21
Şi ridicând privirea, văzù pe avuţi aruncând darurile lor în cutia pentru daruri.
Şi văzù pe o văduvă săracă aruncând acolo două leptale.
Şi zise: Adevăr zic vouă că această văduvă săracă aruncă mai mult decât toţi;
Pentru că toţi aceştia aruncară la daruri din ce prisosşte lor, iar aceasta din lipsa ei, aruncă tot avutul ce aveà.
Şi vorbind unii despre templu, că este împodobit cu pietri frumoase şi cu daruri făgăduite, zise:
Acestea pe care le priviţi, vor venì zile în care nu va fi lăsată aci peatră pe peatră, care nu va fi desfăcută.
Şi-l întrebară zicând: Învăţătorule, când vor fi dar acestea? Şi care va fi semnul, cînd au să fie acestea?
Iar el zise: Vedeţi să nu fiţi amăgiţi: căci mulţi vor venì pe numele meu, zicând: Eu sunt: şi: Timpul cuvenit s’a apropiat; Nu vă duceţi după dânşii.
Şi când veţi fi auzit războaie şi turburări, nu vă speriaţi: căci trebue ca acestea să fie mai întâiu, dar sfârşitul nu este îndată.
10 Apoi le zise: se va ridicà neam preste neam şi împărăţie preste împărăţie.
11 Vor fi cutremure mari şi pe alocurea foamete şi molime, arătări îngrozitoare şi semne mari din cer.
12 Dar înainte de toate acestea îşi vor pune mânile pe voi şi vor urmărì, dându- în sinagogi şi la închisori, târâţi fiind înaintea împăraţilor şi stăpânitorilor pentru numele meu:
13 Şi se va sfârşì pentru voi spre mărturie.
14 Deci dar puneţi în inimile voastre să nu gândiţi mai dinainte a vă apărà:
15 Căci eu vă voiu dà gură şi înţelepciune căreia nu vor puteà stà împotrivă, sau răspunde împotrivă toţi care vă sunt împotrivă.
16 Şi veţi fi daţi şi de părinţi, şi de fraţi, şi de rude, şi de prietini, şi vor omorî dintre voi.
17 Şi veţi fi urîţi de toţi pentru numele meu:
18 Dar păr din capul vostru nu va pierì;
19 Întru răbdarea voastră veţi dobândì sufletele voastre.
20 Când veţi fi văzut dar Ierusalimul încunjurat de ostaşi, atuncia cunoaşteţi că s’a apropiat pustiirea lui.
21 Atuncia cei din Iudea să fugă la munţi, şi cei din mijlocul ei să plece afară, şi cei din câmpuri, să nu intre într’însul.
22 Căci zile de răsbunare sunt acestea, spre a se împlinì toate cele scrise.
23 Vai celor care au în pântece şi celor care dau ţâţă în acele zile: căci va fi nevoie mare pe pământ, şi urgie pentru acest popor.
24 Şi vor cădeà de tăişul spadei, şi vor fi duşi robi în toate neamurile, şi Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri, până când se vor fi împlinit ale neamurilor timpuri.
25 Şi vor fi semne în soare şi lună şi stele,şi pe pământ strâmtorare a neamurilor în nedumerire de vuetul mării şi al valului.
26 Pe când oamenii sufletul îşi vor dà, de teamă şi de frică de cele ce au să vie preste lume: căci puterile cerurilor vor fi sguduite.
27 Şi atuncia vor vedeà pe Fiul omului, venind în nour cu putere şi mărire multă.
28 Iar când încep acestea să fie, mişcaţi-vă şi ridicaţi capetele voastre, pentru că s’a apropiat răscumpărarea voastră.
29 Şi le spuse o pildă: Vedeţi smochinul şi toţi copacii:
30 Când înfrunzesc, văzând de la voi înşivă cunoaşteţi, că aproape este acum vara.
31 Astfel şi voi, când veţi fi văzut acestea întâmplându-se, cunoaşte-ţi că aproape este împărăţia lui Dumnezeu.
32 Adevăr zic vouă, că nu va fi trecut neamul acesta, până să se facă toate.
33 Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele mele nu vor trece.
34 Luaţi aminte de voi înşivă, ca nu cumva inimile voastre să fie îngreuiate de îmbuibare şi de băutură preste măsură, şi de grijile vieţii, şi fără de veste să vie preste voi ziua aceea:
35 Căci ca un laţ va venì preste toţi, care locuesc pe faţa a tot pământul.
36 Veghiaţi dar în orice timp, rugându-vă să aveţi putere, ca să scăpaţi de toate acestea ce au să fie, şi ca să fiţi puşi înaintea Fiului omului.
37 Şi învăţà ziua în templu, iar noaptea ieşind mâneà afară la muntele numit măsliniş.
38 Şi tot poporul se duceà dis de dimineaţă la dânsul în templu, ca să-l asculte.