1 Israele, de te vei întoarce, Zice Domnul, de te vei întoarce către mine; Şi de vei depărta de dinaintea mea urîciunile tale, Şi nu vei mai rătăci; 2 Şi de te vei jura: Viu este Domnul! În adevăr, în drept şi în dreptate; Atuncia popoarele se vor binecuvânta într’însul, Şi se vor lăuda într’însul. 3 Căci aşa zice Domnul Către bărbaţii lui Iuda şi ai Ierusalimului: Araţi pământul vostru cel înţelenit, Şi nu sămânaţi în spini! 4 Voi bărbaţi ai lui Iuda şi locuitori ai Ierusalimului, Circumcideţi-vă Domnului, Şi depărtaţi prepuţul inimei voastre; Ca nu cumva să izbucnească mânia mea, ca un foc, Şi să ardă, şi nimenea să nu poată să o stingă, De răutatea faptelor voastre.
5 Spuneţi aceasta în Iuda, Şi o proclamaţi în Ierusalim, şi cuvântaţi, Suflaţi în trâmbiţă în toată ţara: Strigaţi cu voce tare şi ziceţi: „Strângeţi-vă şi să întrăm în cetăţile cele întărite!” 6 Înnălţaţi steagul spre Sion; Fugiţi, nu staţi: Că aduc răul dela mează-noapte, Şi nenorocire mare. 7 Leul s’a ridicat din tufarul său, Şi pierzătorul popoarelor a plecat; A ieşit din locul său ca să prefacă pământul tău în pustiiu; Şi cetăţile tale se vor nimici din lipsa de locuitori. 8 Deaceea încingeţi-vă cu saci, plângeţi şi urlaţi; Pentru că mânia cea înfocată a Domnului nu s’a întors dela noi. 9 Şi în ziua aceea, zice Domnul, Inima regelui şi inima mai marilor se va pierde, Şi preoţii se vor spăimânta şi profeţii se vor îngrozi. 10 Atuncia am zis: O Doamne, Dumnezeule! Da, ai amăgit pre poporul acesta şi Ierusalimul, Zicând: Veţi avea pace; Deoarece sabia a ajuns până la suflet. 11 În timpul acela se va zice poporului acestuia şi Ierusalimului: „Un vânt arzător suflă depe locurile înalte din deşert; Către faţa poporu-lui meu, nu ca să vânture, nici ca să cu-reţe”: 12 Da, un vânt puternic vine din locurile acestea dela mine; Şi acum voiu proclama hotărîrea mea asupra lor. 13 Iată, el se înalţă, ca norii, Şi carele lui ca un vârtej; Caii lui sunt mai iuţi decât vulturii; Vai de noi, căci suntem prădaţi! 14 Ierusalime, spală inima ta de răutate, Ca să te mântui; Până când vor locui în mijlocul tău cu-getările tale cele rele? 15 Căci o voce spune dela Dan, Şi dă în ştire nenoro-cirea dela muntele lui Efraim. 16 Amintiţi aceasta popoarelor; Iată! vestiţi Ierusalimului, Că împresurătorii sosesc din o ţară îndepărtată, Şi strigă asu-pra cetăţilor lui Iuda. 17 Aşezatu-s’au în jurul lui ca păzitorii de ţărâne; Pentru că s’au răsculat asupra mea, zice Domnul, 18 Purtarea ta şi faptele tale ţi-au adus aceasta, Nenorocirea ta cea atât de amară, Care a ajuns până la inima ta.
19 Măruntaiele mele! măruntaiele mele! Mi-se cutremură până în zidurile inimii mele; Inima mea se turbură în mine: nu pot să tac: Pentru că ai auzit, suflete al meu, Sunetul trâmbiţei, alarma resbelului. 20 Sfărâmare preste sfă-râmare! un ţipăt! Căci toată ţara este pustiită; Pustiitu-s’au corturile mele deodată, Covoarele mele într’o clipă. 21 Până când voiu vedea steagul, Şi voiu auzi sunetul trâmbiţei? 22 „Pentru că poporul meu este fără de minte; Nu m’a cunoscut; Sunt fii nebuni, Şi n’au minte; Sunt înţelepţi în a face răul, Dar a face bine nu ştiu.” 23 Mă uit preste ţară, şi iată, ea este fără formă şi deşeartă; Şi la ceruri, şi iată, nu au lumina lor! 24 Mă uit la munţi, şi iată ei tremură, Şi toate colinele se cutremură! 25 Mă uit, şi iată, nu este nici un om, Şi toate paserile cerului au fugit! 26 Mă uit, şi iată, Carmelul este deşert, Şi toate cetăţile lui sunt ruinate, De faţa Domnului, Din aprinderea mâniei lui! 27 Căci aşa zice Domnul: Toată ţara va ajunge un pustiu; Totuşi nu o voiu nimici cu totul. 28 Deaceea pământul este în jale, Şi cerul de deasupra se întunecă, Pentru că eu am zis, am hotărît, Şi nu-mi va părea rău, nici mă voiu întoarce dela aceasta. 29 Toată cetatea fuge, De vuetul călă-reţilor şi al arcaşilor; Întră în tufari, Şi se acaţă pe stânci; Toată cetatea este părăsită, Şi nici un om nu locueşte într’însa. 30 Şi tu, cea pustiită, ce vei face? De te vei îmbrăca cu purpură, De te vei împodobi cu podoabe de aur, De-ţi vei boi ochii cu dresuri, Înzădar te vei împodobi; Căci iubiţii tăi te despreţuesc, Ei caută vieaţa ta. 31 Căci aud o voce, ca a unei femei în facere, Un suspin, ca acelei ce naşte pre întâiu-născutul său: Vocea fiicei Sionului; Suspină, întinzând mânele sale, şi zicând: „Vai de mine! Căci sufletul meu se stinge de ucigaşi.”