1 Cuvintele lui Agur, fiul lui Iake, Învăţătura, pre care a cuvântat-o acest bărbat cătră Itiel, Cătră Itiel, şi Ucal: 2 Cu adevărat mai tâmpit sunt decât oricine, Şi mintea oamenilor nu o am. 3 Înţelepciune n’am învăţat, Nici ştiinţa celor sfinţi n’am. 4 Cine s’a suit în ceruri şi înapoi s’a pogorît? Cine a adunat vântul în pumnii săi? Cine a întărit toate marginile pământului? Care este numele său? care numele fiului său? spune, de ştii? 5 Lămurite sunt toate cuvintele lui Dumnezeu? Scut este acelora ce se încred într’însul. 6 Nu adăugi nimic la cuvintele lui, Ca să nu te certe, şi să nu te găsească mincinos.
7 Pentru doauă lucruri te rog: Nu mi-le opri, înainte de ce voiu muri; 8 Deşertăciunea şi cuvântul mincinos depărtează-le dela mine; Nu-mi da nici sărăcie nici avuţie: Hrăneşte-mă din pânea ce mi-se cuvine: 9 Ca nu prea săturându-mă să te lapăd. Şi să zic: „Cine este Domnul?” sau prea sărac ajungând, să fur, Şi să iau în deşert numele Dumnezeului meu!
10 Nu cleveti pre sclav la domnul său, Ca să nu te blesteme, şi să nu fii vinovat, 11 Este un neam de oameni, cari blastemă pre părintele lor, Şi nu binecuvântează pre muma lor. 12 Este un neam de oameni, cari sunt curaţi în ochii lor; Şi totuşi nu sunt spălaţi de mârşăvia lor. 13 Este un neam de oameni, cari sunt sumeţi foarte în ochii lor, Şi înalţi în pleoapele lor. 14 Este un neam, ai căror dinţi sunt săbii, Şi măselele lor cuţite; Ca să mânânce pre cei săraci din ţară; Şi pre cei lipsiţi dintre oameni. 15 Lipitoarea doauă fete are, ce zic: „Adu, adu.” Trei lucruri sunt ce nu se mai satură, Da patru, ce nu zic: Destul: 16 Infernul, mitra stearpă, Pământul neadăpat de apă, Şi focul, ce nici odată nu zice: Destul. 17 Ochiul; ce-şi bate joc de părintele său, Şi despreţueşte a asculta pre muma sa, Să-l scobească pre el corbii, Şi să-l mânânce puii de vultur! 18 Trei lucruri sunt prea grele pentru mine, ba încă patru, pre cari nu le cunosc: 19 Calea vulturului în aer, Calea şarpelui pe stâncă, Calea corăbiei în inima mării, Şi calea bărbatului cu fecioară. 20 Aşa este calea femeii adultere, Ea mânâncă, îşi şterge gura, Şi zice: „N’am făcut nici un rău.” 21 De trei lucruri se clatină pământul, Ba încă de patru, pre cari nu le poate suferi: 22 De sclav, când ajunge rege, Şi de nebun, când se satură de hrană; 23 De o femeie urîtă, când se mărită; Şi de o sclavă, când moşteneşte pe stăpâna sa. 24 Patru lucruri sunt mici pe pământ, Dar cu multă înţelepciune: 25 Furnicele, popor neputernic, Ce-şi pregătesc de cu vara hrana lor; 26 Şoarecii de munte, popor neputincios, Ce-şi fac prin stânci casele lor; 27 Locustele, popor fără de rege, Ce merg în cete; 28 Păiangenul, care cu mânile se apucă, Şi totuşi şade în palaturile regelui. 29 Trei lucruri sunt, ce sunt măreţe în paşii lor, Ba încă patru sunt cele ce merg frumos: 30 Leul, cel mai puternic între animale, Care nu se întoarce dinnaintea nici unuia; 31 Calul încins la coapse, şi berbecele, Şi regele cu poporul său lângă dânsul. 32 De ai lucrat cu nebunie, sumeţindu-te, Şi de ai gândit rău, Pune-ţi mâna pe gură. 33 Căci din bătutul laptelui se scoate untul, Din scărpinatul nasului se scoate sânge, Şi din lovirea în furie se scoate ceartă.