1 Rugăciunea unui apăsat, când este în nelinişte şi revarsă înaintea Domnului plângerea sa. 2 Doamne, ascultă ruga mea, Şi strigarea mea vie până la tine. 3 Nu ascunde faţa ta de mine în ziua nevoiei mele, Pleacă urechia ta către mine în ziua când strig, Grăbeşte-te a-mi răspunde. 4 Căci zilele mele pier ca fumul, Şi oasele mele ca tăciune ard; 5 Lovită este inima mea, şi s’a uscat ca iarba; Căci uitat-am a mânca pânea mea. 6 De vocea suspinului meu Oasele mele se lipesc de carnea mea; 7 Ajuns-am ca şi pelicanul pustiului, Sunt sa cucuveaua între ruini. 8 Veghiez, şi sunt ca paserea singuratică pe acoperiş. 9 Toată ziua mă batjocoresc neamicii mei; Cei ce se înfurie asupră-mi pe mine se jură. 10 Căci drept pâne mâncat-am cenuşă, Şi băutura mea cu lacrimi am amestecat, 11 De mânia ta şi urgia ta; Căci tu m’ai ridicat, şi m’ai asvârlit. 12 Ca o umbră întinsă sunt zilele mele, Şi eu ca iarba mă usuc. 13 Dar tu, Doamne, în veci tronezi, Şi amintirea ta ţine din neamuri în neamuri. 14 Scula-te-vei, îndura-te-vei de Sion, Căci timp este să te înduri de el; Căci sosit-a timpul hotărît. 15 Căci servilor tăi le place de pietrele sale, Şi iubesc pulberea lui. 16 Şi teme-se-vor popoarele de numele Domnului, Şi toţi regii pământului de mărirea ta. 17 Căci Domnul a rezidit Sionul, În mărirea sa arătatu-s’a. 18 La rugăciunea celui nemângâiat plecatu-s’a, Şi cererea lor n’a nesocotit. 19 Scrie-se-va aceasta pentru neamurile viitoare, Ca poporul renăscut să laude pre Domnul. 20 Căci el privit-a din sfânta sa înălţime, Domnul din cer s’a uitat pe pământ: 21 Ca să audă suspinul celui încătuşat, Ca să scape pre cei hotărîţi la moarte; 22 Ca ei să proclame în Sion numele Domnului; Şi lauda lui în Ierusalim, 23 Când se vor aduna împreună popoarele Şi regatele, ca să servească Domnului. 24 Pe cale el a slăbit puterea mea, A scurtat zilele mele. 25 Zisu-mi-am: Dumnezeul meu! nu mă răpi la jumătatea zilelor mele; Din neam în neam sunt anii tăi; 26 Din vechime întemeiat-ai pământul, Şi cerul lucrul mânelor tale este. 27 Ele vor pieri, dar tu vei rămâne, Da, ca un vestmânt le vei schimba, şi se vor schimba. 28 Dar tu tot acelaşi vei fi, Şi anii tăi nu se vor sfârşi. 29 Fiii servilor tăi locui-vor, Şi seminţia lor întări-se-va înaintea ta.