1 Au înţelepciunea nu strigă? Şi mintea nu face să se audă vocea ei? 2 Pe vârful înălţimilor, pe drum, În respântii stă. 3 Ea strigă la porţi, la întrarea cetăţii, La întrarea în porţi: 4 „Către voi, bărbaţilor, strig, 5 Şi vocea mea se îndreaptă la fiii oamenilor: Învăţaţi, proştilor, minte, Nebunilor, faceţi-vă înţelegători cu inimă! 6 Ascultaţi-mă, căci lucruri măreţe voiu vorbi, Şi din buzele mele dreptate voiu scoate. 7 Căci gura mea adevăr va vorbi, Şi fărădelegea în urîciune va fi buzelor mele. 8 Cu dreptate vor fi toate cuvintele gurei mele, Şi nimic răsucit sau strâmb în ele nu va fi; 9 Toate vor fi netede celui cu pricepere, Şi drepte celor ce au câştigat ştiinţă; 10 Primiţi învăţătura mea, şi nu argint, Şi ştiinţa mai bine decât aurul ales! 11 Căci înţelepciunea mai bună este decât mărgăritarele, Şi toate cele de dorit cu ea nu pot să se asemene. 12 Eu, înţelepciunea, cu mintea locuesc, Şi planurile cele mai iscusite descoper. 13 Temerea de Domnul este a urî răul; Mândria şi sumeţia, Reaua purtare şi gura rea le urăsc. 14 Al meu este sfatul şi iscusinţa; Eu sunt mintea, la mine este puterea. 15 Prin mine domnesc regii; Şi domnii proclamă dreptatea; 16 Prin mine domnesc domnitorii, Şi cei mari: toţi judecătorii pământului; 17 Eu iubesc pre cei ce mă iubesc, Şi cei ce mă caută de timpuriu, mă găsesc; 18 La mine sunt averea şi onoarea, Bunurile statornice şi fericirea. 19 Mai bun este fructul meu decât aurul cel mai curat, Şi câştigul meu mai bun este decât argintul cel mai ales. 20 Pe cărarea dreptăţii umblu, În calea judecăţii; 21 Ca să dau în moştenire bunuri statornice celor ce mă iubesc, Şi să le umplu tezaurele lor, 22 Domnul m’a zidit la începutul căilor sale, Înaintea lucrurilor sale, de demult. 23 Din veci doamnă am fost, Din început, înainte de a fi pe pământ. 24 Născută am fost, când adâncurile încă nu erau, Nici izvoarele încărcate cu apă. 25 Mai înainte de ce s’au înfipt munţii, Înainte de colini am fost născută; 26 Când încă nu făcuse pământul şi câmpiile, Nici începutul pulberei lumei. 27 Când gătia cerurile, acolo eram, Când el trăgea cercul în jurul adâncurilor; 28 Când întăria nourii de sus, Şi întărituri făcea adâncului: 29 Când punea mării aşezământ, Ca apele ei să nu treacă preste ţărmurile ei, Şi tari făcea temeliile pământului; 30 Atuncia lângă el eram, ca un înfiat al său, Bucuria sa de toate zilele, veselindu-mă pururea înaintea feţei sale. 31 Şi mă plăceam în lumea pământului său, Şi plăcerile mele erau cu fiii oamenilor. 32 Şi acum, fiilor, ascultaţi-mă, Căci fericiţi vor fi cei ce vor păzi căile mele! 33 Ascultaţi învăţătura, şi fiţi înţelepţi, Şi n’o lăpădaţi. 34 Fericit este omul, care ascultă de mine, Veghiând la uşile mele în toate zilele, Păzind pragurile uşilor mele, 35 Căci cel ce mă găseşte, vieaţă găseşte, Şi bunăvoinţa Domnului câştigă; 36 Dar cel ce păcătueşte asupră-mi, neajuns sufletul său face: Toţi cei ce mă urăsc, iubesc moartea.”