntrul său, 15 Tesaurele, pre cari le-a înghiţit, iarăşi le va vărsa, Din pântecele lui le va scoate Dumnezeu. 16 Venin de viperă va suge; Şi-l va ucide limba năpârcei, 17 Nici odată nu va vedea pâraie, fluvii, Râuri de miere şi lapte! 18 Cele câştigate le va da înapoi, Fără să fi gustat din ele ceva; După averea sa va fi şi ceeace el va înapoia, şi de ea nu se va bucura. 19 Fiindcă apăsă, şi părăsi pre sărmani; Pradă case, pre cari nu le-a zidit; 20 Fiindcă nici odată n’a crezut îndestulat pântecele său: Poftei lui nimic nu scăpă; 21 Nimic nu scăpă de lăcomia sa; Pentru aceea fericirea sa nu va ţinea. 22 Lipsit va fi în plină îndestulare, Şi vor cădea preste el toate lovirile nevoiei. 23 Voind să umple pântecele său, Dumnezeu va trimete asupră-i aprinderea mâniei sale, Şi o va ploua deasupră-i drept mâncare. 24 Va fugi de dinaintea armei de fier, Şi-l va străpunge arcul de aramă; 25 Săgeata abia va ieşi din corpul său, Şi oţelul scânteitor va străpunge ferea sa; Groazele morţei vor cădea preste dânsul. 26 Întunerecul se va ascunde în lăuntrul său, Un foc de sine aţâţat îl va mistui; Nenorocit va fi cel rămas în cortul său. 27 Cerul va descoperi fără de legea sa, Şi pământul se va ridica asupră-i; 28 Averea casei sale se va pierde; Totul va peri în ziua mâniei sale. 29 Aceasta este dela Dumnezeu soartea omului rău, Şi moştenirea hotărîtă pentru el dela Atotputernicul.