1 Şi iarăşi a zis Domnul către mine: Chiar Moisi şi Samuel de ar sta înaintea mea, Sufletul meu n’ar fi pentru poporul acesta; Alungă-i dela faţa mea, ca să se ducă. 2 Şi va fi, de-ţi vor zice: Unde să ne ducem? Atuncia le vei răspunde: Aşa zice Domnul: Câţi sunt hotărîţi spre moarte, la moarte: Şi câţi spre sabie, la sabie, Şi câţi spre foamete, la foamete; Şi câţi spre prinsoare, la prinsoare. 3 Căci hotărît-am asupra lor patru neamuri de pedepse, zice Domnul, Sabie, ca să ucidă; şi câni, ca să sfâşie; Paserile cerului şi fiarele pământului, Ca să mănânce şi să strice. 4 Şi-i voiu da apăsărei tutulor regatelor pământului, Pentru Manase, fiul lui Hezekia, regele lui Iuda, Pentru câte a făcut în Ierusalim. 5 Căci cui îi va fi milă de tine, Ierusalime? Sau cine va jeli pentru tine? Şi cine se va întoarce, ca să te întrebe de sănătate! 6 Tu m’ai părăsit, zice Domnul, Ai mers îndărăt; Deaceea voiu întinde mâna mea asupra ta, şi te voiu strica: Căci sunt sătul de a milui. 7 Şi-i voiu vântura cu vânturătoare în porţile ţării, Îi voiu lipsi de copii, şi voiu nimici pre poporul meu; Că nu se întorc dela căile lor. 8 Văduvele lor se vor îmmulţi mai mult decât nisipul mării; Adus-am asupra lor, asupra mumei tânărilor lor, Un prădător în amează-zi. Făcut-am să cadă asupră-le deodată cutremur şi spaimă. 9 Ceeace născuse şeapte, acum lâncezeşte, Îşi dă sufletul, Îi apune soarele încă ziuă fiind, Ruşinatu-s’a, şi a roşit; Şi rămăşiţa lor o voiu da săbii, Înaintea inamicilor lor. zice Domnul. 10 Vai de mine muma mea, Că m’ai născut, ca să fiu bărbat de ceartă, şi bărbat de sfadă ţării întregi! Nici nu am împrumutat pre cineva, nici nu m’am împrumutat dela el, Şi totuşi toţi mă blastemă. 11 Zis’a Domnul: Cu adevărat te voiu mântui spre binele tău, Face-voiu ca inamicul să te cruţe În timpul nenorocirii şi al stramtorării. 12 Oare frânge-va fierul pre fierul dela mează-noapte şi arama? 13 Avutul tău, şi tezaurele tale le voiu da pradă fără preţ; Şi acestea pentru toate păcatele tale, şi în toate hotarele tale. 14 Şi te voiu duce cu inamicii tăi Într’un pământ, pre care tu nu-l cunoşti; Pentru că focul mâniei mele a isbucnit, şi s’a aprins asupra voastră.
15 Tu, Doamne, o ştii: adu-ţi aminte de mine, Şi caută la mine, şi mă răsbună de cei-ce mă urmăresc; Cu îndelunga ta răbdare nu mă răpi; Cunoaşte, că pentru tine ocară am suferit. 16 Cum au ajuns cuvintele tale, sorbitu-le-am; Şi cuvântul tău fost-a mie bucurie şi veselie inimii mele! Căci eu mă numesc după numele tău, Doamne, Dumnezeul oştirilor! 17 În adunarea celor veseli n’am şezut, nici nu m’am veselit cu ei; Şezut-am singur pentru inspiraţiunea ta; Căci tu m’ai umplut de mânia ta. 18 De ce durerea mea este nesfârşită, Şi rana mea atât de grea, că nu poate a se vindeca? Au fi-vei pentru mine ca izvorul cel amăgitor? Ca apele ce nu ţin? 19 Deaceea aşa zice Domnul: Dacă te vei întoarce, eu te voiu reaşeza, Şi vei sta înaintea mea; Şi de vei deosebi ce este de preţ şi ce este fără preţ, Vei fi ca gura mea; Ei să se întoarcă la tine, Dar tu să nu te întorci la ei. 20 Şi te voiu face să fii către acest popor zid tare de aramă; Se vor lupta cu tine, dar nu te vor birui; Căci eu sunt cu tine, ca să te mântui, Şi să te scap, zice Domnul. 21 Da, te voiu scăpa din mâna celor răi, Şi te voiu mântui din mâna celor ce te îngrozesc.