5
Cutreeraţi uliţile Ierusalimului, Şi uitaţi-vă, şi cunoaşteţi, şi cercetaţi în pieţele lui, De puteţi afla în el un om, De este vre-unul, care să facă drepta-tea, Care să caute adevărul; şi-l voiu ierta. Deşi zic ei: Viu este Dom-nul! Totuşi jură mincinos. Doamne, ochii tăi au nu caută spre adevăr? Tu i-ai lovit, dar ei n’au simţit; I-ai nimicit, dar n’au voit să se îndrepte; Împietritu-s’au feţele lor mai mult decât stânca, N’au voit să se întoarne. Atuncia am zis: Aceştia sunt nişte să-raci, sunt proşti, Ce nu cunosc calea Domnului, Judecata Dumnezeului lor. Mă voiu duce către cei mari, Şi voiu vorbi către ei: Căci aceştia cunosc ca-lea Domnului, Judecata Dumnezeului lor; Dar aceştia au sfărâmat cu totul jugul, Şi au rupt legăturile. Deaceea leul din pădure îi va lovi, Lupul deşertului îi va pustii, Leopardul va pândi cetăţile lor; Tot cel ce va ieşi din ele va fi sfăşiat; Pentru că s’au îmmulţit păcatele lor, Şi s’au mărit abaterile lor. Cum? să te iert pentru aceasta? Fiii tăi m’au lăsat, Şi jură pe cei ce nu sunt zei: După ce i-am îndestulat, apoi au săvârşit adulter, Şi se adunară în casa curvei. Sunt ca nişte cai sătui şi cotoioşi, Nechează fiecare după femeia aproapelui său. Să nu pedepsesc pentru aceasta? zice Domnul; Şi sufletul meu să nu se răsbune asupra unui aşa popor? 10 Suiţi-vă pe zidurile lui, şi le sfărâmaţi; Dar să nu le nimiciţi cu totul, Smulgeţi curpenii lui; Că nu sunt ai Domnului. 11 Căci casa lui Israel şi casa lui Iuda, S’au purtat către mine cu necredinţă, zice Domnul. 12 Se lăpădară de Domnul, Şi au zis: „El nu este, Şi nici nu va veni asuprăne vreun rău, Nici vom vedea nici sabie, nici foamete; 13 Şi profeţii se vor preface în vânt, Şi cuvântul Domnului nu este într’înşii.” Aşa li-se va întâmpla lor înşişi. 14 Deaceea aşa zice Domnul, Dumnezeul oştirilor: Fiindcă voi cuvântaţi aceste cuvinte; Iată, eu voiu face vorbele mele să fie ca focul în gura ta, Şi pre poporul acesta să fie ca lemnele, şi-i va mistui. 15 O, casă a lui Israel, zice Domnul: Iată, aduc asupra-vă un popor de departe; Popor puternic, un popor vechiu, Un popor, a cărui limbă nu o cunoşti, Nici înţelegi ce vorbeşte; 16 Tolba lui este ca un mormânt deschis, Toţi sunt viteji. 17 Vor mânca secerişul tău şi pânea ta, Pre cari fiii tăi şi fetele tale trebuiau să le mânânce; Vor mânca oile tale şi turmele tale; Vor mânca viile tale şi smochinii tăi; Şi vor nimici prin sabie cetăţile tale cele întărite, În care te încrezi. 18 Dar cu toate acestea, zice Domnul, în zilele acelea, Nu vă voiu nimici cu totul.
19 Şi va fi, când veţi zice: Pentru ce ne-ai făcut Doamne, Dumnezeul nostru, toate acestea? Atuncia le vei răspunde: Precum m’aţi lăsat, Şi aţi servit pre zeii străini în pământul vostru: Aşa veţi servi pre străini într’un pământ, care nu este al vostru. 20 Spuneţi acestea casei lui Iacob, Şi daţi în ştire acestea în Iuda, zicând: 21 O popor nebun şi fără de minte, ascultă acum acestea: Voi, cari aveţi ochi, şi nu vedeţi; Cari aveţi urechi, şi nu auziţi; 22 Au nu vă temeţi de mine? zice Domnul, Şi nu tremuraţi înaintea mea? Cel ce am pus nisipul hotar mării, După o poruncă nesfârşită, preste care nu poate trece; Se muncesc valurile ei, dar nu-l pot birui; Ele mugesc, dar nu-l pot trece. 23 Dar acest popor are o inimă dârjă şi îndărătnică; S’au răsculat şi s’au dus; 24 Şi nu zic în inima lor: Să ne temem de Domnul, Dumnezeul nostru, Care dă ploaie timpurie şi ploaie târzie, la timpul său; Şi păzeşte pentru noi săptămânile hotărîte ale culesului. 25 Nedreptăţile voastre le-au îndepărtat, Şi păcatele voastre au oprit aceste bunătăţi dela voi. 26 Căci află-se în poporul meu nelegiuţi, Ce se pun la pândă, cum se pleacă păsărarii; Aşează reţeaua, prind pre oameni. 27 Precum cuşca este plină de paseri, Aşa şi casele lor sunt pline de înşelăciune; Prin ea s’au mărit şi s’au înavuţit; 28 S’au îngrăşat, s’au făcut tari. Şi trec cu vederea faptele celor răi; Nu fac judecată, Judecata orfanului, ca să prospereze; Nici dreptatea săracilor nu o fac. 29 Să nu pedepsesc pentru acestea? zice Domnul; Şi sufletul meu să nu se răsbune asupra unui aşa popor? 30 Lucruri înspăimântătoare şi cumplite se întâmplă în ţară: 31 Profeţii profeţesc minciuni, Şi preoţii domnesc cu ajutorul lor: Şi poporului meu îi place aceasta: Şi ce veţi mai face până în sfârşit?