1 Păcatul lui Iuda scris este cu condeiu de fier. Cu muchie de diamant; Este săpat pe tabla inimii lor, Şi pe coarnele altarelor voastre, 2 Ca amintirea fiilor lor, aşa le sunt şi altarele şi Astarteele lor, De lângă arborii verzi, pe colinele înalte. 3 Ierusalime, munte cu câmp cu tot! Da-voiu prăzii avutul tău şi toate tezaurele tale, Şi înălţimile tale, pentru păcatul ce l-ai făcut în toate cuprinsurile tale.
4 Şi tu pentru păcatul tău vei lăsa în linişte Moştenirea ta, pre care eu ţi-am dat-o, Şi te voiu face să serveşti pre inamicii tăi Într’un pământ, pre care nu l-ai cunoscut; Căci foc aţi aprins în mânia mea, Care va arde în veci. 5 Aşa zice Domnul: Blestemat fie omul ce se încrede în om, Şi-şi face din carne sprijinul său, Şi inima căruia se depărtează de Domnul. 6 Fi-va el ca un arbore sec într’un deşert, Şi nu va vedea venirea binelui; Ci locui-va în locuri uscate în deşert, Într’un pământ sărat şi nelocuit. 7 Binecuvântat este omul ce se încrede în Domnul, Şi a cărui speranţă este Domnul; 8 Fi-va el ca un arbore sădit lângă ape, Ce întinde rădăcinele sale până la râu, Şi nu simte venirea arşiţei; Deaceea verde îi este frunza, Şi nu se teme de anul de secetă, Nici nu încetează de a face fructe. 9 Inima mai înşelătoare decât totul este, Şi stricată foarte; cine poate să o cunoască? 10 Eu, Domnul, cercetez inima, Cerc rărunchii, Ca să dau fiecăruia după urmările sale. Şi după fructul faptelor sale. 11 Precum potârnichea creşte puii, pre cari nu i-a născut, Aşa şi cel ce adună cu nedreptul avuţii, Le va lăsa în mijlocul zilelor sale, Şi la sfarşitul său va fi un nebun. 12 Locul templului nostru este Un scaun de mărire, înălţat dela început. 13 Doamne, speranţa lui Israel! Toţi cei ce te părăsesc se vor ruşina, Şi cei ce se abat dela tine, vor fi scrişi în ţărână; Pentru că au părăsit pre Domnul, isvor de apă vie. 14 Doamne, vindecă-mă, şi voiu fi vindecat; Mântuie-mă, şi voiu fi mântuit; Căci tu eşti lauda mea. 15 Iată, aceştia zic cătră mine: Unde este cuvântul Domnului? Să vină acum! 16 Dar eu nu m’am dat îndărăt de a te urma, ca un păstor, Nici n’am dorit ziua nenorociri: Tu bine o ştii; Cele ieşite din buzele mele sunt drepte înaintea ta. 17 Nu-mi fi de spaimă, Tu, Speranţa mea în zi de nenorocire! 18 Ruşineze-se cei ce mă urmăresc, Dar nu eu să mă ruşinez; Spăimânte-se ei, Dar nu eu să mă spăimânt; Adă asupra lor ziua nenorocirii, Şi sdrobeşte-i cu sdrobire îndoită.
19 Aşa zice Domnul către mine; Mergi şi stai în poarta fiilor poporului, prin care întră şi prin care ies regii lui Iuda, şi în toate părţile Ierusalimului; 20 Şi zi către dânşii: Ascultaţi cuvântul Domnului, regi ai lui Iuda, şi tot Iuda, precum şi toţi locuitorii Ierusalimului, cari întraţi prin porţile acestea? 21 Aşa zice Domnul: Luaţi seamă asupră-vă, şi să nu purtaţi sarcină în ziua sabatului, nici să o aduceţi prin porţile Ierusalimului; 22 Nici să scoateţi sarcina din casele voastre în ziua sabatului, şi nici o muncă să nu faceţi; ci sfinţiţi ziua sabatului, precum am poruncit părinţilor voştri. 23 Dar ei n’au ascultat, nici n’au plecat urechea lor, ci şi-au întărit cerbicia lor, ca să nu audă, şi să nu primească învăţătură. 24 Şi va fi, de mă veţi asculta, zice Domnul, neaducând sarcină prin porţile cetăţii acesteia în ziua sabatului; şi de veţi sfinţi ziua sabatului, nefăcând nici un lucru într’însa: 25 Atuncia vor întra prin porţile cetăţii acesteia regi şi mai mari, şezând pe tronul lui David, traşi în trăsuri şi călări, ei şi mai marii lor, oamenii lui Iuda şi locuitorii Ierusalimului; şi cetatea aceasta va fi locuită în veci. 26 Şi vor veni din cetăţile lui Iuda, şi din împrejurimile Ierusalimului, şi din pământul lui Beniamin, dela şes, dela munţi şi dela meazăzi aducând ardere de tot şi jertfe, daruri de pâne şi tămâieri, şi aducând jertfe de mulţumire în casa Domnului. 27 Dar de nu mă veţi asculta, ca să sfinţiţi ziua sabatului, şi să nu purtaţi sarcină, şi să nu întraţi prin porţile Ierusalimului în ziua sabatului; atuncia voiu aprinde foc în porţile lui, care va arde palaturile Ierusalimului şi nu se va stinge.