1 Ştii tu timpul naşterei caprelor sălbatice? Păzit-ai tu fătatul cerboaicelor; 2 Numărat-ai tu lunile îngrecării lor, Sau ştii tu timpul fătatului lor? 3 Ele îngenunchiază, fată puii lor, Şi se uşurează de durerile lor. 4 Puii lor se îngraşă, cresc supt cer, Se duc, şi nu se mai întorc la dânsele. 5 Cine a lăsat liber onagrul? Şi cine a deslegat frânele asinului sălbatic? 6 Căruia i-am dat deşertul drept casă, Şi sărătura drept locuinţă? 7 El îşi râde de vuetul cetăţilor; Şi nu aude strigarea mânătorului; 8 Ce-şi găseşte în munţi este hrana sa, Şi-şi caută păşunea oriunde. 9 Oare-ţi va lucra rinocerul de bunăvoie? Pune-se-va el la ieslele tale? 10 Putea-vei lega la brazdă rinocerul cu funie? Grăpa-va el văile în urma ta? 11 Încrede-te-vei lui, fiindcă mare este puterea lui? Şi lăsa-vei lui lucrul câmpului tău? 12 Lăsa-te-vei pe el pentru căratul semănăturii tale, Şi o va aduce el în aria ta? 13 Aripa struţului bate fără încetare, Dar totuş are ea oare aripa sau pana cocostârcului? 14 El încredinţează pământului ouăle sale, Şi lasă să se încălzească în nisip; 15 Şi uită că piciorul le poate strivi, Şi că fiarele câmpului le pot călca. 16 Este crud cu puii săi, ca şi cum nici n’ar fi ai săi; Deşeartă-i este osteneala, nu poartă nici o grijă de ei; 17 Căci Dumnezeu l-a lipsit de înţelepciune, Şi nu i-a dat pricepere. 18 Iată-l! cum se ridică, Râde de cal şi de călăreţul său. 19 Tu dat-ai putere calului, Tu îmbrăcat-ai gâtul său cu coamă mândră? 20 Tu-l faci să sară ca locusta? Cât de măreţ şi înspăimântător e nechezatul său! 21 Bătând pământul, şi vesel de puterea sa, Se repede asupra celor înarmaţi; 22 Îşi râde de temere, şi nu tremură, Nu dă îndărăt înaintea sabiei; 23 Când săgeţile şueră deasupra lui, Şi suliţa şi lancea lucesc, 24 Nechează puternic, sapă pământul cu furie, Şi nu are astâmpăr, de îndată ce răsună trâmbiţa; 25 La sunetul trâmbiţei pare a zice: Haide! Din depărtare miroase lupta, Freamătul căpeteniilor şi strigătul armatei. 26 Au prin înţelepciunea ta sboară uliul, Şi-şi întinde aripa sa către mează-zi? 27 Oare din porunca ta se ridică vulturul, Şi-şi face cuibul său pe înălţimi? 28 El locueşte şi mâne pe stânci, În dinţătura stâncilor şi pe locuri tari; 29 D’aci descopere el prada, Pre care ochii săi o văd de departe; 30 Puii săi îi sorb sângele, Şi unde sunt ucişi, acolo este şi el.