1 Ascultaţi cuvântul, pre care vi-l zice Domnul, casă a lui Israel! 2 Aşa zice Domnul: Nu vă deprindeţi în urmăririle păgânilor, Şi nu vă spăimântaţi de semnele cerului, Deşi păgânii se sperie de ele. 3 Căci datinele păgânilor sunt deşertăciuni; Căci ei taie un lemn din pădure, Mânile de meşter îl lucrează cu securea; 4 Îl împodobesc cu argint şi cu aur; Îl întăresc cu cuie şi cu ciocane, Ca să nu se clatine. 5 Stau ca un stâlp de palmier, lucrat în strug, Dar nu vorbesc; Sunt duşi de alţi; Căci nu pot să umble. Nu vă temeţi de dânşii; că rău nu pot să facă, Nici a face bine nu pot. 6 Nimenea nu este asemenea ţie, Doamne! Eşti mare, şi numele tău este mare în putere. 7 Cine să nu se teamă de tine, Rege al popoarelor! Căci aceasta ţi-se cuvine; Căci între toţi înţelepţii popoarelor, Şi între toate regatele lor nu este nimenea asemenea ţie. 8 Ci cu toţii sunt proşti şi nebuni, Chiar lemnul însuşi este mustrarea deşertăciunii lor. 9 Argint ciocănit se aduce din Tarşiş, Şi aur din Ufaz, Lucru de maiestru, Şi de mână de argintar: Vestmântul lor este vânăt şi purpur; Toate acestea sunt lucruri de oameni iscusiţi; 10 Dar Domnul este Dumnezeul cel adevărat, Este Dumnezeul cel viu, şi Regele vecinic, De mânia lui pământul se cutremură, Şi popoarele nu pot să poarte urgia lui. 11 (Aşa veţi vorbi către ei: „Zeii, cari n’au făcut cerul şi pământul vor pieri depe faţa pământului şi de supt cerul acesta.”) 12 El făcu pământul cu puterea sa, Întemeie lumea cu înţelepciunea sa, Şi întinse cerurile cu mintea sa. 13 La vuetul ce se face, când el pune mulţimea apelor în ceruri, Şi ridică nourii dela marginile pământului, Întoarnă fulgerile în ploaie, Şi scoate vântul din tezaurele sale; 14 Atuncia omul se arată cât este de prost cu ştiinţa sa; Şi tot argintarul rămâne ruşinat de chipurile sale cele cioplite; Căci chipul său turnat este o minciună, Şi nici o suflare nu este într’însul. 15 Sunt deşertăciuni, lucru de amăgire, La timpul pedepsei lor vor pieri. 16 Moştenirea lui Iacob nu este ca aceştia, Căci el este Făcătorul a toate; Şi Israel este sămânţa moştenirii lui; Numele lui este Domnul Dumnezeul oştirilor. 17 Adună depe pământ lucrările tale, Tu, cel ce locueşti în înpresurare! 18 Căci aşa zice Domnul, Iată, eu de astădată voiu asvârli departe pre locuitorii ţării; Căci i-am năpustit, ca să-i găsească. 19 Vai mie de durerea mea! Rana mea este mare; şi am zis: „Oricum, aceasta-i o boală, ce trebue să o sufer, şi o voiu suferi; 20 Cortul meu s’a pustiit şi toate funiile mele s’au rupt; Fiii mei sau dus dela mine, şi nu mai sunt, Nu este cine să mai întindă cortul meu, s’au să ridice covoarele mele.” 21 Căci păstorii s’au împrostit, Şi n’au căutat pe Domnul. Pentru aceasta nu prosperează, Şi toate turmele lor s’au risipit. 22 Vocea vestei, iată vine! Şi mişcare mare din pământul dela mează-noapte; Pentru ca să prefacă cetăţile lui Iuda într’un deşert, În locuinţă pentru şacali. 23 Doamne, cunosc, că nu a omului este calea sa, Că nu este în puterea omului ce umblă de a-şi îndrepta paşii săi. 24 Doamne, pedepseşte-mă dar cu astâmpăr; Nu cu mânia ta, ca să nu mă nimiceşti. 25 Varsă mânia ta asupra popoarelor, cari nu te cunosc, Şi asupra neamurilor, cari nu chiamă numele tău: Căci au mâncat pre Iacob, L-au mâncat, l-au nimicit, Şi au pustiit locuinţa lui.