1 În zilele acelea fiind iarăşi gloată multă, şi neavând ce să mănânce, chemând la sine pe ucenicii săi le zice:
2 Îmi este milă de gloată, că de trei zile acum stăruesc lângă mine şi nu au ce să mănânce;
3 Şi dacă le voiu dà drumul nemâncaţi la casele lor, vor leşinà de foame pe drum: şi unii dintr’înşii au venit de departe.
4 Şi îi răspunseră ucenicii săi că de unde va puteà cineva să sature pe aceştia cu pâne acì în pustie?
5 Şi-i întrebă: Câte pâni aveţi? Iar ei ziseră: şapte.
6 Şi porunceşte gloatei să şează jos pe pământ; şi luând cele şapte pâni mulţumind frânse, şi dete ucenicilor săi ca să le pună înainte; şi le puseră înaintea gloatei.
7 Şi aveau puţini peştişori: şi binecuvântând puse înainte şi pe aceştia.
8 Şi mâncară şi se săturară, şi luară prisosuri de fărâmituri şapte coşuri.
9 Iar ei erau ca la patru mii. Şi le dete drumul.
10 Şi îndată intrând în vas cu ucenicii săi venì în părţile Dalmanutei.
11 Şi ieşiră fariseii şi începură a se pricì cu dânsul, cerând dela el un semn din cer, ispitindu-l.
12 Şi suspinând adânc în duhul său zice? Pentru ce neamul acesta cere semn? Adevăr zic vouă că nu se va da semn neamului acestuia.
13 Şi lăsându-i, intrând iarăşi în vas trecù de cealată parte.
14 Şi ucenicii uitaseră să ià pâni, şi nu aveau cu dânşii în vas decât o pâne.
15 Şi le poruncì zicând: Luaţi aminte, feriţi-vă de aluatul fariseilor şi de aluatul lui Irod.
16 Şi se gândeau întru sine că pâni nu avem.
17 Dar Iisus înţelegându-le zice: Ce vă gândiţi că nu aveţi pâni? Nu pricepeţi, nici nu înţelegeţi? Aveţi inima voastră învârtoşată?
18 Ochi având nu vedeţi, şi urechi având nu auziţi, şi nu vă aduceţi aminte,
19 Când am frânt cele cinci pâni la cele cinci mii, şi câte coşuri pline de fărâmituri luarăţi? Douăsprezece îi zic ei.
20 Şi când am frânt cele şapte la cele patru mii, câte coşuri umplute cu fărâmituri luarăţi? Şi ei zic: şapte.
21 Şi le zise: Nu înţelegeţi încă?
22 Şi vin la Betsaida. Şi-i aduc pe un orb, şi-l roagă să-l atingă.
23 Şi luând de mână pe orb îl scoase afară din sat: şi după ce scuipă în ochii lui, punând mânile pe dânsul, îl întrebă dacă zăreşte ceva.
24 Şi uitându-se în sus zise: Zăresc oameni, că văz ca copaci pe cei care umblă.
25 După aceea puse iarăşi mânile pe ochii lui, şi văzù bine, şi fù adus la starea de mai nainte, şi vedeà în depărtare toate lămurit.
26 Şi-l trimise la casa lui zicând: Nu intrà în sat, nici nu spune cuiva în sat.
27 Şi ieşì Iisus şi ucenicii săi în satele Cesarei lui Filip, şi pe cale întrebă pe ucenicii săi zicându-le: Cine zic oamenii că sunt eu?
28 iar ei îi răspunseră zicând că Ioan Botezătorul, alţii Ilie, iar alţii că eşti unul dintre profeţi.
29 Şi el îi întrebă: Dar voi cine ziceţi că sunt eu? Şi răspunzând Petru îi zice: Tu eşti Hristosul.
30 Şi-i certă ca să nu spună nimenui despre dânsul.
31 Şi începù a-i învăţa că Fiul omului trebue să sufere multe, şi să nu fie primit drept bun de către bătrânii şi mai marii preoţilor şi cărturari şi să fie omorât şi după trei zile să învieze.
32 Şi vorbià cuvântul pe faţă. Şi luându-l Petru la sine începù a-l certà.
33 iar el întorcându-se şi văzând pe ucenicii săi certă pe Petru şi zice: Mergi înapoia mea, satană; că nu ai în gând cele ce sunt ale lui Dumnezeu, ci cele ce sunt ale oamenilor.
34 Şi chemând la sine gloata împreună cu ucenicii săi le zise: Oricine voeşte să vie după mine, să se lepede de sine şi să ia crucea sa şi să-mi urmeze.
35 Căci cine va fi voit să-şi scape sufletul, îl va pierde; dar cine va fi pierdut sufletul său pentru mine, şi pentru evangelie, acesta îl va scăpà.
36 Căci ce foloseşte ca omul să câştige lumea întreagă şi să piarză sufletul său?
37 Căci ce ar dà omul în schimb pentru sufletul său?
38 Căci cine se va fi ruşinat de mine şi de cuvintele mele în acest neam desfrânat şi păcătos, şi Fiul omului se va ruşinà de el, când va venì întru mărirea Tatălui său cu sfinţii îngeri.