1 Fost-a după acestea, că Nabot, Ezreeleanul, avea vie în Ezreel, aproape de palatul lui Ahab, regele Samariei. 2 Şi vorbi Ahab către Nabot, zicând: Dă-mi mie via ta, ca să-mi fie grădină de verdeţuri, că este aproape de casa mea; şi-ţi voiu da pentru dânsa o vie mai bună decât aceasta; sau de-ţi place, îţi voiu da preţul ei în argint. 3 Iar Nabot zise lui Ahab: Să mă ferească Domnul a-ţi da moştenirea părinţilor mei.
4 Şi întră Ahab trist şi nemulţumit în casa sa de cuvântul, ce-i vorbise Nabot, Esreeleanul, zicând: Nu-ţi voiu da moştenirea părinţilor mei. Şi se culcă pre patul său, şi-şi întoarse faţa sa, şi nu mâncă pâne. 5 Şi veni la el Iezabel, femeia sa, şi-i zise lui: Pentru ce inima ta este tristă, şi nu mănânci pâne? 6 Şi el a răspuns ei: Pentru că am vorbit lui Nabot, Ezreeleanul, şi am zis lui: Dă-mi via ta pentru argint, sau, de voieşti, îţi voiu da altă vie în locul ei; iar el a zis: Nu-ţi voiu da ţie via mea.
7 Şi-i zise Iezabel, femeia sa: Oare mai domneşti tu preste Israel? Scoală-te, mănâncă pâne, şi fie voioasă inima ta; eu îţi voiu da via lui Nabot, Ezreeleanul. 8 Atuncia scrise ea epistole în numele lui Ahab, şi le sigilă cu sigilul lui şi trimise epistolele către bătrânii şi către diregătorii, cari erau în cetatea lui Nabot, cari locuiau acolo împreună cu el. 9 Şi ea scrise în epistole, zicând: Prochemaţi un post, şi puneţi pre Nabot în fruntea poporului. 10 Şi puneţi doi oameni nelegiuiţi în faţă cu el, ca să mărturisească în contra lui, zicând: Tu ai blestemat pre Dumnezeu şi pre rege. Atuncia scoateţi-l, şi ucideţi-l cu pietri, ca să moară.
11 Şi-i făcură bărbaţii cetăţii sale, bătrânii şi diregătorii, cari locuiau în cetatea lui, după cum le-a poruncit Iezabel, şi cum era scris în epistolele, pre care ea le trimisese lor: 12 Ei prochemară un post, şi puseră pre Nabot în fruntea poporului; 13 şi întrară doi oameni nelegiuiţi, şi şezură în faţa lui, şi mărturisiră oamenii cei nelegiuţi în contra lui Nabot înaintea poporului, zicând: Nabot blestemă pre Dumnezeu şi pre rege. Atuncia îl scoaseră din cetate şi-l uciseră cu pietri, până ce muri. 14 Şi trimiseră către Iezabel, zicând: Nabot s’a ucis cu pietri, şi a murit. 15 Şi cum auzi Iezabel, că Nabot s’a ucis cu pietri, şi că a murit, zise Iezabel lui Ahab: Scoală-te, stăpâneşte via lui Nabot, Ezreeleanul, care se împotrivi a o da ţie pentru argint; că Nabot nu mai trăieşte, ci a murit. 16 Şi cum auzi Ahab, că Nabot a murit, el se sculă, şi se pogorî în via lui Nabot, Ezreeleanul, ca să o stăpânească.
17 Şi a fost cuvântul Domnului către Ilie, Tişbitul, zicând: 18 Scoală-te, şi te pogoară spre întâmpinarea lui Ahab, regele lui Israel, care domneşte în Samaria; iată, în via lui Nabot este, unde se pogorî, ca să o stăpânească! 19 Şi vei vorbi către dânsul, zicând: Aşa zice Domnul: Ucis-ai, stăpânit-ai? Şi vei mai vorbi către dânsul, zicând: Aşa zice Domnul: În locul, unde cânii au lins sângele lui Nabot, vor linge cânii şi sângele tău: da, pre al tău.
20 Şi zise Ahab către Ilie: Ce, mă aflaşi, neamice? Şi el răspuns-a lui: Te-am aflat; căci te-ai vândut pre tine, ca să faci rele în ochii Domnului. 21 Iată, vorbeşte Domnul: Răutate voiu aduce preste tine, şi voiu mătura în urma ta, şi voiu stârpi din ai lui Ahab pre tot sufletul parte bărbătească, şi pre cel închis şi pre cel liber din Israel; 22 Şi voiu face casa ta ca şi casa lui Ieroboam, fiul lui Nebat, şi ca şi casa lui Baaşa, fiul lui Ahija, pentru mânia, cu care m’ai mâniat, trăgănd pre Israel în păcat. 23 Şi pentru Iezabel încă vorbeşte Domnul, zicând: Cânii vor mânca pre Iezabel aproape de zidul dela Ezreel.
24 Cine din ai lui Ahab va muri în cetate, cânii îl vor mânca, şi cine va muri în câmp, păsările ceriului îl vor mânca.
25 (Cu adevărat nimenea fusese asemenea ca Ahab, care se vându pre sine, ca să facă rele în ochii Domnului după cum îl întărâta pre el Iezabel, femeia lui. 26 Şi el făcu fapte urâcioase foarte, umblând după idoli, în totul cum au făcut şi Amoreii, pre cari Domnul îi alungă de dinaintea fiilor lui Israel.)
27 Şi, cum auzi Ahab cuvintele acestea, îşi sfăşiă vestmintele sale, şi puse sac pe carnea sa, şi posti, şi se culcă în sac, şi umblă umilit. 28 Şi a fost cuvântul Domnului către Ilie, Tişbitul, zicănd: 29 Văzuşi, cum s’a umilit Ahab înaintea mea? Pentru că s’a umilit înaintea mea, nu voiu aduce rele în zilele sale, ci în zilele fiului său voiu aduce rele preste casa sa.