1 Fiule, de ai dat chezăşie pentru amicul tău, Sau de ai bătut palma ta pentru un străin, 2 Tu te-ai înlănţuit prin cuvintele gurei tale, Te-ai prins prin cuvintele gurei tale. 3 Fiule, fă deci aceasta, şi mântuie-te, Căci căzut-ai în puterea amicului tău: Mergi, grăbeşte-te, şi sileşte pre amicul tău! 4 Nu da somn ochilor tăi, Nici adormire pleoapelor tale. 5 Mântuie-te, ca o ciută din mâna vânătorului, Şi ca o pasăre din mâna păsărarului.
6 Mergi la furnică, leneşule, Vezi căile ei, şi fii înţelept: 7 Care, neavând nici căpetenie, nici cine să o privegheze, nici domn, 8 Îşi găteşte de cu vară hrana sa, Şi odată cu secerişul adună bucate 9 Până când, leneşule, vei zăcea? Când te vei scula din somnul tău? 10 O leacă de somn, o leacă de adormitare, O leacă de şedere cu mânele tologite, 11 Şi sărăcia ta, ca un hoţ, te va ajunge, Şi lipsa ta, ca un haiduc.
12 Om de nimica, înrăutăţit, Este cel ce umblă cu gură clevetitoare, 13 Cel ce clipeşte din ochii săi, Cel ce vorbeşte cu picioarele sale; Cel ce arată cu degetele sale; 14 Răutate în inima lui totdeauna unelteşte, Şi samână desbinări. 15 De aceea peirea lui într’o clipă îl va ajunge, Fără de ştire va fi lovit, şi vindecare nu va avea. 16 Aceste şease urăşte Domnul. Ba, şapte sunt lucrurile ce-i sunt în urîciune: 17 Ochi mândri, limbă mincinoasă, Şi mâni ce varsă sânge nevinovat; 18 Inima ce unelteşte gânduri rele, Picioarele cele grabnice a face rău; 19 Marturul mincinos, care răsuflă minciuni, Şi cel ce seamână desbinări între fraţi.
20 Păzeşte, fiule, sfatul părintelui tău, Şi nu părăsi învăţătura mumei tale! 21 Leagă-le de a pururea de inima ta, Şi le prinde în jurul gâtului tău! 22 Şi când vei merge, te vor conduce; Când vei fi culcat, vor veghia asupră-ţi; Când te vei deştepta, vor vorbi cu tine. 23 Căci candelă este sfatul meu, şi lumină învăţatura ei, Şi mustrările spre învăţătură sunt drumul vieţei: 24 Ca să te păzească de femeia rea, De limba linguşitoare a străinei. 25 Nu dori în inima ta frumuseţea ei; Şi nu lăsa să te prindă prin pleoapele ei. 26 Căci pentru femeie meretrice ajunge omul până la pânea cea depe urmă; Căci femeia altuia vânează însăşi vieaţa, cea atât de scumpă omului. 27 Au poate careva lua foc în sânul său, Fără să-şi ardă vestmintele sale? 28 Au poate careva să umble pe cărbuni aprinşi, Fără să i-se frigă picioarele? 29 Aşa întâmple-se celui ce întră la femeia aproapelui său; Tot însul, care o va atinge, nepedepsit nu va rămânea. 30 Furului nu se trece cu vedere, Chiar de fură, ca să se sature, foame fiindu-i; 31 Căci, de se va prinde, înşeptit va înapoi, Până şi toată averea casei sale o va da. 32 Dar cel ce desfrânează cu femeia altuia este făra minte, Şi peirea sufletului său va câştiga. 33 Loviri şi ruşine va suferi, Şi ocara lui nu se va şterge. 34 Căci gelozia bărbatului este o furie, Şi lui nu-i va fi milă de el în ziua răsbunării. 35 El nu se va uita la nici o răscumpărare, Şi nu va primi oricât vei îmmulţi darurile.