1 Şi toţi vameşii şi păcătoşii se apropiau de dânsul ca să-l asculte.
2 Dar fariseii şi cărturarii murmurau, zicând că acesta primeşte la sine pe păcătoşi şi mănâncă împreună cu ei.
3 Iar el spuse către dânşii această pildă zicând:
4 Care om dintre voi având o sută de oi şi pierzând una din ele nu lasă pe cele nouăzeci şi nouă în câmpie, şi se duce după cea pierdută, până când o va fi găsit?
5 Şi găsind o pune pe umerii săi bucurându-se.
6 Şi după ce a venit acasă cheamă prietinii şi vecinii, zicându-le: Bucuraţi-vă împreună cu mine, că mi-am găsit oaia cea pierdută.
7 Zic vouă, că astfel pentru un păcătos, care se pocăieşte, va fi bucurie în cer mai multă, decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi, care n’au trebuinţă de pocăinţă.
8 Sau care femeie având zece drachme, dacă va fi pierdut o drachmă, nu aprinde oare lumină şi mătură casa şi caută cu luare aminte, până când o va fi găsit?
9 Şi după ce a găsit-o cheamă prietinii şi vecinele zicând: Bucuraţi-vă împreună cu mine, că am găsit drachma pe care am pierdut-o.
10 Astfel, zic vouă, este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos, care se pocăeşte.
11 Şi zise: Un om aveà doi fii.
12 Şi cel mai tânăr dintre ei zise tatălui său: Tată, dă-mi partea de avuţie ce-mi cade. Şi le împărţi averea.
13 Şi nu după multe zile fiul mai tânăr, strângând toate, se duse într’o ţară depărtată, şi acolo risipì avuţia sa, vieţuind destrămat.
14 Şi după ce dânsul cheltuì tot, se întâmplă foamete mare prin aceea ţară, şi el începù să fie în lipsă.
15 Şi ducându-se, se lipì de unul dintre locuitorii acelei ţări, şi-l trimise la câmpul său să păzească porcii:
16 Şi dorià să-şi umple pântecile din roşcovii pe care îi mâncau porcii, dar nimenea nu-i dà.
17 Şi venindu-şi în minţi zise: Câţi simbriaşi ai tatălui meu, au prisos de pâne, iar eu pier aci de foame.
18 Sculându-mă, voiu merge la tatăl meu şi-i voiu zice: Tată, am greşit în faţa cerului şi înaintea ta.
19 Nu mai sunt vrednic a fi numit fiul tău: Fă-mă ca pe unul dintre simbriaşii tăi.
20 Şi sculându-se, venì la tatăl său. Şi fiind el încă departe, tatăl său îl văzù şi i-se făcù milă, şi alergând se plecă pe gâtul lui şi-l sărută.
21 Iar fiul îi zise: Tată, am greşit în faţa cerului şi înaintea ta, nu mai sunt vrednic a fi numit fiul tău.
22 Şi tatăl zise către slugile sale: Aduceţi curând un vestmânt lung, cel dintâiu, şi îmbrăcaţi-l, şi daţi inel în mâna lui şi încălţăminte în picioare,
23 Şi aduceţi viţelul cel îngrăşat, înjunghiaţi, şi mâncând să ne veselim.
24 Că acest fiu al meu mort erà şi înviè, pierdut erà şi se află. Şi începură a se veselì.
25 Iar fiul său mai mare erà la câmp, şi venind, când se apropie de casă, auzì cântare şi jocuri.
26 Şi chemând la sine pe una dintre slugi întrebă ce să fie acestea.
27 Şi el îi spuse că fratele tău a venit: şi tatăl tău, pentru că l-a primit sănătos, înjunghie viţelul cel îngrăşat.
28 Şi se întărâta de mânie şi nu voià să intre: iar tatăl său ieşind îl rugà.
29 Dar el răspunzând, zise tatălui: Iată de atâţia ani îţi slujesc şi niciodată porunca ta n’am călcat, şi mie niciodată nu mi-ai dat un iedişor, ca să mă veselesc cu prietinii mei.
30 Iar când venì acest fiu al tău, care îţi mâncă averea cu desfrânatele, înjunghiaşi pentru dânsul viţelul cel îngrăşat.
31 Şi el îi zise: Fiule, tu întotdeauna eşti împreună cu mine, şi toate ale mele, ale tale sunt.
32 Trebuià să ne veselim şi să ne bucurăm, că fratele tău acesta mort erà şi înviè: pierdut erà şi se află.