1 Şi Iov urmă cuvântul său pildit, şi zise: 2 O, de aş fi ca în lunile trecute, Ca în zilele, când mă păzia Dumnezeu: 3 Pre când încă candela lui lucia asupra capului meu, Şi eu cu lumina lui umblam în întunerec! 4 De aş fi ca în zilele prosperităţii mele, Când amiciţia lui Dumnezeu era în cortul meu; 5 Când Atotputernicul era încă cu mine. Şi în jurul meu copiii mei; 6 Când paşii mei se scăldau în lapte, Şi stânca îmi revărsa pâraie de oleiu. 7 Atuncia de ieşiam la poarta cea de dinainte a cetăţei, Şi de-mi aşezam scaunul meu în piaţă, 8 Tinerii văzându-mă, se trăgeau înapoi, Şi bătrânii se sculau, şi rămâneau în picioare; 9 Cei mai mari îşi opriau vorba, Şi puneau mâna pe gura lor; 10 Vocea fruntaşilor amuţia, Şi limba lor se lipia de cerul gurei lor; 11 Urechia celui ce mă auzia, mă fericia; Şi ochiul acelui ce mă vedea, mărturisia pentru mine. 12 Căci mântuiam pre săracii, cari strigau, Pre orfan şi pre cel fără ajutor; 13 Binecuvântarea celui ce era să piară venia preste mine; Şi inima văduvei o înveseliam; 14 Cu dreptatea eram îmbrăcat, şi ea îmi servia de vestmânt; Mantie şi diademă îmi era neprihănirea; 15 Orbului eram ochiu, Şi ologului picior; 16 Celor săraci părinte, Şi judecata celui necunoscut o apăram: 17 Sfărâmam dinţii celui nedrept, Şi din gura lui scoteam prada; 18 Şi-mi ziceam: În cuibul meu voiu muri, şi ca nisipul mărei îmi voiu îmmulţi zilele. 19 Rădăcina mea se va întinde în apă, Şi roada va sta toată noaptea pe ramurile mele; 20 Mărirea mea se va reînnoi, Şi arcul meu se va întări în mâna mea, 21 Ei mă ascultau şi aşteptau, Şi tăceau, ca să audă sfatul meu; 22 După cuvântarea mea nimenea nu mai vorbia, Şi asupra lor ca roauă picau cuvintele mele; 23 Mă aşteptau, ca pre ploaie, Şi la vorbele mele căscau gura lor, ca la ploaie târzie: 24 De le surâdeam, nu le venia a crede; Cu lăcomie căutau lumina feţei mele.
25 De mergeam cu ei, şedeam în fruntea lor, Şi tronam, ca un rege în mijlocul armatei, Ca mângăietor al celor trişti.