1 Nu fiţi mulţi învăţători, fraţii mei, ştiind că mare osândă vom luà.
2 Pentru că toţi păcătuim: dacă cineva nu păcătueşte în cuvânt, acesta este bărbat desăvârşit, în stare să înfrâneze şi tot corpul.
3 Dacă noi dar punem frânele în gurile cailor ca să ni-i supunem, ducem după noi şi tot corpul lor.
4 Iată chiar vasele, deşi sunt aşà mari şi mânate de vânturi iuţi, sunt duse de cârmă mică încotro hotărăşte pornirea celui care îndreptează:
5 Astfel şi limba mic membru este şi vorbeşte lucruri mari. Iată ce foc, ce pădure aprinde
6 Limba. Foc, lumea nedreptăţii! Limba se rândueşte între membrele noastre, şi mânjeşte tot corpul şi arde în flacără roata firei şi în flacără este arsă de gheenă.
7 Pentru că orice fire de fiare şi paseri, de târîtoare şi de vieţuitoare în mare este domolită şi a fost domolită de firea omului,
8 Dar limba nimenea dintre oameni nu poate să o domolească: este un rău fără încetare, plină de venin aducător de moarte.
9 Cu dânsa binecuvântăm pe Domnul şi Tatăl, şi cu dânsa blestemăm pe oameni, care sunt făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu;
10 Din aceeaşi gură iese binecuvântare şi blestem. Nu trebue, fraţii mei, ca acestea să fie astfel.
11 Nu cumva izvorul aruncă din aceeaşi deschizătură dulcele şi amarul?
12 Oare poate, fraţii mei, un smochin să facă măsline sau o viţă smochine? Nici apă sărată nu poate dà apă dulce.
13 Cine este înţelept şi înţelegător între voi? Acela arate din purtarea bună faptele lui cu blândeţe de înţelepciune.
14 Iar dacă aveţi râvnire amară şi zavistie în inima voastră, nu vă mândriţi faţă de adevăr, şi minţiţi.
15 Această înţelepciune nu vine de sus, ci este pământească, firească, demonicească,
16 Căci unde este râvnire şi zavistie, acolo este neorândueală şi orice lucru rău.
17 Iar înţelepciunea de sus este mai întâiu curată, apoi pacinică, învoitoare, ascultătoare, plină de milă şi roade bune, neîndoielnică, fără făţărie.
18 Şi sămânţa de dreptate este în pace semănată de cei care fac pace.