32
Cuvântul ce a fost dela Domnul către Ieremia în anul al zecelea al lui Zedekia, regele lui Iuda, care este anul al opt-spre-zecelea a lui Nebucodonosor. Atuncia oastea regelui Babilonului împresură Ierusalimul; şi profetul Ieremia era închis în curtea închisorii, ce se afla în casa regelui lui Iuda. Căci Zedekia, regele lui Iuda, îl închisese, zicând: Pentru ce profeţeşti şi zici: „Aşa zice Domnul: Iată, eu voiu da cetatea aceasta în mânile regelui Babilonului, care o va cuprinde; Şi Zedekia, regele lui Iuda, nu va scăpa de mâna Chaldeilor, ci va fi dat în mâna regelui Babilonului, şi va vorbi cu dânsul gură către gură, şi ochii săi vor vedea ochii lui: Şi va duce pre Zedekia în Babilon; şi acolo va rămânea până când îmi voiu aminti de dânsul, zice Domnul: şi de vă veţi lupta cu Chaldeii, nu veţi birui.” Şi a zis Ieremia: Cuvântul Domnului a fost către mine, zicând: Iată Hanameel, fiul lui Şallum, unchiul tău, va veni la tine, şi-ţi va zice: Cumpără-ţi ogorul meu din Anatot: căci al tău este dreptul de răscumpărare; ca să-l cumperi. Şi a venit la mine Hanameel, fiul unchiului meu, în curtea închisorii, după cuvântul Domnului, şi a zis către mine: Cumpără, rogu-te, ogorul meu din Anatot, din pământul lui Beniamin; căci al tău este dreptul de moştenire, şi a ta este răscumpărarea; cumpără-l pentru tine. Atuncia am cunoscut, că cuvântul Domnului a fost acesta. Deci am cumpărat dela Hanameel, fiul unchiului meu, ogorul din Anatot, şi am cumpănit pentru el bani, adecă şeapte-spre-zece sicli de argint. 10 Şi am scris contractul, l-am sigilat, am luat marturi, şi am cumpănit banii în cumpănă. 11 Şi am luat contractul de vânzare, sigilat după lege şi învoială, cum şi pre cel deschis. 12 Şi am dat contractul de vânzare lui Baruc, fiul lui Neria, fiul lui Maaseia, de faţă cu Hanameel, fiul unchiului meu, şi de faţă cu marturii, care au subscris contractul de vânzare, şi de faţă cu toţi Iudeii, care se aflau în curtea închisorii. 13 Şi am poruncit lui Baruc de faţă cu ei, zicând: 14 Aşa zice Domnul, Dumnezeul oştirilor şi al lui Israel: Ia contractele acestea, contractul acesta de vânzare, şi cel sigilat şi cel deschis: şi le pune într’un vas de lut, ca să rămână acolo zile multe. 15 Căci aşa zice Domnul, Dumnezeul oştirilor şi al lui Israel: Case, ogoare şi vii iarăşi se vor cumpăra în pământul acesta.
16 După ce am dat contractul de vânzare lui Baruc, fiul lui Neria, m’am rugat Domnului, zicând: 17 O, Doamne, Dumnezeule! Iată, tu ai făcut cerul şi pământul cu puterea ta cea mare şi cu braţul tău cel întins; pentru tine nimic nu este cu neputinţă: 18 Tu cel ce faci milă la mii, şi răsplăteşti fărădelegea părinţilor în sânul fiilor lor după dânşii; Dumnezeu mare, puternic, Domnul Dumnezeul oştirilor, este numele lui. 19 Mare în sfaturi, puternic în fapte: ai cărui ochi sunt deschişi asupra tutulor urmărilor fiilor oamenilor, ca să plăteşti fiecăruia după urmările sale şi după fructul lucrurilor sale; 20 Cel ce a făcut semne şi minuni în pământul Egiptului, cunoscute până în ziua aceasta, şi în Israel şi altor oameni; Şi ţi-ai făcut nume, ca în ziua de astăzi; 21 Şi ai scos pre poporul tău-Israel din pământul Egiptului cu semne şi minuni, cu mână tare, şi cu braţ întins, şi cu groază mare 22 Şi le-ai dat pământul acesta, pre care cu jurământ l-ai făgăduit părinţilor lor, că-l vei da lor, pământ în care curge miere şi lapte; 23 Şi ei au întrat aicea, şi l-au luat în stăpânire; dar n’au ascultat de vocea ta, nici n’au umblat după legea ta; n’au făcut nimic din cele ce le-ai poruncit să facă; deaceea ai adus asupra lor tot răul acesta. 24 Iată, valurile au ajuns şi până la cetate, ca s’o cucerească; şi cetatea este gata a se da în mânile Chaldeilor, care o bat, şi va cădea prin sabie, foamete şi ciumă: şi tot ce ai vorbit s’a împlinit; şi iată, tu o vezi. 25 Şi tu, Doamne, Dumnezeule, ai zis către mine: Cumpără-ţi un ogor cu bani, şi ia martori; cu toate că cetatea este gata a se da în mânile Chaldeilor. 26 Şi a fost cuvântul Domnului către Ieremia, zicând: 27 Iată, eu sunt Domnul, Dumnezeul a toată carnea; oare este pentru mine ceva cu neputinţă? 28 De aceea aşa zice Domnul: Iată, eu voiu da cetatea aceasta în mânile Chaldeilor şi în mânile lui Nebucodonosor, regele Babilonului, care o va lua: 29 Şi Chaldeii, care bat cetatea aceasta, vor veni şi vor pune foc cetăţii acesteia, şi o vor arde, pre ea şi casele, pe acoperişurile cărora au tămâiat lui Baal, şi au vărsat libaţiuni altor zei, ca să mă întărâte. 30 Căci fiii lui Israel şi fiii lui Iuda numai rele au lucrat înaintea mea din tânăreţea lor; da, fiii lui Israel alta n’au făcut, decât să mă întărâte prin făpturile mânilor lor, zice Domnul. 31 Căci cetatea aceasta de mânie şi de urgie mi-a fost, din ziua în care s’a zidit şi până în ziua aceasta; ca să o lapăd dela faţa mea. 32 Pentru toată răutatea fiilor lui Israel şi a fiilor lui Iuda, ce au făcut ca să mă întărâte, ei, regii lor, mai marii lor, preoţii lor, profeţii lor, bărbaţii lui Iuda şi locuitorii Ierusalimului; 33 Şi au întors spatele spre mine, şi nu faţa; deşi i-am învăţat, sculându-mă de dimineaţă şi învăţându-i; dar n’au ascultat, ca să primească învăţătură. 34 Ci au pus urîciunile lor în casa, ce se numeşte după numele meu, ca să o necurăţească: 35 Şi au zidit înălţimi lui Baal, din Valea Fiului lui Hinnom, ca să treacă prin foc pre fiii lor şi pre fetele lor lui Moloc; ceeace eu nu le-am poruncit, nici în gând nu mi-a venit, ca ei să facă urîciunea aceasta, şi să tragă pre Iuda în păcat. 36 Şi totuşi aşa zice Domnul, Dumnezeul lui Israel, despre cetatea aceasta, de care voi ziceţi, că se va da în mânile regelui Babilonului prin sabie, foamete şi ciumă; 37 Iată, eu îi voiu aduna din toate ţările, unde i-am alungat în mânia mea şi în furia mea, şi în aprinderea mea cea mare: îi voiu întoarce în locul acesta, şi-i voiu face să locuească în siguranţă; 38 Şi ei îmi vor fi popor, şi eu le voiu fi Dumnezeu; 39 Şi le voiu da o inimă şi o urmare, ca să se teamă de mine în toate zilele, pentru binele lor şi al fiilor lor după dânşii. 40 Şi voiu încheia cu ei legământ de veci, că eu nu mă voiu întoarce îndărăt dela dânşii, încetând de a le face bine; şi voiu pune frica mea în inima lor, ca să nu se abată dela mine. 41 Mă voiu bucura de dânşii, ca să le fac bine; şi-i voiu sădi în pământul acesta într’adevăr, din toată inima mea şi din tot sufletul meu. 42 Căci aşa zice Domnul: Precum am adus asupra poporului acestuia toate aceste rele mari, aşa voiu aduce asupra lor toate bunurile, ce eu le-am făgăduit. 43 Şi se vor cumpăra ogoare în pământul acesta, de care ziceţi: „Este deşert, fără de om şi fără de vită, este dat în mânile Chaldeilor.” 44 Vor cumpăra ogoare pentru argint, vor subscrie contracte, şi le vor sigila, şi vor lua marturi în pământul lui Beniamin, în împrejurimile Ierusalimului, în cetăţile lui Iuda, în cetăţile muntelui şi în cetăţile şesului, şi în cetăţile despre meazăzi; căci voiu rentoarce pre prinşii lor, zice Domnul.