1 Cumpăna amăgitoare este urîciune Domnului, Iar greutăţile depline îi sunt plăcute. 2 De vine îmmândrirea, vine şi ruşinea, Iar cu cei modeşti este înţelepciunea. 3 Neprihănirea celor oneşti, ea îi conduce, Iar viclenia celor vânzători îi strică. 4 Nimic nu foloseşte avuţia în ziua mâniei, Iar dreptatea mântuie de moarte. 5 Dreptatea celui fără prihană dreaptă face calea lui, Iar nelegiuitul în chiar nelegiuirea sa va cădea. 6 Dreptatea celor oneşti îl mântuie, Iar cei vânzători chiar în lăcomia lor se prind. 7 Cu moartea omul rău pierde şi aşteptarea sa, Şi speranţa făcătorilor de rele va pieri. 8 Dreptul se mântuie din nevoi, Şi nelegiuitul vine în locul său. 9 Făţarnicul pierde pre aproapele său cu gura sa, Dar scăpa-vor de ea prin înţelepciunea lor cei drepţi. 10 De fericirea drepţilor se bucură cetatea, Şi la peirea nelegiuiţilor se fac cântări de bucurie. Cetatea se înalţă prin binecuvântarea celor oneşti, 11 Dar se surpă prin gura celor nelegiuţi. 12 Cel ce defaimă pre aproapele său este fără de minte, Iar cumintele tace. 13 Vorbitorul de rău descopere secretele, Iar cel cu minte credincioasă ascunde lucrul. 14 Unde nu este conducere, poporul cade, Iar mântuirea vine dela mulţimea celor cu bun sfat. 15 Rău foarte ajunge cel ce se pune chezaş pentru un străin, Iar cel ce urăşte darea de mână, este în siguranţă. 16 Femeia plăcută capătă onoare, Şi cei puternici capătă averi. 17 Omul milos şieşi face bine, Iar cel crud carnea sa însăşi o chinueşte. 18 Nelegiuitul îşi dobândeşte câştig amăgitor, Iar cel ce seamână dreptate, plată sigură, 19 Precum dreptatea duce la vieaţă, Aşa cel ce urmăreşte răul merge la moarte. 20 Urîciuni sunt Domnului cei cu inimă înrăutăţită, Dar bineplăcuţi îi sunt cei ce umblă în neprihănire. 21 Din neam în neam cel rău nu va rămânea nepedepsit, Iar semânţa celor drepţi se va mântui. 22 Inel de aur în râtul porcului, Este femeia frumoasă fără de minte. 23 Dorinţa drepţilor nu este decât bună, Aşteptarea reilor, mânia. 24 Unul împarte, şi mai avut încă se face, Altul opreşte mai mult decât se cuvine, dar numai spre lipsa sa. 25 Sufletul binefăcător se îngraşă, Şi cel ce adapă, însuşi se va adăpa. 26 Cel ce opreşte grânele, pre acela îl blestemă poporul, Dar binecuvântare este pe capul celui ce le vinde. 27 Cel ce caută cele bune, bunăvoinţă capătă, Iar cel ce caută rele, rău i-se va întâmpla. 28 Cel ce se încrede în avuţia sa, cădea-va, Dar ca frunza vor înverzi cei drepţi. 29 Cel ce chinueşte casa sa vânt va stăpâni, Şi cel nesocotit va ajunge sclavul celui înţelept cu inima. 30 Fructul dreptului este pom al vieţei, Şi cel ce câşţigă inimele, înţelept este. 31 Iacă, dreptului i-se va răsplăti pe pământ. Cu cât mai mult încă nelegiuitului şi păcătosului.