1 Şi a fost când sfârşi Iisus cuvintele acestea, trecù din Galilea şi venì în părţile Iudeii pe dincolo de Iordan.
2 Şi-i urmară gloate multe, şi le tămădui acolo.
3 Şi veniră la dânsul fariseii ispitindu-l şi zicând: dacă se cade omului să îşi lase femeia pentru orice cuvânt?
4 Iar el răspunzând zise: n’aţi citit că cel care i-a făcut de la început, „bărbat şi femeie i-a făcut?”
5 Şi zise: „de aceea va lăsà omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi vor fi cei doi un trup,”
6 Încât nu mai sunt doi, ci un trup. Deci aceea ce Dumnezeu împreună omul să nu despartă.
7 Ei îi zic: pentru ce dar Moise rândui a dà carte de despărţire şi a o lăsà?
8 Zice lor: fiindcă Moise în vederea învârtoşării inimii voastre vă dete voie să lăsaţi pe femeile voastre; dar dela început n’a fost aşà.
9 Şi eu zic vouă că oricine va fi lăsat pe femeia sa nu pentru desfrânare şi se va fi însurat cu alata, săvârşeşte adulter: şi cine s’a însurat cu cea lăsată săvârşeşte adulter.
10 Zic lui ucenicii: dacă astfel este starea omului cu femeia, nu este de folos a se însurà.
11 Iar el zise lor: nu toţi pricep cuvântul acesta, ci aceia căror le este dat.
12 Căci sunt fameni care aşà au fost născuţi din pântecele mamei lor; şi sunt fameni pe care oamenii i-au făcut fameni; şi sunt fameni care s’au făcut pe sine însuşi fameni pentru împărăţia cerurilor: cine poate pricepe să priceapă.
13 Atuncia i-se aduseră copiii, ca să-şi pună mâinile peste dânşii şi să se roage; iar ucenicii i-a înfruntat.
14 Dar Iisus le zise: lăsaţi copiii şi nu-i opriţi a venì la mine; căci împărăţia cerurilor este a unora ca aceştia.
15 Şi punând mâinile peste dânşii se duse de acolo.
16 Şi iată unul venind la dânsul: Învăţătorule bune, ce lucru bun să fac, ca să am viaţă veşnică?
17 Iar el îi zise: ce mă întrebi despre lucru bun? Unul este cel bun, Dumnezeu; dar dacă voieşti să intrì în viaţă, păzeşte poruncile.
18 Care? Zise el; iar Iisus zise: „nu omorî, nu săvârşi adulter, nu furà, nu mărturisi mincinos,
19 Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, şi iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”
20 Zice lui tânărul: toate acestea le-am păzit din tinereţea mea; ce-mi lipseşte încă?
21 Zis-a Iisus lui: dacă voieşti a fi desăvârşit, mergi vinde averea ta şi dă săracilor, şi vei avea comoară în cer, şi vino urmează-mi.
22 Iar tânărul auzind cuvântul plecă întristat, căci aveà avuţii multe.
23 Şi Iisus zise ucenicilor săi: adevăr zic vouă că cu greu va intrà un avut în împărăţia cerurilor.
24 Şi iar zic vouă că mai lesne este pentru o cămilă să treacă printr’o ureche de ac decât pentru un avut să intre în împărăţia cerurilor.
25 Şi auzind ucenicii se înfiorară tare zicând: cine dar poate fi mântuit?
26 Iar Iisus uitându-se la dânşii le zise: la oameni aceasta este cu neputinţă, dar la Dumnezeu tot este cu putinţă.
27 Atuncia începând Petru îi zise: iată noi lăsarăm tot şi-ţi urmarăm ţie: deci ce vom aveà noi?
28 Iar Iisus le zise: adevăr zic vouă că voi care mi-aţi urmat mie, la naşterea din nou, când Fiul omului va fi şezut pe tronul măririi sale, veţi şedeà şi voi pe douăsprezece tronuri judecând pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.
29 Şi oricine care a lăsat fraţi sau surori sau tată sau mamă sau femeie sau copiii sau ţarine sau case pentru numele meu, va primi înmulţit şi va moşteni viaţă veşnică.
30 Mulţi dar fiind întâiu vor fi în urmă şi fiind în urmă vor fi întâiu.