1 Trage-vei Leviatanul cu undiţă? Sau prinde-vei limba lui cu funie? 2 Petrece-vei papura prin nările lui, Sau străpunge-vei cu cârligul fălcile sale? 3 Îţi va face oare multe rugăminţi? Îţi va vorbi oare cu blândeţe? 4 Încheia-va legământ cu tine, Ca să-l iei serv pentru totdeauna? 5 Juca-te-vei cu el ca cu o pasăre? Sau lega-vei pre el cu un fir, spre petrecerea copilelor tale? 6 Soţii face-vor din el prânzurile lor? Neguţătorii pot oare a-l împărţi între dânşii? 7 Umple-vei pelea lui cu ţepuşe, Sau capul său cu ostia pescarilor? 8 Pune mâna ta pe dânsul: Vei ţine o minte, şi nu te vei mai încerca să înnoeşti lupta! 9 Iată, aşteptarea de-al prinde este amăgită! Cazi numai la privirea lui! 10 Cine este atât de sumeţ, ca să-l întărâte, Deci cine va putea sta înaintea mea: 11 Cine m’a îndatorit, ca să-i răsplătesc? Tot ce este supt întregul cer, este al meu! 12 Nu voiu tăcea de membrele sale, nici de puterea sa, Şi nici de frumuseţea armăturii sale. 13 Cine poate desveli poala vestmântului său, Cine se poate apropia de îndoita sa dinţătură? 14 Cine poate descleşta canaturile gurii sale? Şirurile dinţilor săi, Cât sunt de înspăimântătoare! 15 Minunatele părţi ale zalelor sale, Strâns legate, ca supt sigil, 16 Se ţin una de alta. Aşa că aerul nu le străbate; 17 Una de alta lipite, Sunt prinse între dânsele, şi nu se desprind. 18 Strănutatul lui face să luciască fulgerul, Şi ochii lui sunt ca geana zorilor; 19 Din gura lui isbucnesc flacări, Şi ies scântei de foc. 20 Din nările lui iese fum, Ca dintr’un vas, ca dintr’o căldare ferbinte. 21 Suflarea lui aprinde cărbunii, Şi flacări ies din gura lui; 22 În cerbicea lui locueşte tăria, Şi fiorul păşeşte înaintea sa. 23 Muşchii săi cărnoşi, bine încordaţi, Stau ca turnaţi pe dânsul, neclintiţi. 24 Inima lui este tare ca piatra, Da, tare ca piatra stătătoare de moară. 25 Când el se ridică, vitejii tremură, De spaimă ies din simţiri. 26 Caută cineva a-l lovi cu sabie? Ea nu-l prinde, nici lancea, nici săgeata, nici pavăza. 27 Pentru dânsul fierul paiu este, Şi arama lemn putred. 28 Săgeata nu-l face să fugă; În pleavă se prefac înainte-i pietrele prăştiilor. 29 Pleavă pentru dânsul este ghioaga; Şi de sgomotul lăncilor îşi râde. 30 Poartă ţesturi ascuţite supt dânsul, Ce lasă urme ca grapa în glod. 31 Ca o oală face să se clocotiască adâncul, Şi preface marea într’un amestec de mir. 32 El face să străluciască urma lui după dânsul, Şi adâncul să pară cărunt de bătrâneţe. 33 Nimic nu i-se aseamănă pe pământ; Este făcut, să nu cunoască frica; 34 Priveşte cu dispreţ pre toate fiarele cele puternice, Este regele tutulor răpitorilor.