1 Şi Iov răspunse, şi zise: 2 O, de s’ar fi cumpănit supărarea mea! Şi de s’ar fi pus în aceaşi cumpănă cu suferinţele mele! 3 Să se vadă că mai grele sunt decât nisipul mărilor; De aceea cuvintele mele sunt aspre. 4 Căci săgetele Atotputernicului sunt în mine, Şi veninul lor bea spiritul meu; Spaimele lui Dumnezeu se înarmează asupră-mi! 5 Oare sbiară asinul sălbatic când are verdeaţă? Sau rage boul, când are nutreţ? 6 Se poate mânca ce este fără gust sau nesărat? Oare zărul este gustos? 7 Lucrul, de care sufletul meu nu se atingea, S’a făcut pânea desgustului meu. 8 De s’ar încuviinţa cererea mea! De ar împlini Dumnezeu speranţa mea! 9 De ar plăcea lui Dumnezeu să mă sfărâme! Să întindă mâna sa, şi să mă stârpească! 10 Aş avea încaltea această mângăiere, De care m’aş veseli în durerea cea mai crudă: Că nu m’am lăpădat de cuvintele celui Prea Sfânt. 11 Dar care este tăria mea, pentru ca să mai pot spera, Şi care este sfârşitul meu, pentru ca să pot suferi în răbdare? 12 Tăria mea este oare ca tăria pietrelor? Sau carnea mea este ea oare de aramă? 13 Oare nu sunt fără ajutor? Au n’a fugit mântuirea dela mine? 14 Nenorocitului se cuvine compătimire dela amicul său, Chiar de părăseşte teama de Atotputernicul. 15 Fraţii mei sunt necredincioşi ca un pârâu, Şi ca cursul pârâelor ce trec, 16 Pre cari o brumă le usucă, Şi pre cari se îngrămădeşte omătul. 17 Când vine căldura, ele lipsesc, Căci, cum simt căldura, dispar, 18 Şi se scurg din locul lor, Şerpuind pe drumurile scurgerei lor, Până se nimicesc şi pier. 19 Caravanele din Tema le caută, Şi cetele din Şeba le aşteaptă; 20 Dar ele se ruşinează de speranţa lor, Ajungând la dânsele, roşesc. 21 Aşa sunteţi şi voi pentru mine; Aţi văzut nenorocirea mea, şi v’aţi îngrozit. 22 Zisu-v’am oare: „Daţi-mi ceva?” Sau: „Dăruiţi-mi din avutul vostru?” 23 Sau: „Mântuiţi-mă din mâna neamicului?” Sau: „Răscumpăraţi-mă din mâna hoţilor?” 24 Învăţaţi-mă, si voiu tăcea, Şi arătaţi-mi în ce am greşit! 25 Cât de tari sunt cuvintele drepte! Dar la ce sunt bune mustrârile voastre? 26 Oare n’aveţi, cuvinte, decât spre a mă mustra? Şi ce sunt pentru voi cuvintele unui om disperat, decât vânt? 27 Voi v’aţi arunca chiar şi asupra orfanului, Deoarece săpaţi groapă amicului vostru. 28 Şi acum căutaţi, rogu-vă, spre mine, Şi vedeţi, de mint înaintea voastră! 29 Întoarceţi-vă în voi inşivă, rogu-vă, ca să nu fie nedreptate; Întoarceţi-vă, căci dreptul este în partea mea. 30 Oare să fie nedreptate în limba mea? Oare gustul meu nu poate deosebi între răutăţi?