1 Şi într’una din zile învăţând el poporul în templu şi binevestind, păşiră spre dânsul mai marii preoţilor şi cărturarii împreună cu bătrânii.
2 Şi întrebară, zicând către dânsul: Spune nouă cu ce putere faci acestea, sau cine este care îţi dete ţie această putere?
3 Iar el răspunzând, zise către dânşii: Vă voiu întrebà şi eu un cuvânt, şi spuneţi-mi:
4 Botezul lui Ioan erà din cer sau dela oameni?
5 Dar ei cugetară întru sine zicând, că de zicem din cer, va zice: pentru ce n’aţi crezut lui?
6 Iar dacă zicem: dela oameni, tot poporul ne va ucide cu pietri: căci este încredinţat că Ioan erà profet.
7 Şi răspunseră că nu ştiu de unde erà.
8 Atuncia Iisus le zise: Nici eu nu vă spun cu ce putere fac aceasta.
9 Şi începù a spune către popor această pildă: Un om sădì vie şi o dete cu învoeală la lucrători, iar el se duse departe pentru mult timp.
10 Şi la timp cuvenit trimise la lucrători o slugă, pentru ca să-i deà din rodul viei: dar lucrătorii bătându-l, îl trimiseră deşert.
11 Şi adause a trimite pe o altă slugă: dar ei bătându-l şi pe acela şi necinstindu-l, îl trimiseră deşert.
12 Şi adause a trimite pe un al treilea, însă ei rănind şi pe acesta, îl aruncară afară.
13 Atuncia zise stăpânului viei: Ce să fac? Voiu trimite pe fiul meu iubit: poate de acesta se vor sfiì.
14 Dar lucrătorii văzându-l, chibzuiau între dânşii, zicând: acesta este moştenitorul: să-l omorîm, ca moştenirea să fie a noastră.
15 Şi dându-l afară din vie, îl omorîră. Deci ce le va face domnul viei?
16 Va venì şi va pierde pe lucrătorii aceştia, şi va dà via la alţii. Şi ei auzind ziseră: Să nu fie!
17 Iar el privind la dânşii zise: ce este dar aceasta ce este scris: „peatra pe care n’au luat-o în seamă clăditorii, aceasta a fost făcută pentru cap de unghiu?”
18 Oricine va fi căzut pe aceea peatră, va fi sfărâmat: iar pe care va fi căzut ea, pe acela îl va spulberà.
19 Şi cărturarii şi mai marii preoţilor căutară să pună mâna pe dânsul în acel ceas, dar se temură de popor: căci poporul cunoscù că pentru dânşii zise pilda aceasta.
20 Şi după ce-l pândiră, trimiseră oameni puşi înadins, care se prefăceau că sunt drepţi, pentru ca să-l prinză în cuvânt, spre a-l dà în mâna stăpânirii şi puterii procuaratorului.
21 Şi-l întrebară zicând: Învăţătorule, ştim că drept vorbeşti şi înveţi, şi nu eşti părtinitor, ci cu adevărat înveţi calea către Dumnezeu.
22 Se cuvine ca noi să dăm Cesarului tribut sau nu?
23 Dar el pricepând bine viclenia lor, zise către dânşii:
24 Ce mă ispitiţi? Arătaţi-mi un dinar. Al cui chip şi inscripţie are dinarul? Iar ei ziseră: ale Cesarului.
25 Atuncia le zise: de aceea daţi Cesarului ale Cesarului şi lui Dumnezeu ale lui Dumnezeu.
26 Şi nu putură să-l prindă în vorbă înaintea poporului, şi mirându-se de răspunsul lui, tăcură.
27 Atuncia venind la dânsul unii dintre saducei, care zic că nu este înviere, îl întrebară zicând:
28 Învăţătorule, Moise ne scrise, dacă va fi murit fratele cuiva având femeie, şi anume va fi murit fără copii, fratele său să ià femeia şi să ridice urmaşi fratelui lui.
29 Deci erau şapte fraţi: şi cel dintâiu luând femeie murì fără copii:
30 Şi o luă al doilea şi al treilea.
31 Dar în acelaşi chip: şi cei şapte nu lăsară copii şi muriră.
32 În urmă murì şi femeia.
33 Deci femeia la înviere a cărui dintre ei va fi femeie? Căci şapte o avură femeie.
34 Şi răspunzând Iisus, le zise: fiii veacului acestuia se însoară şi se mărită.
35 Dar aceia care se vor fi învrednicit să aibă parte de veacul acela şi de învierea dintre morţi, nici nu se însoară, nici nu se mărită:
36 Căci nici nu mai pot murì, fiindcă sunt ca îngerii, şi sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii.
37 Iar că morţii înviază, chiar Moise a făcut cunoscut în locul cu privire la rug, când numeşte pe Domnul, Dumnezeul lui Abraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob:
38 Dumnezeu, dar nu este Dumnezeu al morţilor, ci al viilor; căci toţi sunt vii pentru dânsul.
39 Şi răspunzând unii dintre cărturari, ziseră: Învăţătorule, bine ai zis.
40 Căci nici nu mai îndrăzniau să-l întrebe nimic.
41 Şi zise către dânşii: cum zic că Hristos este un fiu al lui David?
42 Căci însuşi David zice în cartea psalmilor: „zis-a Domnul, Domnului meu: şezi de-a dreapta mea
43 Până voiu fi pus pe vrăjmaşii tăi scaun al picioarelor tale.”
44 Deci David îl numeşte Domn, şi cum este fiul său?
45 Şi auzind tot poporul, zise ucenicilor săi:
46 Feriţi-vă de cărturarii care au plăcere să umble în vestminte lungi şi iubesc urările de bine în târguri, şi cele dintâiu scaune în sinagogi, şi cele dintâiu locuri la ospeţe.
47 Care mănâncă cu desăvârşire casele văduvelor şi se roagă într’adins mult, aceştia vor luà mai multă osândă.