1 Şi cuvântul Domnului fost-a către mine, zicând: 2 Du-te şi strigă în urechile Ierusalimului, zicând: Aşa zice Domnul: Adusu-mi-am aminte de tine, De credincioşia ta în tânăreţea ta, De iubirea din timpul logodirii tale, Când ai venit după mine în pustiu, Într’un pământ nesămânat. Israel era atuncia sfânt Domnului, Pârga veniturilor sale; 3 Toţi câţi voiau să-l înghită, au fost pedepsiţi; Răul a venit preste dânşii, Zice Domnul! 4 Ascultă cuvântul Domnului, casă a lui Iacob! Şi voi, toate neamurile casei lui Israel! 5 Aşa zice Domnul: Ce nedreptate aflară în mine părinţii voştri, De se depărtară dela mine, Şi umblară după deşertăciune, şi se făcură deşerţi? 6 Şi nu ziseră: Unde este Domnul? Care ne-a scos din pământul Egiptului, Care ne-a condus prin pustiiu, Prin pământul deşerturilor şi al prăpăstiilor, Prin pământul secetei şi al umbrei morţii, Prin pământul prin care nu trecuse nici un om, Şi unde nimenea nu locuise. 7 Şi v’am adus într’un pământ roditor, Ca să mâncaţi fructele lui şi bunurile lui; Dar după ce aţi întrat, aţi necurăţit pământul meu, Şi aţi prefăcut moştenirea mea în urîciune; 8 Preoţii nu mai ziseră: Unde este Domnul? Şi cei ce se ţin de lege nu mă cunoscură; Păstorii se răsculară asupra mea, Şi profeţii profeţiră pentru Baal, Şi umblară după lucruri fără de folos. 9 Pentru aceasta mă voiu certa cu voi, zice Domnul, Şi cu fiii fiilor voştri mă voiu certa. 10 Căci treceţi în insulele Chittim şi vedeţi; Şi trimiteţi la Kedar, şi luaţi seamă bine; Şi vedeţi, dacă se întâmplă ceva asemenea? 11 Schimbat-a vreun popor pre zeii săi, de şi aceştia nu sunt zei? Dar poporul meu a schimbat mărirea sa cu un lucru fără de folos. 12 Spăimântaţi-vă, cerurilor, de aceasta, Şi înfricoşaţi-vă! Cutremuraţi-vă foarte, zice Domnul. 13 Căci poporul meu făcu două rele: Mă lăsă pre mine, izvorul apelor vii, Şi-şi săpă şieşi puţuri, puţuri crepate, Care nu pot ţinea apă. 14 Oare este Israel sclav, sau fiu de sclav? Dece a ajuns pradă? 15 Puii de leu mugit-au asupra-i, ridicatu-şi-au vocea, Şi făcut-au pământul său un deşert; Cetăţile sale arsu-s’au, şi au rămas fără locuitori. 16 Chiar şi fiii Nofului şi ai Tahapanesului îţi vor paşte creştetul capului. 17 Au nu ţi-ai făcut singur aceasta, Părăsind pre Domnul, Dumnezeul tău, Pre când el te conducea pe cale? 18 Şi acum ce ai a face în calea Egiptului, Ca să bei din apa Nilului? Sau ce ai a face în calea Asiriei, Ca să bei din apa Eufratelui?
19 Răutatea ta are să te pedepsească, Şi abaterile tale au să te mustre; Cunoaşte dar şi vezi, Cât de rău şi amar este, Că ai lăsat pre Domnul, Dumnezeul tău, Şi că nu este frică de mine în tine, Zice Domnul, Dumnezeul oştirilor. 20 Căci de demult ai sfărâmat jugul tău, Ai rupt legăturile tale; Şi ai zis: Nu voiu mai asculta. Căci pe toată colina înaltă, Şi supt tot arborele verde, Te-ai culcat, ca o curvă. 21 Dar eu te sădisem viţă aleasă, Din sad cu totul curat; Deci cum te-ai prefăcut înaintea mea într’o coardă de viţă sălbatică? 22 Căci şi cu nitru de te vei spăla, Şi săpun mult îţi vei lua, Păcatul tău tot va rămânea scris înaintea mea, Zice Domnul, Dumnezeu. 23 Cum poţi zice: Nu m’am necurăţit, N’am urmat Baalilor? Vezi calea ta în valea fiului lui Hinnom, Cunoaşte ce ai făcut; 24 Dromadir uşor eşti, ce bate toate drumurile, Asină sălbatică deprinsă în pustiu, Ce în aprinderea sa înghite vântul; Pofta sa cine o poate îndestula? Toţi câţi o caută nu trebue să se ostenească; În luna ei o vor afla. 25 Fereşte piciorul tău, să nu umble desculţ, Şi gâtul tău dela sete; Dar tu ai zis: „Înzădar, nu! Căci iubit-am zeii străini, Şi în urma lor voiu merge.” 26 Precum furul se ruşinează, când se prinde, Aşa se va ruşina casa lui Israel, Ei, regii lor, mai marii lor, Preoţii lor şi profeţii lor; 27 Cari zic lemnului: „Tu eşti părintele meu”; Şi pietrii: „Tu m’ai născut”; Căci au întors spre mine dosul şi-nu faţa; Dar în timpul nenorocirii lor zic: Scoală-te şi mântuie-ne! 28 Dar unde sunt zeii tăi, pre cari ţi-i-ai făcut? Ei să se scoale, de pot să te mântuească în timpul nenorocirii tale: Căci câte sunt cetăţile tale, atâţia sunt zeii tăi, o Iuda. 29 Pentru ce vă certaţi cu mine? Voi toţi v’aţi răsculat asupră-mi, zice Domnul. 30 Înzădar am lovit pre fiii voştri; N’au primit îndreptare; Sabia voastră a sfăşiat pre profeţii voştri, Ca un leu pierzător. 31 O voi neamuri de astăzi! Socotiţi cuvântul Domnului, care zice: „Oare fost-am un pustiu lui Israel? Un pământ al întunerecului? De ce zice poporul meu; Suntem domni preste noi, Nu vom mai veni la tine?” 32 Au poate fecioara să uite podoabele sale, sau mireasa găteala sa? Totuşi poporul meu m’a uitat de zile nenumărate. 33 Cât îţi îmbunătăţeşti calea ta, căutând iubire! Cu adevărat chiar pre cele mai rele le-ai învăţat căile tale.
34 Şi în poalele tale aflatu-s’a sângele sufletelor sărmanilor nevinovaţi, Pre cari nu i-ai prins spărgând zidul; 35 Şi totuşi tu zici: „Sunt nevinovată, Cu drept cuvânt mânia lui se va întoarce dela mine.” Iată, eu mă voiu judeca cu tine, Fiindcă zici: N’am păcătuit. 36 De ce alergi atât de mult, schimbându-ţi drumurile? Ruşina-te-vei de Egipt, Cum te-ai ruşinat de Asiria; 37 Da, tu vei ieşi de aicea Cu mânele tale pe capul tău; Fiindcă Domnul a lăpădat pre cei în care te încrezi, Şi nu vei prospera cu dânşii.