1 Lăudaţi pre Domnul! Mulţumiţi Domnului, căci bun este, Şi în veci ţine îndurarea sa. 2 Cine poate spune faptele cele măreţe ale Domnului? Cine va face să răsune toată lauda sa? 3 Fericiţi cei ce se ţin de judecată, Şi dreptate fac în tot timpul! 4 Adu-ţi aminte de mine, Doamne, întru bunăvoinţa, ce porţi poporului tău, Cercetează-mă cu ajutorul tău: 5 Ca să văd fericirea aleşilor tăi; Să mă bucur de bucuria poporului tău, Şi să mă laud cu moştenirea ta. 6 Păcătuit-am şi noi şi părinţii noştri, Strâmbătate lucrat-am, nelegiuit-am: 7 În Egipt părinţii noştri nu ţinură seamă de minunile tale, Nu-şi amintiră de mulţimea îndurărilor tale; Ci răsculatu-s’au la marea, la Marea Roşie. 8 Totuşi el îi mântui pentru numele său, Ca să facă cunoscută puterea sa. 9 Certat-a Marea Roşie, şi ea a secat, Şi trecutu-i-a prin adâncuri, ca prin pustiu. 10 Mântuitu-i-a din mâna celui ce-i ura, Şi i-a scăpat din mâna neamicului. 11 Şi apele acoperiră pe apăsătorii lor, Nici unul dintr’înşii nu rămase. 12 Atuncia crezură în cuvintele sale, Cântară lauda lui. 13 Dar iute uitară faptele sale, Nu aşteptară sfatul său; 14 Şi se cuprinseră de poftă în pustiu, Ispitiră pre Dumnezeu în mijlocul deşertului. 15 Şi el le dădu cererea lor, Dar trimise uscăciune în corpurile lor. 16 Şi pizmuiră şi pre Moisi în tabără, Pre Aaron, sfântul Domnului. 17 De aceea deschisu-s’a pământul, şi înghiţi pre Datan, Şi acoperi ceata lui Abiram; 18 Şi focul aprinsu-s’a în ceata lor, Şi flacările mistuiră pre cei nelegiuiţi. 19 Un viţel îşi făcură în Horeb, Şi se închinară la un chip vărsat; 20 Schimbând mărirea lor Cu chipul unui taur ce mânâncă iarbă. 21 Uitară pre Dumnezeu, mântuitorul lor, Care făcuse măreţe în Egipt, 22 Minunate în pământul lui Ham, Înfricoşate la Marea Roşie. 23 Drept accea zis-a: Îi voiu stârpi; Dar Moisi, alesul său, stătut-a la spărtură înaintea lui, Ca să înlăture mânia lui de a-i nimici. 24 Şi defăimară pământul cel dorit. Nu crezură în cuvântul său; 25 Ci murmurară în corturile lor, Nu ascultară de vocea Domnului. 26 Atuncia ridicat-a el asupră-le mâna sa, Jurând, că-i va surpa în pustiu. 27 Şi că va arunca seminţia lor între popoare, Şi că-i va risipi prin ţări, 28 Şi ei se alipiră de Baal-Peor, Şi mâncară jertfele idolilor fără vieaţă. 29 Şi întărîtară pre Dumnezeu prin faptele lor, Şi plagă isbucni între dânşii. 30 Atuncia se sculă Fineas, şi făcu judecată, Şi plaga conteni. 31 Aceasta spre dreptate i-se socoti. Din neam în neam până în veci. 32 Şi ei îl mâniară la apa Meriba (ceartă), Şi ajunse răul încă şi pre Moisi pentru ei; 33 Căci amărîră spiritul său, Până cuvântă nesocotite cu buzele sale. 34 Şi nu stârpiră popoarele, Pre cari le-a zis Domnul; 35 Ci se amestecară cu popoarele, Şi învăţară faptele lor; 36 Şi serviră idolilor lor; Cari le fură spre cursă; 37 Şi jertfiră pre fiii lor, Şi pre fetele lor demonilor: 38 Vărsară sânge nevinovat: Sângele fiilor lor şi al fetelor lor, Pre cari-i jertfiră idolilor Canaanului; Şi pământul cu sânge s’a pângărit. 39 Şi aşa se mânjiră prin faptele lor, Şi desfrânară prin apucăturile lor. 40 Atunci aprinsu-s’a mânia Domnului asupra poporului său, Şi avu în ură moştenirea sa; 41 Şi datu-i-a în mânile popoarelor, De au domnit preste ei cei ce-i urau; 42 Şi neamicii lor apăsatu-i-au, Şi umiliţii fură supt mânile lor. 43 De multe ori el i-a scăpat, Dar ei tot îl amărîră cu sfatul lor. Şi împilatu-s’au prin fărădelegea lor, 44 Totuşi el căutat-a la nevoia lor, Când auzi strigătul lor. 45 Şi-şi aduse aminte de legământul său pentru ei, Şi se îndură după mulţimea îndurării sale. 46 Şi-i făcu să afle milă Înaintea tutulor celor ce i-au luat prinşi. 47 Mântuie-ne, Doamne, Dumnezeul nostru, Şi adună-ne dintre popoare, Ca să mulţumim sfântului tău nume, Ca să ne fălim în lauda ta. 48 Binecuvântat fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, Din veci şi în veci; Şi tot poporul să zică: Amin! Lăudaţi pre Domnul!