1 Mai bună este o bucată de pâne seacă în pace, Decât o casă plină de cărnuri pregătite, cu ceartă. 2 Sclavul cuminte va domni preste fiul aducător de ruşine, Şi cu fraţii acestuia va împărţi moştenirea. 3 Tigaia este pentru lămurirea argintului, şi cuptorul pentru a aurului, Dar Domnul cercetează inimele. 4 Făcătorul de rele pleacă urechea la buze nedrepte, Şi mincinosul ascultă limba dărăpănărei. 5 Cel ce râde de cel sărac îşi bate joc de Făcătorul său, Cel ce se bucură de nenorocirea altuia, nu va rămânea nepedepsit. 6 Cununa bătrânilor sunt fiii fiilor lor, Şi fala fiilor părinţii lor. 7 Cuvintele alese nu se potrivesc în gura nebunului, Cu cât mai puţin vorbele mincinoase în gura celor mai mari ai poporului. 8 Ca o piatră scumpă este darul în ochii celui ce-l primeşte, Ori unde se îndreaptă, isbuteşte. 9 Cel ce tăinueşte greşelile altora, caută iubire, Iar cel ce istoriseşte lucrul, desbină pre amici. 10 Mustrarea pătrunde mai adânc pre cel cuminte, Decât o sută de lovituri pre cel nebun. 11 Cel rău caută numai răscoală. Dar trimite-se-va asupră-i un sol crud. 12 Mai bine să întâmpine pre om o ursoaică, lipsită de puii ei, Decât un nebun în nebunia lui. 13 Cel ce răsplăteşte binele cu rău, Dela casa aceluia răul nu se va depărta. 14 Începutul sfezei este ca şi când s’ar da drumul apelor, De aceea părăseşte cearta, înainte de a se aprinde. 15 Cel ce îndreptăţeşte pre cel nelegiuit, şi cel ce condamnă pre cel drept, Amândoi urîciune sunt Domnului. 16 La ce serveşte preţul în mâna nebunului, Să-şi cumpere înţelepciune? Dar îi lipseşte mintea! 17 Amicul iubeşte în tot timpul, Şi la nevoie frate se face. 18 Lipsit de minte este cel ce dă mâna, Cel ce chezăşueşte pentru aproapele său. 19 Cel ce iubeşte cearta, păcatul iubeşte, Cel ce zideşte poarta sa prea înaltă, ruină caută, 20 Cel ce este rău de inimă, bine nu află, Şi cel ce are limbă sucită, în nenorocire cade. 21 Cel ce naşte pre nebun, supărare cu el va avea. Şi nici o bucurie nu va avea părintele nebunului. 22 Inimă veselă dă sănătate corpului, Iar sufletul frânt seacă oasele. 23 Mituirea din sân o ia cel nelegiuit, Ca să sucească căile judecăţii. 24 Înţelepciunea se ceteşte în faţa celui cuminte, Iar ochii nebunului caută la marginile pământului. 25 Supărare părintelui său este fiul nebun, Şi amărâciune celei ce l-a născut. 26 Nu e bine a pedepsi pre cel drept, Nici a bate pre cei mari pentru dreptate. 27 Cel cu ştiinţă înfrânează cuvintele sale, Şi cel cu sânge rece este un om cuminte. 28 Chiar când nebunul tace, se socoteşte înţelept, Şi priceput, când închise ţine buzele sale.