Ieremia
1
Cuvintele lui Ieremia, fiul lui Hilkia, unul dintru preoţii, cari erau în Anatot în pământul lui Beniamin: Către care a fost cuvântul Domnului în zilele lui Iozia, fiu lui Amon, regele lui Iuda, în anul al treisprezecelea al domniei acestuia. Asemenea a fost şi în zilele lui Iehoiakim, fiul lui Iozia, regele lui Iuda, până la sfârşitul anului al unsprezecelea al lui Zedekia, fiul lui Iozia, regele lui Iuda; adecă, până la strămutarea Isrusalimului în luna a cincia.
Atuncia cuvântul Domnului a fost către mine, zicând: Mai nainte de a te forma în mitra mumei, eu te-am cunoscut; Mai nainte de a ieşi tu din matrice, eu te-am sfinţit, Şi te-am hotărît profet popoarelor. Atuncia am răspuns: O Doamne, Dumnezeule! Iată, eu nu ştiu să vorbesc, că tânăr sunt. Şi Domnul a zis către mine: Nu zice: tânăr sunt; Că tu vei merge către toţi acei la cari te voiu trimite, Şi le vei vorbi toate câte îţi voiu porunci. Nu te teme de dânşii, că eu cu tine sunt, Ca să te scap, zice Domnul. Atuncia întins-a Domnul mâna sa, şi atinse gura mea; şi Domnul a zis către mine: Iată, pus-am cuvintele mele în gura ta. 10 Vezi, eu astăzi pusu-te-am preste popoare şi preste regate, ca să smulgi şi să strici, ca să nimiceşti şi să surpi, ca să zideşti şi să sădeşti. 11 Cuvân-tul Domnului fost-a iarăşi către mine, zicând: Ce vezi, Ieremia? Şi am răspuns: „Văd un toiag de migdal (veghetor).” 12 Şi a zis Domnul către mine: Bine ai văzut, căci eu veghez, ca să împlinesc cuvântul meu. 13 Şi fost-a cuvântul Domnului către mine a doaua oară, zicând: Ce vezi? Şi am răspuns: „Văd un cazan fierbând, şi faţa lui întoarsă către mează-noapte.” 14 Şi Domnul a zis către mine: Dela mează-noapte se va vărsa răul Preste toţi locuitorii ţării. 15 Căci iată, eu voiu chema toate neamurile regatelor dela mează-noapte, Zice Domnul; şi vor veni, Şi va pune fiecare tronul său La întrarea porţilor Ierusalimului, Şi împrejurul tutulor zidurilor, Şi al tutulor cetăţilor lui Iuda. 16 Şi voiu proclama judecăţile mele asupra locuitorilor lor pentru toată răutatea lor; Fiindcă mă lăsară şi tămâiară zeilor străini. Şi se închinară înaintea faptelor mânelor lor. 17 Tu deci încinge coapsele tale şi scoală-te, Şi spune-le toate câte îţi poruncesc; Nu te teme de dânşii, Ca să nu te sfărâm înaintea lor. 18 Căci iată, eu te-am făcut astăzi cetate întărită şi stâlp der fier, Şi zid de aramă preste ţara întreagă, Preste regii lui Iuda şi preste mai marii lui, Preste preoţii lui şi preste poporul ţării. 19 Şi se vor lupta asupra ta; Dar nu te vor învinge; Căci eu sunt cu tine, zice Domnul, Ca să te scap.