19
Aşa zice Domnul: Du-te şi cumpără-ţi un vas de lut de olar, şi ia cu tine câţiva din bătrânii poporului şi din cei mai bătrâni ai preoţilor; Şi ieşi în Valea Fiului lui Hinnom, care este la întrarea porţii olarilor, şi proclamă acolo cuvintele ce-ţi voiu spune, Şi zi: Ascultaţi cuvântul Domnului, regi ai lui Iuda, şi locuitori ai Ierusalimului! Aşa zice Domnul, Dumnezeul oştirilor şi al lui Israel: Iată eu voiu aduce asupra locului acestuia nenorociri, de cari tot cel ce le va auzi, îi vor ţipa urechile. Pentru că m’au părăsit, au pângărit locul acesta, şi au tămâiat aici altor zei, pre care nu-i cunoscuseră, nici ei, nici părinţii lor, nici regii lui Iuda; şi au umplut locul acesta de sângele nevinovaţilor; Şi au zidit înnălţimi lui Baal, ca să ardă pre fiii lor în foc, drept arderi de tot lui Baal; aceea ce n’am poruncit, nici n’am vorbit, şi nici în gând nu mi-a venit; De aceea iată, veni-vor zilele, zice Domnul, când locul acesta nu se va mai numi Tofet, nici Valea Fiului lui Hinnom, ci Valea Tăierei. Şi voiu nimici în locul acesta sfatul lui Iuda şi al Ierusalimului; şi-i voiu face să cadă de sabie înaintea inamicului lor, şi de mâna celor ce caută vieaţa lor; şi cadavrele lor le voiu da spre mâncare paserilor cerului şi fiarelor pământului; Şi voiu preface această cetate într’un deşert şi în batjocură: tot cel ce va trece pe lângă ea va rămânea îngrozit, şi batjocurindu-o va fluera pentru toate rănile ei. Şi voiu face, ca să mănânce carnea fiilor lor şi carnea fetelor lor; şi va mânca fiecare carnea amicului său în timpul împresurării şi al strâmtorării, cu care inamicii lor şi cei ce caută vieaţa lor îi vor strâmtora. 10 Atuncia să strici vasul înaintea ochilor oamenilor, ce vor ieşi cu tine; 11 Şi să zici cătră ei: Aşa zice Domnul, Dumnezeul oştirilor: Aşa voiu sfărâma pre acest popor şi această cetate, precum sfărâmă careva vasul olarului, ce nu se mai poate drege; şi vor îmmormânta în Tofet, ne mai fiind loc de îmmormântare aiurea. 12 Aşa voiu face locului acestuia, zice Domnul, şi locuitorilor lui, şi voiu face cetatea aceasta asemenea Tofetului. 13 Şi casele Ierusalimului şi casele regilor lui Iuda vor fi necurate, ca locul Tofetului, cu toate casele, pe acoperişul cărora tămâiară tutulor oştirilor cereşti, şi vărsară libaţiuni altor zei. 14 Atuncia s’a întors Ieremia din Tofet, unde Domnul l-a trimis să profeţiască; şi stând în curtea casei Domnului, zis-a către tot poporul: 15 Aşa zice Domnul, Dumnezeul oştirilor şi al lui Israel: Iată, voiu aduce asupra cetăţii şi asupra tuturor oraşelor ei toate nenorocirile, câte am hotărât asupră-i; pentru că şi-au întărit cerbicea lor, neascultând cuvintele mele.