1 Şi începù iarăşi să înveţe lângă mare. Şi se adună la dânsul gloată foarte multă, încât el intră în vas ca să şeadă pe mare, şi toată gloata erà pe uscat lângă mare.
2 Şi-i învăţà mult în pilde, şi le ziceà în învăţătura sa:
3 Ascultaţi. Iată ieşì sămănătorul să semene,
4 Şi se întâmplă când semănà, o sămânţă căzù lângă cale, şi veniră paserile şi o mâncară.
5 Şi alta căzù pe loc pietros, unde nu aveà pământ mult, şi îndată răsărì pentru că nu aveà pământ adânc:
6 Şi când răsări soarele fù arsă de arşiţă, şi pentru că nu aveà rădăcină se uscă.
7 Iar alta căzù între spini, şi crescură spinii şi o înăbuşiră, şi nu dete rod.
8 Şi altele căzură pe pământul cel bun, şi deteră rod înălţându-se şi crescând, şi făcù una treizeci şi alta şasezeci şi alta o sută.
9 Şi zise: Cine are urechi, să asculte cu luare aminte.
10 Şi când fù singur, îl întrebară despre pilde cei care erau pe lângă dânsul împreună cu cei doisprezece.
11 Şi le zise: Vouă este dat a înţelege taina împărăţiei lui Dumnezeu: iar pentru cei din afară tot se face în pilde.
12 Ca privind să privească şi să nu vază, şi auzind să auză şi să nu priceapă, ca nu cumva să se întoarcă şi să li-se ierte păcatele.
13 Şi le zice: Nu ştiţi pilda aceasta, şi cum veţi înţelege toate pildele?
14 Sămănătorul samănă cuvântul.
15 Iar aceştia sunt cei de lângă cale unde se samănă cuvântul, şi când vor fi auzit, îndată vine satana şi ià cuvântul cel sămănat într’înşii.
16 Şi aceştia de asemenea sunt cei sămănaţi pe loc pietros, care când vor fi auzit cuvântul îndată îl primesc cu bucurie.
17 Dar n’au rădăcină în sine, ci sunt până la un timp, apoi când este strâmtorare sau prigonire pentru cuvânt îndată se smintesc.
18 Şi alţii sunt cei sămănaţi între spini, aceştia sunt cei care auziră cuvântul,
19 Dar grijile veacului şi amăgirea avuţiei şi poftele de altele intrând înăbuşesc cuvântul şi se face neroditor.
20 Şi aceia sunt cei sămănaţi pe pământul cel bun, care aud cuvântul şi primesc, şi fac rod unul treizeci şi altul şasezeci şi altul o sută.
21 Şi le zise ca nu cumva vine lumânarea ca să fie pusă sub obroc sau sub pat? Oare nu vine ca să fie pusă în sfeşnic?
22 Căci nu este ceva ascuns, care să nu fie dat pe faţă; nici n’a fost ceva ascuns decât ca să vie la arătare.
23 Dacă cineva are urechi, să asculte cu luare aminte.
24 Şi zise lor: Luaţi aminte ce auziţi. Cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsurà şi vi se va potrivì
25 Căci cine are, i se va dà: şi cine nu are, şi ce are se va luà dela dânsul.
26 Şi zise: astfel este împărăţia lui Dumnezeu, precum un om aruncă sămânţa în pământ.
27 Apoi doarme şi se scoală noaptea şi ziua, şi sămânţa răsare şi creşte, cum el însuşi nu ştie.
28 Pământul dela sine rodeşte, mai întâiu paiu verde, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic.
29 Iar când rodul este făcut, îndată trimite secerea, că a sosit secerişul.
30 Şi zise: cum să asemănăm împărăţia lui Dumnezeu, sau în ce pildă s’o înfăţişăm?
31 Este asemenea unui grăunte de muştar, care când se samănă în pământ este sămânţă mai mică decât toate seminţele depe pământ.
32 Dar când s’a sămănat, creşte şi se face mai mare decât toate legumele, şi face ramuri mari, încât paserile cerului pot locuì sub umbra lui.
33 Şi în multe pilde de felul acesta le vorbià cuvântul, după cum puteau să auză;
34 Şi fără pildă nu le vorbià, dar ucenicilor săi la o parte lămurià tot.
35 Şi făcându-se seară în aceea zi le zice: Să trecem dincolo.
36 Şi lăsând ei gloata îl iau cu dânşii cum erà în vas, şi erau şi alte vase cu dânsul.
37 Şi se făcù o furtună mare de vânt, şi valurile se prăvăliau preste vas, încât acum erà să se umple vasul.
38 Şi el erà dormind pe căpătâiu în partea din urmă a vasului: şi îl deşteaptă şi îi zic: Învăţătorule, nu-ţi este grije că pierim?
39 Şi sculându-se certă vântul şi zice mării: Taci. Fii liniştită.Şi se potoliì vântul, şi se făcù linişte mare.
40 Şi zise lor: Pentru ce sunteţi aşà fricoşi? Cum nu aveţi credinţă?
41 Şi se temură cu temere mare, şi ziceau între dânşii: cine este dar acesta, că şi vântul şi marea ascultă de dânsul?