1 Făcut-am legământ cu ochii mei: Deci cum aş fi cutezat să caut la vre-o fecioară? 2 Dar ce sorţi dela Dumnezeu din sus! Ce moştenire dela Atotputernicul din înălţime! 3 Au nu celui fără de Dumnezeu se cuvine stricăciune, Şi peire făcătorilor de rele? 4 Au n’a văzut el căile mele, Şi au n’a numărat el toţi paşii mei? 5 De am umblat cândva cu minciună, Şi a alergat piciorul meu spre înşelătură, 6 (Cumpănească-mă cu cumpăna dreaptă, Şi Dumnezeu va recunoaşte nevinovăţia mea!) 7 De a părăsit piciorul meu calea, Pre ochii mei de i-a urmat inima mea, Şi de s’a lipit vr’o pată de mânile mele: 8 Atuncia ceeace am semănat eu, mănânce altul; Ce am sădit, desrădăcineze-se! 9 De s’a amăgit inima mea de vr’o femeie, Sau de am pândit la uşa aproapelui meu, 10 Atuncia pentru un altul să macine femeia mea, Şi alţii să se plece preste ea! 11 Căci faptă de ruşine ar fi aceasta, O fărădelege, pedepsită de judecători; 12 Ea este foc ce ar mistui până la stricăciune, Şi ar pierde tot venitul meu. 13 De aş fi nesocotit dreptul servului meu, Sau al servei mele, când se certau cu mine, 14 Ce aş putea face, dacă s’ar ridica Dumnezeu? Şi de mi-ar cere seamă, ce i-aş răspunde? 15 Au nu l-a făcut şi pre dânsul acela, care m’a făcut pre mine, în mitra mumei? Şi nu ne-a pregătit tot unul în mitră? 16 De am respins dorinţa sărmanilor; Sau ochii văduvelor de am lăsat să lâncezească; 17 De am mâncat singur bucata mea, Şi din aceasta n’a mâncat şi orfanul: 18 (Da din tinereţea mea a crescut el cu mine, ca la un părinte; Şi din mitra mumei mele l-am condus;) 19 De am văzut pre cineva pierind din lipsa de vestminte, Şi fără înveliş pre cel sărman; 20 De nu m’au binecuvântat coapsele lui, Şi de nu s’a încălzit el de lâna mieilor mei; 21 De am ridicat mâna mea asupra orfanului, Ştiindu-mă sigur la judecată: 22 Atuncia să-mi pice umerii din spete, Şi braţul să mi-se rupă din încheietura sa. 23 Dar temutum’am de pedeapsa lui Dumnezeu, Şi n’am putut-o face de măreţia sa. 24 De am pus încrederea mea în aur, Sau de am zis aurului celui mai curat: Tu eşti încrederea mea! 25 De m’am îngâm-fat, pentru că mare-mi era averea, Pentru că mult a câştigat mâna mea; 26 De m’am uitat la soare, pentru că luminează, Şi la lună, pentru că măreţ trece; 27 De s’a înşelat în ascuns inima mea, Şi, privindu-le, gura mea mâna mea a sărutat; 28 (Şi aceasta încă este o fărădelege, pedepsită de judecători, Căci m’aş fi lepădat de Dumnezeul din înălţimi.) 29 De m’am bucurat de nenorocirea neamicului meu, Şi de m’am veselit, când relele l-au lovit: 30 (Dar n’am dat voie gurei mele să păcătuiască, Cerând cu blestem sufletul său.) 31 De n’au întrebat oamenii cortului meu: „Mai este vreunul, care nu s’a săturat de pânea lui!” 32 (Nici odată străinul n’a înoptat pe drum, Fără ca să deschid călătorului uşile mele;) 33 De am ascuns după obiceiul oamenilor greşelile mele, Şi de am îndosit în sân vina mea; 34 Dacă neîndrăsnind de a mă arăta înaintea unei mari mulţimi, Sau temându-mă de dispreţul neamicilor. M’am ţinut închis, fără să cutez a trece pragul porţei mele: 35 Dar cine-mi va fi auzitor? Iacă apărarea mea! Atotputernicul răspundă-mi, Şi pârâşul meu să-mi scrie acuzarea; 36 Aş purta-o pe umerii mei, Şi mi-aş lega-o ca o diademă.
37 Seamă i-aş da de toate urmările mele, Mândru ca un domn, m’aş apropia de el: – 38 De a strigat asupră-mi ogorul meu, Şi de s’au plâns brazdele sale; 39 De am mâncat fruptele sale fără plată, Şi de am chinuit sufletul stăpânului; său: 40 Atuncia să-mi răsară spini în loc de grâu, Şi neghină în loc de orz! Sfârşite sunt cuvintele lui Iov.